"Alaturi de multi oameni in aceasta seara nu am vazut un presedinte al Romaniei, ci un dictator in delir, a incalcat in aceasta seara din nou Constitutia, pentru ca stiti foarte bine ca atunci cand schimbi un ministru dintr-un partid cu un ministru din alt partid trebuie sa vii in Parlament, si sa iei votul Parlamentului, pentru ca asa e Constitutia", a afirmat presedintele PSD, Victor Ponta, intr-o interventie telefonica la emisiunea "Aktualitatea B1", difuzata pe B1 TV, raspunzand declaratiilor dure ale lui Traian Basescu.

Co-liderul USL a mai declarat ca discursul de marti seara a lui Traian Basescu este "delirul unui om total rupt de realitate", care in aceste momente de revolte prefera "sa stea inchis la el in palat pazit de sepepisti".

Intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, Victor Ponta a adaugat urmatoarele:

"Am asistat cateva minute, si vreau sa nu va suparati ca folosesc acest termen, la un delir, pur si simplu. Vorbele domnului Basescu nu au avut nici o noima. Ce legatura avea Ion Iliescu, care tocmai s-a operat si, ma rog, are 82 de ani cu un colonel in rezerva pe care era suparat presedintele pentru ca tocmai il vazuse la televizor? Ce legatura am eu cu Voronin? Nu l-am intalnit in viata mea. Stiu ca domnul Voronin era presedinte cand era si domnul Basescu presedinte. Nu am nicio alta cunostinta despre el.

Oamenii asteptau de la domnul Basescu niste cuvinte, in primul rand, eventual de a recunoaste anumite greseli, de a spune care sunt solutiile, de a spune ce se va intampla, in continuare, in Romania. Au primit un delir al unui om rupt de realitate, inconjurat de niste paiate acolo, care n-au avut astazi curaj. Noi am fost astazi pe strada, nu doar noi, liderii Opozitiei, cred ca multi oameni normali au fost in strada. Ei s-au inchis in Palatul Cotroceni si, un ton foarte amenintator, nu stiu, inteleg doar ca domnul Basescu, indiferent de ce vrea Romania, el nu va ceda niciodata nimic."

Intrebat in legatura cu acuzatiile presedintelui ca profita de valul nemultumirii populare, Victor Ponta a declarat: "E din nou in delir. Eu am fost astazi, asa cum am fost si anul trecut de altfel, atunci a participat si domnul Basescu, la Iasi, la Ziua Unirii, cred ca e un lucru normal sa mergi la Ziua Unirii. Nu am luat cuvantul, nu am vorbit absolut nimic, am fost si am asistat. E adevarat ca oamenii de acolo si-au exprimat nemultumirea fata de Basescu si fata de guvern ceea ce e oarecum normal si rational. In rest, nu cred ca il impiedica eu sau Crin Antonescu sa gaseasca solutii economice, nu il impiedicam noi sa gaseasca ministri mai buni decat cei pe care iata, ii da afara si tot nu se intampla nimic, nu il impiedicam noi sa gasesca o solutie de dialog cu oamenii nemultumiti. Oamenii din Piata nu au fost trimisi acolo nici de Opozitie, nici de presa. Sunt oameni nemultumiti care ar trebui sa discute nu cu jandarmii ci cu cei care-i conduc in acest moment."

Citeste si: