Liberalii vor respecta decizia senatorului de Brasov Ioan Ghise, care a anuntat ca nu intentioneaza sa-si doneze indemnizatia de parlamentar in perioada grevei USL, pentru ca traieste din aceasta, a anuntat luni presedintele PNL, Crin Antonescu, copresedinte al USL, citat de Agerpres.

"Dl senator Ghise a spus un lucru foarte simplu, foarte cinstit - omul a spus ca nu e numai situatia domniei sale, e singurul sau venit, bineinteles ca vom respecta decizia politica pe care a luat-o. (...) O sa ne ajutam intre noi, o sa-l ajutam, o sa-l sustinem. Fondul chestiunii este o greva politica. Ca unul ca dl Mircea Toader se face ca nu pricepe sau nu pricepe, ca unul ca Nelu Oltean nu pricepe sau se face ca nu pricepe (...). Este vorba de o greva cu semnificatie politica, am precizat foarte clar care sunt coordonatele acestei greve, care sunt conditiile pentru a discuta despre revenirea noastra la lucru. S-a dovedit ca acesti oameni, cu niste avioane, cu blindate, pot sa aiba majoritate. Acest Guvern nu l-au negociat cu nimeni din afara gastii lor si s-a dovedit ca pot trece orice lege organica daca vin toti. In loc sa faca afise, sa vina toti", a spus Crin Antonescu.

Raspunzand unei intrebari, liderul PNL a precizat ca partidul nu a fost reprezentat nici la SIE, nici in vreo alta structura de Mihai-Razvan Ungureanu, autosuspendat din partid in 2007.

Senatorul PNL de Brasov Ioan Ghise a anuntat recent ca nu intentioneaza sa-si doneze indemnizatia de parlamentar, prin greva parlamentara, asa cum doreste USL. "Eu traiesc din indemnizatia de parlamentar, cum sa renunt la bani? Poate la PSD s-a luat o asemenea decizie, nu la noi la PNL. Cine are mai multe surse de venit poate sa o faca, eu am doar una. Eu platesc rate lunare la banca de 500 de euro. Pai suntem normali la cap? Traiesc cu aer?", a declarat senatorul PNL Ioan Ghise, citat de presa centrala.

El a mai spus ca are un credit bancar din 2008 pentru a-si plati cheltuielile legate de campania electorala