Curtea Constitutionala dezbate miercuri sesizarea USL privind investirea Guvernului Ungureanu

de Carla Dinu     HotNews.ro
Miercuri, 7 martie 2012, 7:17 Actualitate | Politic


Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) dezbate miercuri sesizarea Uniunii Social Liberale (USL) prin care a contestat investirea de catre Parlament a Guvernului Mihai-Razvan Ungureanu. Sesizarea de neconstitutionalitate a fost formulata de un numar de 138 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale PSD si PNL, scrie Agerpres.

In 16 februarie, liderul deputatilor PSD, Mircea Dusa, a anuntat ca a atacat la CCR investirea Guvernului Ungureanu, pe motiv ca hotararea Parlamentului incalca articolele 1, 64 si 103 din legea fundamentala.

"Criticam neconstitutionalitatea hotararii vizavi de articolele 1, 64 si 103 din Constitutie. Hotararea incalca normele constitutionale referitoare la procedura instituita pentru investirea Guvernului, in sensul ca nu s-a respectat Regulamentul camerelor reunite de audiere a candidatilor de ministri in comisiile reunite si nu s-a intocmit avizul comisiei, ci doar niste procese verbale prin care se recomanda plenului sa investeasca Guvernul Ungureanu. Avizele sunt obligatorii, iar procesele verbale nu tin loc de avize. Aceste procese verbale au fost date in sedinte fara cvorum", a afirmat Dusa.

CCR preciza ulterior, intr-un comunicat, ca este obligatoriu sa solicite punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor in legatura cu sesizarea depusa de USL prin care se contesta investirea de catre Parlament a Guvernului Mihai-Razvan Ungureanu.

Precizarea a venit dupa ce in presa au aparut materiale in care era criticata initiativa presedintelui CCR, Augustin Zegrean, de a cere presedintelui Camerei Deputatilor punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputatilor in legatura cu sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului in care s-a votat investirea noului guvern.

De asemenea, Augustin Zegrean i-a solicitat Robertei Anastase o copie dupa stenograma dezbaterilor care au avut loc in sedinta comuna a celor doua Camere asupra Programului de guvernare si a intregii liste a Guvernului.

Conducerea Senatului considera, in punctul de vedere inaintat Curtii, ca Hotararea Parlamentului pentru acordarea increderii Guvernului a fost adoptata cu respectarea normelor constitutionale referitoare la procedura instituita pentru investitura Executivului, motiv pentru care a solicitat respingerea ca neintemeiata a sesizarii de neconstitutionalitate.

Guvernul Mihai-Razvan Ungureanu a primit, pe 9 februarie, votul de investitura al Parlamentului.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















437 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    USL se contesta singuri ca chiulesc (Miercuri, 7 martie 2012, 9:27)

    dani [anonim]

    Ei vor sa se anuleze orice activitate din Romania cat timp chiulesc. Asta e doctrina lui Ponta si Antonescu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by