Prim-ministrul rus, Vladimir Putin, a afirmat duminica, in timpul unui congres al partidului Rusia Unita, ca unele puteri straine incearca sa influenteze alegerile parlamentare din Rusia, programate pentru 4 decembrie, si cele prezidentiale din primavara, titreaza Reuters. Declaratia a avut loc la scurt timp dupa ce Putin a acceptat nominalizarea Rusiei Unite de a fi candidatul partidului la scrutinul prezidential din 4 martie 2012.

Vladimir PutinFoto: Reuters

"Stim ca zilele acestea, in perioada premergatoare alegerilor pentru Duma de Stat si a celor prezidentiale, reprezentanti ai unor tari straine ii aduna pe cei pe care ii platesc, asa-numitii beneficiari ai fondurilor, ii instruiesc si ii insarcineaza cu influentarea campaniei electorale", a declarat Putin la scurt timp dupa ce a acceptat nominalizarea partidului.

Premierul a adaugat ca este vorba despre "o munca inutila, bani aruncati pe fereastra, in primul rand pentru ca Iuda nu este cel mai respectat personaj biblic din tara noastra, iar, in al doilea rand, pentru ca ar fi mai bine daca si-ar plati datoriile cu acesti bani si nu ar mai urma politici economice costisitoare si ineficiente".

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat duminica, in fata a 11.000 de delegati ai partidului sau, Rusia Unita, ca accepta propunerea lor de a candida la prezidentialele din 4 martie, un scrutin pe care este aproape sigur ca il va castiga, potrivit Mediafax. "Ii sunt recunoscator (presedintelui) Dmitri Anatolevici Medvedev, Congresului Rusiei Unite ca ma desemneaza si imi cere sa fiu candidat la postul de presedinte al Rusiei. Desigur, accept aceasta propunere cu recunostinta. Multumesc", a declarat premierul rus.

Candidatura lui Putin a fost anuntata la sfarsitul lunii septembrie insa, potrivit regulamentului partidului, Congresul partidului Rusia Unita trebuie sa voteze oficial pentru a-l confirma pe Putin, in varsta de 59 de ani, in postura de candidat la prezidentiale. Actualul presedinte, Dmitri Medvedev, a declarat in septembrie ca ii va lasa locul sau premierului. Vladimir Putin a parasit presedintia in 2008 si l-a desemnat pe Medvedev ca succesor al sau, pentru ca nu putea candida pentru un al trelea mandat consecutiv.