Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, considera, la aniversarea celor 82 de ani, ca a reusit sa lase ceva in istoria Romaniei: "reconstructia ei democratica si, impreuna cu aceia care au crezut in acest tel al Romaniei, ancorarea ei in spatiul civilizational occidental", spune fostul sef al statului, citat de Agerpres.

"Mi s-a propus un exercitiu de imaginatie: suntem in anul de gratie 2112. Urmasii nostri se uita la televizor, unde e programata o emisiune de genul 'Memoria inaintasilor'. Ce mi-ar placea sa stie despre mine generatiile care vin? Ca, dincolo de orice, mi-am facut datoria, ca am crezut in capacitatea natiunii noastre de a trece peste obstacole si de a progresa, dar, mai presus de orice ca am crezut in libertate, egalitate si fraternitate. Care sunt dincolo de stanga si de dreapta. Sunt esenta demnitatii umane. De-acolo, de unde voi fi, as fi bucuros sa pot privi zambind o lume mai buna, cu oameni mai fericiti si mai impliniti sufleteste", scrie Ion Iliescu.

Iliescu se declara multumit de a fi revenit intr-o Europa a drepturilor oamenilor, la institutiile si notiunile esentiale ale democratiei, dar nemultumit de "situatia ambigua in materie de democratie, de nerespectarea multor drepturi si libertati cetatenesti, sub diferite pretexte, de institutionalizarea coruptiei, de degradarea limbajului, a demnitatii umane" din tara noastra.

"Lumea de azi trece prin mari framantari, se schimba, si, din pacate, sensul schimbarii este defavorabil omului simplu, al carui exponent imi place sa cred ca am fost si sunt. Daca liderii acestei lumi vor da dovada de intelepciuni si vor renunta la vanitati de nimic justificate, vor face asa incat omul obisnuit sa fie in centrul schimbarii, si nu banul. Dar pentru asta trebuie sa ne facem auzita vocea. Este din nou timpul coborarii omului obisnuit in agora. Politica este un lucru mult prea serios pentru a fi lasat doar pe mainile politicienilor. O spune un om pentru care politica a fost un mod de a trai", mai spune Ion Iliescu.