Presedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, invitat la Antena 3, ca Uniunea Social Liberala (USL) nu se va rupe, insa admite ca pericolul ar putea veni dupa ce Alianta ajunge la guvernare, informeaza Agerpres.

"Exista o adevarata obsesie a celor de la putere ca PSD si PNL nu se vor putea uni. [...] Imediat dupa constituirea USL, cred ca de zeci de ori, de sute de ori, [...] toti, de la Traian Basescu, toti liderii PDL spuneau ca «USL se prabuseste, se desparte, se cearta Ponta cu Antonescu». Nu se va intampla lucrul acesta. Ma bazez pe ceea ce stiu din partidele noastre si ma bazez si pe bun simt. CDR nu s-a rupt in 1996, inainte de alegeri, alianta DA nu s-a rupt in 2004, inainte de alegeri. O alianta de acest gen, care practic este favorita sa castige alegerile, nu se rupe nicaieri in lume. Pericolul cel mare, intr-adevar, pentru orice alianta, va fi dupa ce vom fi la Guvernare. Si aici este marea provocare pentru Crin Antonescu si pentru mine. Pentru ca in general de la lideri se strica, nu atat de mult de la partide'', a explicat miercuri liderul PSD.

Victor Ponta a subliniat ca 2013, "un an de guvernare foarte dificil" si 2014, cand Crin Antonescu va candida din partea Aliantei la presedintie, reprezinta marile provocari ale USL.

"In rest, pana la alegeri... Nu se rupe niciun USL, nici vorba de asa ceva. Eu cred ca [...] provocarea cea mai mare va fi pentru mine si pentru Crin Antonescu in 2013 si 2014 sa ducem proiectul la bun sfarsit. Eu cred ca vom reusi", a afirmat co-presedintele USL.