Vicepremierul Marko Bela a declarat sambata, de la tribuna Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) de la Targu Mures, ca nu poate fi de acord ca Legea Educatiei sa fie aplicata doar partial, cum se intampla la UMF Targu Mures, si ca in urmatoarele saptamani ori se rezolva aceasta problema, ori se va vedea daca UDMR continua cu acest Guvern, relateaza Agerpres.

"In urmatoarele saptamani, ori rezolvam aceasta problema, ori sa vedem daca continuam cu acest Guvern. Eu consider ca nu. Dar asta este parerea mea", a afirmat Marko Bela.

El a subliniat ca "este important ca legile sa fie respectate". "Nu pot accepta, ca viceprim-ministru, sa controlez Educatia si in acelasi timp sa nu se respecte Legea Educatiei", a spus el.

Vicepremierul a sustinut ca in privinta Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures este necesar sa se clarifice relatia dintre etnii si ca "se pare ca situatia e mult mai grava decat anii trecuti".

"Am un sentiment ca tot ce s-a construit in 20 de ani altii incearca sa darame acum, facand uz de faptul ca situatia maghiarilor din Transilvania este mai fragila. Peste tot ne lovim de lipsa solidaritatii, cooperarii. (...) Legea Educatiei declara obligativitatea acestui aspect (multiculturalismul - n.r.). Cum s-a facut la Universitatea Babes Bolyai, cum s-a facut la Universitatea de Arte din Targu Mures, asa se va face si la UMF, unde profesorii maghiari trebuie sa decida asupra problemelor educatiei maghiare. (...) Trebuie sa respectam toate rezultatele acestei legi, intr-o perioada foarte scurta. Daca eu accept implementarea la modul selectiv a Legii Educatiei, care fara noi nu ar fi fost adoptata, si daca acceptam unele masuri dificile si acceptam sa nu respectam anumite reglementari, atunci acceptam ca in Romania nu mai avem lege, Constitutie", a apreciat Marko Bela.

Acesta a sustinut ca opozitia manifestata la UMF Targu Mures fata de infiintarea liniei maghiare ascunde "o lupta intre diferite interese, pentru ca organizarea unei entitati separate ar reduce unele drepturi de care beneficiaza unele cadre universitare".

Marko a precizat ca UDMR nu depinde de parteneri, ci de programul sau, iar daca Uniunea va fi capabila de unele masuri, va avea si rezultate.

UPDATE, 16,40 Marko Bela sustine ca ar recomanda iesirea sa din Guvern, daca nu se va respecta Legea Educatiei

Vicepremierul Marko Bela a declarat, la finalul reuniunii de sambata a Consiliului Reprezentantilor Unionali, ca nu poate accepta ca Legea Educatiei sa nu fie respectata in cazul Universitatii de Medicina si Farmacie, sustinand ca in acest caz ar recomanda inclusiv iesirea sa din Guvern.

"Ori respectam legea ca atare, inclusiv problemele interetnice delicate, ori nu putem continua impreuna. (...) As recomanda iesirea mea, in primul rand, in ce priveste prezenta UDMR in coalitie si la guvernare vom decide impreuna. Bineinteles ca si eu voi avea un cuvant de spus, dar impreuna decidem un astfel de lucru", a subliniat Marko Bela.

Acesta a spus ca nu isi poate asuma o responsabilitate intr-o coalitie guvernamentala care nu poate impune respectarea legii.

"Eu nu pot sa imi asum o raspundere intr-un guvern si o coalitie care nu reusesc sa impuna legea. Si odata si odata trebuie sa ajungem si in Romania la un moment la care legile sunt aplicate si respectate. Si cui nu-i place, sa incerce sa schimbe legea. In acest moment celelalte alternative (in legatura cu UMF Targu Mures - n.r.) s-au epuizat. (...) Nu avem alternativa decat interventia prompta a Guvernului, nu in cateva luni, ci in saptamanile viitoare. Nu e vorba de un ultimatum, nu e vorba de un santaj. Am spus ca eu nu imi pot asuma raspunderea pentru o abordare prin care unele dispozitii legale sunt respectate, altele nu", a afirmat Marko Bela.