Curtea Constitutionala a stabilit, prin decizia 601 din 2005, ca dispozitiile articolului 30 din regulamentul Senatului referitoare la revocarea din functie a presedintelui Senatului sunt neconstitutionale. Sesizarea Curtii a fost facuta la acea vreme de 53 de senatori, printre semnatari numarandu-se Ion Iliescu si Ilie Sarbu, care cer astazi revocarea presedintelui Senatului, dar si Mircea Geoana. PSD atacase la Curtea Constitutionala, unde avea majoritate in 2005, mai multe puncte din regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, inclusiv cele referitoare la revocarea presedintilor.
- Demersul PSD avea ca scop prezervarea functiilor din Parlament, ceea ce a si reusit in cazul presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a fost schimbat abia in 2008. Astfel, revocarea presedintelui poate fi realizata, dupa decizia Curtii, doar ca sanctiune pentru abateri grave sau fapte penale. Mircea Geoana se foloseste astazi de desfiintarea procedurii revocarii presedintelui Senatului, obtinuta de senatorii PSD in 2005 chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu si Ilie Sarbu, care astazi cer revocarea sa.
Motivele invocate de senatorii PSD in 2005, care au determinat tecizia Curtii Constitutionale din 14 noiembrie 2005 referitoare la procedura de revocare a presedintelui Senatului:
"Dispoziţiile art.30, referitoare la revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, sunt neconstituţionale pentru motive decurgând din corelarea dispoziţiilor art.64 din Constituţie cu articolele consacrate drepturilor politice şi suveranităţii naţionale şi pentru considerente desprinse din interpretarea sistematică a textelor Constituţiei, referitoare la măsura revocării. Astfel:
a) Soluţia revocării preşedintelui Senatului, prevăzută de textul criticat, este contrară principiului consacrat de art.64 alin.(5), prin raportare la art.2, art.36 şi 37 din Constituţie. Prin art.30 din Regulament s-a instituit o cale de revocare a preşedintelui Senatului, urmare a "jocurilor politice" făcute după constituirea Senatului, încălcându-se principiul constituţional al configuraţiei politice a fiecărei Camere a Parlamentului. Dispoziţiile art.64 alin.(2) teza a IV-a din Constituţie, pe care se întemeiază prevederea din Regulament, se referă la revocarea celorlalţi membri ai birourilor permanente, înainte de expirarea mandatului, iar nu la revocarea preşedintelui Senatului. În caz contrar, textul ar fi trebuit redactat în consonanţă cu soluţiile de la teza a doua şi a treia ale art.64 alin.(2) din Constituţie. Astfel, la teza a doua se reglementează expres alegerea preşedintelui Senatului, cu precizarea că această operaţie se face pe durata mandatului Senatului, iar la teza a treia se reglementează alegerea celorlalţi membri ai birourilor permanente, adică a vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor, operaţie care se face numai pe durata unei sesiuni.
De vreme ce, prin dispoziţiile ultimei teze a alin.(2) al art.64, legiuitorul constituant reglementează generic posibilitatea revocării membrilor birourilor permanente, fără să se refere expres şi la preşedinţii Camerelor - în condiţiile în care în tezele a doua şi a treia ale aceluiaşi articol, în care se reglementează alegerea birourilor permanente, se face distincţie între preşedinţii Camerelor şi ceilalţi membri ai birourilor permanente -, rezultă neîndoielnic că ideea de revocare exprimată în text îi priveşte numai pe ceilalţi membri ai birourilor permanente. Dacă prin modul de redactare a art.64 alin.(2) din Constituţie s-ar fi urmărit şi reglementarea posibilităţii de revocare a preşedinţilor Camerelor, atunci textul ar fi avut un cuprins de genul: "Preşedintele şi ceilalţi membri ai biroului permanent pot fi revocaţi ... ". Or, Constituţia a reglementat generic revocarea membrilor birourilor permanente, iar nu şi revocarea preşedintelui Senatului, care este un subiect de drept constituţional distinct.
b) în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că soluţiile din Regulamentul Camerelor, de revocare a preşedintelui, ca de altfel a oricărui membru, la diverse iniţiative parlamentare, sunt neconstituţionale. Astfel, prin Decizia nr.46/1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, Curtea Constituţională a statuat că "Posibilitatea oricărui grup parlamentar de a face această cerere, şi nu doar a celui al cărui reprezentant este membrul, este contrară dispoziţiilor art.61 alin.(5) din Constituţie [devenit art.64 alin.(5) din Constituţia republicată, ca urmare a revizuirii], conform căruia Biroul permanent se alcătuieşte potrivit configuraţiei politice a Senatului, întrucât revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent. Deci, atât desemnarea, cât şi revocarea sunt supuse imperativelor art.61 alin.(5) din Constituţie [devenit art.64 alin.(5) din Constituţia republicată, ca urmare a revizuirii]".
Autorii sesizării arată că sintagma utilizată de art.64 din Constituţie, şi anume "configuraţia politică a fiecărei Camere", vizează numai ipoteza pe care o are în vedere art.63 alin.(3), adică a convocării Parlamentului nou ales de către Preşedintele României în cel mult 20 de zile de la alegeri, iar nu şi situaţiile ce s-ar crea în timpul legislaturii prin desfacerea unor alianţe politice şi constituirea altora.
c) Pe de altă parte, noţiunea de configuraţie politică utilizată în art.64 alin.(5) din Constituţie nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la data alegerilor, când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute de art.36 şi 37 din Constituţie, se exprimă voinţa cetăţenilor, se concretizează exercitarea suveranităţii naţionale. Această voinţă a cetăţenilor conturează configuraţia politică a Camerelor, şi nu acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi. Pe cale de consecinţă, revocarea preşedintelui Senatului, ca şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, înainte de expirarea mandatului Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor, nu poate fi reglementată prin regulamentele acestora, decât la iniţiativa exclusivă a grupului parlamentar care a susţinut candidatura şi numai pentru abateri grave în exercitarea funcţiei. Schimbarea ulterioară a configuraţiei politice nu poate constitui un temei constituţional al revocării preşedintelui unei Camere parlamentare, deoarece o asemenea configuraţie politică nu rezultă din alegeri în condiţiile art.64 alin.(5), în consonanţă cu art.63 alin.(3) şi cu art.36 şi 37 din Constituţie, raportate la art.2 şi 8 din Legea fundamentală, ci constituie o majoritate parlamentară creată în afara criteriilor politice rezultate din vot.
d) Partidele politice prezente în campania electorală îşi exercită rolul prevăzut de art.8 din Constituţie, prezentând liste proprii sau liste comune cu alte partide, în cazul în care fac parte din alianţe electorale sau alianţe politice. Voturile exprimate în alegeri, pe baza ofertelor electorale, se contabilizează în numărul de mandate care, la rândul lor, dau configuraţia politică a Senatului. Această realitate juridică are semnificaţia unui fapt juridic care dă naştere la mandate de reprezentare, pe de o parte, şi la dreptul unor partide, alianţe electorale sau, după caz, alianţe politice de a susţine un candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului, respectiv unul sau mai mulţi candidaţi pentru celelalte funcţii din Biroul permanent, pe de altă parte. A nesocoti aceste exigenţe ale Constituţiei echivalează cu a nesocoti principiile cardinale ale democraţiei constituţionale.
e) Finalizarea procesului electoral conduce la constituirea Camerelor Parlamentului, la organizarea lor internă, alegerea preşedinţilor fiind un element esenţial. Legiuitorul constituant a stabilit pentru preşedinţii Camerelor Parlamentului un mandat identic cu mandatul Camerelor, pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea în exercitarea funcţiei de preşedinte şi pentru asigurarea funcţionării instituţiei. În consecinţă, reglementarea prin Regulament a motivelor pentru revocarea Preşedintelui Senatului nu poate fi realizată în afara unor soluţii constituţionale, cum ar fi aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art.95 privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.
f) Din coroborarea art.85 alin.(2) şi (3) cu art.106, art.107 alin.(2) şi art.140 alin.(6) din Constituţie rezultă că noţiunea de revocare are mai multe accepţiuni, iar sensul concret trebuie stabilit în funcţie de situaţiile la care se referă. Astfel, revocarea membrilor Guvernului poate consta fie în "operaţiunea tehnică de schimbare a unui membru al Guvernului" sau ca urmare a jocurilor politice, fie poate avea semnificaţia unei demiteri, a unei destituiri, tocmai pentru a scoate în evidenţă "ideea de tragere la răspundere".
În cazul membrilor Curţii de Conturi, care sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani, revocarea are semnificaţia unei sancţiuni, deoarece se poate observa că înainte de dispoziţiile alin.(6) al art.140 din Constituţie, referitor la revocarea membrilor Curţii de Conturi, dispoziţiile alin.(4) precizează că aceştia sunt independenţi în exercitarea mandatului şi inamovibili pe toată durata exercitării acestuia. Aşadar, soluţia revocării nu poate fi concepută decât ca o măsură "de tragere la răspundere".
Decizia Curtii Constitutionale
Constată că sunt neconstituţionale următoarele prevederi din Regulamentul Senatului:
1. Art.30 alin.(1) din Regulamentul Senatului contravine art.24 şi art.64 alin.(5) din Constituţia României, întrucât încalcă dreptul la apărare şi instituie posibilitatea ca în locul preşedintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar şi revocat cu titlu de sancţiune juridică, să fie ales un nou preşedinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încălcarea principiului configuraţiei politice;
2. Art.30 alin.(2) din Regulamentul Senatului contravine art.64 alin.(5) din Constituţia României deoarece, cu ignorarea principiului configuraţiei politice, instituie revocarea preşedintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui
(...)
Nota: Vezi in documentul atasat decizia Curtii Constitutionale in varianta integrala
8
1
