Presedintele Traian Basescu va efectua luni si marti o vizita de stat in Republica Turcia, la invitatia omologului sau, Abdullah Gul. La plecarea din tara, seful statului roman a declarat ca obiectul acestei vizite este legat de consolidarea cooperarii bilaterale si ca va semna impreuna cu presedintele turc o declaratie de parteneriat strategic, in care se pune accent pe cooperarea economica.

"Obiectul acestei vizite este legat de consolidarea cooperarii bilaterale, cu aceasta ocazie voi semna, cu presedintele Turciei, o declaratie de parteneriat strategic care vizeaza mai multe domenii: cooperare externa; militara; un accent deosebit se pune pe cooperare economica - Romania priveste la Turcia ca la o piata care trebuie dezvoltata, chiar daca in primele 9 luni comertul bilateral a depasit 3,5 mld de euro; energie, protectia mediului, justitie si afaceri interne, cultura, educatie, stiinta," a declarat Traian Basescu.

"Este o vizita importanta avand in vedere evolutia economica din ultimele decenii a Turciei. Romania trebuie sa faca mai mult pentru a nu mai depinde de oscilatia pietelor europene."

Potrivit Administratiei Prezidentiale, in cadrul vizitei, seful statului roman va avea convorbiri oficiale cu presedintele Republicii Turcia, Abdullah Gul, cu primul-ministru Recep Tayyip Erdogan, precum si cu presedintele Marii Adunari Nationale a Republicii Turcia, Cemil Cicek.

Seful statului roman a precizat ca premierul Erdogan se recupereaza dupa o operatie, la Istanbul, "deci probabil ii voi face o vizita prieteneasca pentru a-i ura sanatate".

In prima zi a vizitei, presedintele Traian Basescu se va intalni cu reprezentantii comunitatii romanesti din Republica Turcia, la Ankara. De asemenea, in cea de-a doua zi, vizita va prilejui participarea sefului statului la un Forum de afaceri turco-roman, la Istanbul.