Senatul si Camera Deputatilor se reunesc marti de la ora 13:00 in sedinta comuna pentru a vota numirea lui Teodor Melescanu ca director al Serviciului de Informatii Externe (SIE), arata ordinea de zi. Inainte de votul din Parlament, Melescanu va fi audiat incepand cu ora 10:30 in comisiile de specialitate, adica in Comisiile pentru aparare din Camera Deputatilor si Senat, precum si in Comisia speciala pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SIE.

USL a spus ca nu participa la votul din Parlament pentru numirea lui Melescanu la sefia SIE. Decizia a fost anuntata de liderul PSD Victor Ponta. In plus, Ponta a precizat ca Melescanu nu va putea fi audiat de comisia comuna a Parlamentului de control al activitatii SIE, pentru ca presedintele comisiei, deputatul PSD Gabriel Vlase, nu va convoca sedinta.

Presedinte Traian Basescu l-a propus, luni, pe senatorul PNL Teodor Melescanu pentru functia de sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE), propunere acceptata de catre liberal.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ulterior ca nominalizarea la sefia SIE este "o afacere" intre Traian Basescu si Teodor Melescanu si a anuntat ca, la prima sedinta a CNEx (Consiliul National Executiv al PNL), va cere excluderea din partid a senatorului.