Senatorul independent Mircea Geoana scrie, intr-o postare pe blogul personal, ca a urmarit discursul sustinut miercuri, in Parlament, de presedintele Traian Basescu si ca a fost de acord in proportie de 80% cu cele spuse de seful statului. Fostul presedinte al Senatului a tinut sa evidentieze, in schimb, ca exista o diferenta uriasa intre discursurile politicienilor si realitatile din tara, apreciind ca "singura solutie pentru ca aceste discursuri sa nu mai fie simple vorbe este: omul potrivit la locul potrivit!".

"Am urmarit miercuri, asa cum e posibil sa fi urmarit si dvs, interventia domnului Basescu din Parlament, si poate o sa va surprinda faptul ca am fost de acord cu 80% din ceea cea spus domnia sa in acea interventie; 20% a fost electoral, hiperpolitic", a scris Geoana pe blog.

"Dar intrebarea pe care ne-o punem cu totii este de unde aceasta imensa diferenta, aceasta uriasa prapastie, intre intentii afisate si realitatile din Romania, intre aceasta dorinta nestavilita de reforme si degradarea climatului economic si social; intre aceasta dorinta evidenta de a vedea o Romanie influenta, respectata in Europa si in lume, si locul tot mai periferic pe care il avem in concertul natiunilor. De ce atat de multa diferenta intre vorbe si realitati? (...) Atata vreme cat cei care sunt chemati sa puna in practica aceste intentii, cei chemati sa guverneze, cei chemati sa administreze, cei chemati sa faca dreptate, cei chemati sa organizeze, vor fi selectati pe criteriile pe care le cunoastem si nu vor fi cei mai competenti pentru a face lucrurile respective, Romania va merge din rau in mai rau. O singura solutie pentru ca aceste discursuri ale acestui Presedinte sau ale viitorului Presedinte, ale actualului Guvern sau viitorului Guvern, sa nu mai fie simple vorbe, este: omul potrivit la locul potrivit!", mai noteaza senatorul.