Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, ca Elena Udrea si-a cerut scuze fata de Cristian Preda pentru mesajul transmis de organizatia de Bucuresti europarlamentarului PDL, informeaza Mediafax.Voinescu a catalogat informarea venita de la organizatia de Bucuresti drept "o stangacie".

"Este o stangacie a unor colegi care se ocupa de probleme de comunicare la nivelul Bucuresti. Domnul Preda a avut o discutie cu doamna Udrea si lucrurile sunt rezolvate. A fost o stangacie pentru care doamna Udrea si-a prezentat scuze domnului Preda, si lucrurile merg inainte", a precizat Voinescu.

Intrebat despre faptul ca unii membri ai PDL s-au suparat pe intelectualii partidului, Sever Voinescu a declarat: "Ca unii se supara pe intelectuali, nu am ce le face."

Amintim ca europarlamentarul PDL Cristian Preda a postat, miercuri, pe blogul sau, o informare venita de la organizatia de Bucuresti a PDL, condusa de Elena Udrea, ca urmare a retragerii lui Silviu Prigoana din cursa pentru primaria Capitalei.

Prin mesajul organizatiei se interzic atacurile la adresa lui Silviu Prigoana. "«Intelectualii» din partid trebuie sa respecte regulile jocului politic(...) Silviu Prigoana sta cel mai bine in sondaje (...) Orice lovitura aplicata celui care se afla primul in sondaje cu scopul de a-l decredibiliza este un atac la adresa partidului si a intereselor sale", se arata in informarea primita si postata de Preda pe blog.