Surse din PDL au declarat pentru HotNews.ro ca exista doua nume propuse ca variante pentru portofoliul de la Economie. Lucian Bode este cotat cu cele mai mari sanse pentru a obtine functia de ministru al Economiei. Bode este deputat PDL, presedinte de organizatie la Salaj - fieful Andreei Vass - si un apropiat al lui Emil Boc. Cea de-a doua nominalizare este Cristian Haiduc, presedintele Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si presedinte al PDL Campia Turzii.

Cristian Haiduc a declarat insa pentru Agerpres ca nu este el nominalizarea. "Nu sunt eu şi nu ştiu cine este, nu ştiu de unde a pornit. N-am fost eu propus".
Reamintim ca propunerea initiala a PDL pentru Ministerul Economiei a fost Andreea Paul Vass, fost consilier de stat in cabinetul ex-premierului Emil Boc. La doar citeva ore dupa aparitia sa pe lista posibililor ministri, Andreea Paul Vass a anuntat la Realitatea TV ca a refuzat nominalizarea pentru functia de ministru al Economiei "din motive personale".
Renuntarea la portofoliu a aparut insa in contextul in care s-au inmultit informatiile in partid privind starea de incompatibilitate in care s-ar afla deoarece detine, impreuna cu sotul sau, actiuni la mai multe companii care se afla in subordinea Ministerului Economiei sau unde Ministerul Economiei este - direct ori indirect - actionar: Alro Slatina, Transelectrica sau Transgaz SA Medias.
Lucian Bode este nascut in 1974, la Valcau de Jos, judetul Salaj. Este casatorit si are un copil.
In 1998 a absolvit Universitatea din Oradea, Facultatea de Electrotehnica si Informatica, specializarea inginer electromecanic. De asemenea, are un masterat in "Managementul Securitatii in Societatea Contemporana", la Facultatea de Istorie si Filozofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca .
In perioada 2001-2008 a fost sef la Electrica S.A., sucursala de distributie a energiei electrice Zalau,.
El este presedinte al PDL Salaj.