Mircea Geoana: Institutia revocarii presedintelui Senatului nu exista. Propunerea dumneavostra este nula, nu are acoperire statutara si constitutionala

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:21 Actualitate | Politic


Mircea Geoana
Foto: Agerpres
​"​Revocarea presedintelui Senatului nu este constitutionala. Propunerea dumneavostra este nula, nu are acoperire statutara si constitutionala", a afirmat, miercuri, presedintele Senatului, Mircea Geoana, in plen, dupa ce PSD a depus o cerere de revocare a sa din aceasta functie.

UPDATE 3: Sedinta plenului Senatului a fost suspendata dupa ce Mircea Geoana a refuzat sa supuna la vot revocarea sa. La ora 12:00 este programata o sedinta a Biroului Permanent.

UPDATE 2: Mircea Geoana: "Cererea de revocare nu este admisibila, regulamentul se refera la membrii Biroului Permament. Presedintele Senatului are un statut distinct. Institutia revocarii presedintelui Senatului nu exista. Pot fi indepartat de la conducerea Senatului doar daca imi dau demisia sau daca incalc grav Constitutia. Nu este cazul. Oamenii astia au o furie oarba, daca vor sa dea jos omul numarul 1 si omul numarul 2 in stat, e clar ca nu au mare lucru in cap."

"Prima oara au invocat o asa-zisa rocada intre mine si un coleg de la PSD, iar astazi incearca o propunere care nu are niciun fel de acoperire legala si constitutionala. Acest statut se refera explicit la membrii Biroului Permanent si nu la presedintii Camerelor. Curtea Constitutioanala a aratat ca presedintii Camerelor sunt alesi pe durata intregului mandat. Singurul motiv de schimbare este incalcarea grava, de catre presedintele Senatului, a unor acte din Constitutie, ceea ce nu este cazul. Presedintele Senatului nu poate fi revocat si nu i se poate retrage sprijinul politic, pentru ca nu este un simplu membru al Biroului Permanent. Pe niciun temei, solicitarea nu are baza. In plus, grupul politic care m-a propus la sefia Senatului - PSD+PC - astazi nu mai exista. In continuare imi voi apara dreptul si dreptatea", a adaugat Mircea Geoana.

"Tare as vrea sa ii vad pe cei de la PSD cu Roberta Anastase presedinte interimar, numarand voturile", a mai spus Mircea Geoana, adaugand ca excluderea sa din PSD a fost "o samavolnicie, o vendeta politica".

"Vreau sa va spun ca sunt foarte multi senatori in grupurile parlamentare care imi dau dreptate. Ma voi consulta cu juristii Senatului", a incheiat Geoana.

UPDATE 1: G. Frunda (UDMR), la tribuna Senatului: "Solutia impartiala este suspendarea sedintei si convocarea Biroului Permanent".

Reactia lui Mircea Geoana vine dupa ce PSD a depus, miercuri, la Senat, o solicitare de revocare si inlocuire a lui Geoana din functia de presedinte al Senatului, dupa ce el a fost exclus, ieri, din partid.

















6827 vizualizari

  • +11 (11 voturi)    
    opozitia (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:25)

    gechi [utilizator]

    oare daca faci opozitie opozitiei se cheama ca esti la putere?
  • -13 (15 voturi)    
    nu se lasa.... (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:25)

    ritzi [anonim]

    mare om, mare caracter!

    Bre, partidul te-a pus acolo, tot partidul te da jos! Nimeni nu e de neinlocuit!

    lasa, gaseste Base alta cartita, daca mai are timp...
    • +3 (3 voturi)    
      numai cartite aveti in cap (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:34)

      akabond007 [utilizator] i-a raspuns lui ritzi

      as rade la comentariu tau daca nu ar fi de plans!
      bre, geoana a fost candidatul psd la presedentie, ponta a fost unul dintre cei care l-a sustinut, de unde dracu cartita daca el s-a batut cu base la prezidentiale. cat de dobitoc sa fi ca sa sa sustii una dintre cele mai tampite idei? De aia iti zic, as rade la ideea asta mau mult decat ridicola, daca nu as sti ca ca mare sarac cu duhu esti dumitale sa sustii asa ceva si prin urmare nu-mi vine decat sa plang stiind aca o sa votezi si tu.
  • +1 (9 voturi)    
    Bravo Geoana (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:26)

    Acarul Paun Ponta [anonim]

    macar tu sa il pui la punct pe Ponta si gasca lui de avocati.Chitibusurile avocatesti si smecheriile de Gara de Nord nu mai merg .Ponta ramane can gara.manevrantul de vagoane Ilici stinge felinarul,revizorul Bombu se face ca este in alta parte.
  • +4 (6 voturi)    
    Daca voi nu ma vreti, eu va vreau! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:26)

    hash [anonim]

    .
    • 0 (4 voturi)    
      Ei as .Le-a tras-o la pinguinii din PSD (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:58)

      ogi [anonim] i-a raspuns lui hash

      De data asta a cistigat "Protanacul".
      Ponta cred ca face spume, adevarul e ca "Prostanacul " e o galusca cam mare pt pinguinul sef al psd
  • +10 (10 voturi)    
    inca un motiv pentru "Jos Basescu!" (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:27)

    James Bond [utilizator]

    Dle Geoana, va rog nu mai faceti asemenea declaratii in senat... USL va pretinde ca daca revocarea presedintelui senatului nu este constitutionala, sa fie suspendat Basescu!!
    • +1 (1 vot)    
      haha (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:43)

      MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui James Bond

      la mintea lor, astia vor face o papusa cu Basescu si-o sa-l suspende la oglinda de la masina. Va fi singura suspendare de care se vor bucura.
  • +11 (13 voturi)    
    Si-au dat cu tesla (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:31)

    Nasty [anonim]

    Pe undeva Prostanacul are dreptate, pentru ca el a fost propus presedinte al Senatului de catre grupul parlamentar PSD+PC. Iar acest grup nu mai exista oficial, "martorii lui Felix" sarind de ceva timp in spinarea lui Crin (ACD). Altfel spus, Ponta si'ai lui si-au dat cu tesla'n ...oaie....
    • -7 (7 voturi)    
      SANCHI (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:23)

      STAN PATITU [anonim] i-a raspuns lui Nasty

      Ce logica au diversii sustinatori ai lui Geoana (!). Pai daca grupul care l-a propus nu mai exista, nici el nu mai are de ce sa existe ca sef al senatului ! Tara lui Papura Voda. V-a facut cine stiu eu sa judecati cu ...
      • 0 (0 voturi)    
        ohoo (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:44)

        MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui STAN PATITU

        in schimb tu ai o logica de fier, doar cam ruginit. Daca a murit nea Nicu, nici blocurile lui nu mai sunt.
  • +5 (7 voturi)    
    Pozitiv (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:36)

    catalin_mattei [utilizator]

    indepartarea lui M Geoana din politica este o necesitate.. nu este cel mai "patat" politician dar gestul sau care a echivalat cu pierderea fotoliului de presedinte al Romaniei ( celebra noapte la SPA-ul lui SOV) il descalifica si arata ca acest om nu are ce cauta in politica romaneasca daca ne dorim normalitate... prefer orice hocus-pocus politic prin care politicieni corupti sau care au legaturi cu oameni corupti sa fie indepartati din viata publica (daca nu pleaca singuri asa cum a facut d-na Musca ). Este imoral gestul unor persoane din actuala Putere sau sustinatori ai acestora care descopera brusc un om politic matur in M Geoana, imoral cu atat mai mult cu cat acestia incearca sa para luptatori anticoruptie... Nu pot uita in cazul Geoana nici situatiile deloc limpezi care o priveau pe soacra sa ( mare revolutionar daca nu ma insel) sau situatia sa locativa ( ocuparea acelei case de la RAPPS intr-o perioada in care nu mai avea acest drept).... dincolo de anumite framantari care tin de partidul din care facea parte ( lucru acre va fi sau nu sanctinat la vot), cred ca actuala situatie este una pozitiva caci lasa libera tragerea pe linie moarta a inca unui om patat.. nu imi doresc decat cat mai multe cazuri Geoana..
    • 0 (0 voturi)    
      nu ai inteles nimic (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:50)

      gino [anonim] i-a raspuns lui catalin_mattei

      geoana ...a luat multi bani ...cit afost presedintele psd...si nu a impartit cu ,,gasca'' ....l-au dat jos ...cu mina lui ponta dar in spate este iliescu care in scrt timp in 2012 ...il va pune sef pe nastase....pentru ca va veni...peste citeva luni ....ca am pierdut sefia senatului din cauza lui ponta...care nu e copt politic....
      si alianta cu pnl ai trage in jos...si nu poate avea candidat propiu la presedentie....
  • +12 (14 voturi)    
    lol. (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:38)

    cici balerina [anonim]

    daca voi nu ma vreti, eu va vreau. fraierilor. :)
  • +2 (6 voturi)    
    acum e-acum.... (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:39)

    hot news [utilizator]

    sa vedem ce se va intampla.... in mod normal, Geoana ar trebui sa zboare rapid de pe acea functie daca PDL chiar vrea asta....
  • -4 (20 voturi)    
    Bravo Geoana ! Ai fost reevaluat ! Esti basist ! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:41)

    John [anonim]

    ...
  • 0 (12 voturi)    
    Geonelu intinde coarda... (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:44)

    Cataleya [utilizator]

    si pana la urma tot pe el o sa-l plezneasca in nas.
    Las-o asa Geonelule , stai cumintel pe fotoliul care inca mai este al tau si fa-ti datoria de presedinte al Senatului.
    Pt ca daca senatorii vor sa te schimbe, te vor schimba, fara sa-ti ceara tie parerea! :)
    Deocamdata PDL savureaza momentele si te lasa sa te descarci pe USL, inca vreo 2-3 zile.
    Dupa aceea , gata, nu vei mai fi decat un "fost".
    • +22 (22 voturi)    
      Geoana parca s-a desteptat brusc (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:50)

      ion [anonim] i-a raspuns lui Cataleya

      "Oamenii astia au o furie oarba, daca vor sa dea jos omul numarul 1 si omul numarul 2 in stat, e clar ca nu au mare lucru in cap."
      ...devine tot mai desptept Geoana :)
      • +5 (5 voturi)    
        Excluderea i s-a tras de la o opinie mai veche (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:52)

        Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui ion

        Iata ce spunea in februarie 2011 intr-un interviu:

        "...in clipa in care incalca Constitutia, nimeni nu se poate sustrage efectelor gesturilor proprii. Daca domnul Basescu incalca in mod sever, asa cum spune Constitutia, cartea noastra fundamentala, in clipa respectiva mergem la suspendare fara ezitare, daca avem majoritate. Dar sa plec la drum cu ipoteza de start ca acesta este primul gest indiferent ce face Basescu - Basescu face bine, face rau , automat plec la suspendare - cred ca nu este o abordare care sa aiba suficient de mult temei."

        Daca Ponta a zis "Suspendare !" si Geoana a zis "Mai ganditi-va!", Ponta a vrut sa arate cine e sefu'....
  • +20 (20 voturi)    
    . (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:47)

    Ivanu [utilizator]

    "Oamenii astia au o furie oarba, daca vor sa dea jos omul numarul 1 si omul numarul 2 in stat, e clar ca nu au mare lucru in cap."
    Prima chestie desteapta venita de la prostanac un ultimul an.
  • -2 (4 voturi)    
    vedem in fiecare zi aceeasi piesa (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:48)

    albatrosul verde [anonim]

    de teatru numita joaca de-a democratia, interpretata de prostanaci, corupti, retardati sau vicleni si ignoranti.

    omenirea are probleme mari, oamenii cu cap incep sa-si dea seama de unde ne vin problemele si anume tocmai de la aceasta clasa politica mizera, insa lumea nu stie inca sa se organizeze pentru a o da la o parte.

    istoria ne invata ca mai devreme sau mai tarziu acest lucru se va intampla, ramane de vazut daca vom sti sa punem ceva mai bun in loc.
  • +19 (19 voturi)    
    Just (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:49)

    HP [utilizator]

    "Mircea Geoana: "Pot fi indepartat de la conducerea Senatului doar daca imi dau demisia sau daca incalc grav Constitutia. Nu este cazul. Oamenii astia au o furie oarba, daca vor sa dea jos omul numarul 1 si omul numarul 2 in stat, e clar ca nu au mare lucru in cap.""

    Prostie oarba mai degraba. Probabil ca se cred in Yemen sau Libia, unde se dau jos sefii de state dupa bunul plac al iobagilor.
    • -7 (7 voturi)    
      bine mai, "iobagule" (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:11)

      Bogdan [anonim] i-a raspuns lui HP

      Asa se intampla si in democratiile reprezentative. Oamenii te aleg si tot oamenii te dau jos din functie cand iti pierzi legitimitatea. Vorbesti despre revocarea presedintelui Senatului ca despre "prostie oarba", cand el nu mai are nicio legitimitate in acea functie si se comporta ca si cum ar detiune Senatul (gandeste-te ca el hotaraste ce legi si ordinea in care se voteaza, cine ia cuvantul etc.)... Eu zic sa-ti "reevaluezi" pozitia, daca ma-ntelegi...
      • +3 (3 voturi)    
        Coane! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:24)

        , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

        Despre care oameni vorbesti?
        De cand te bate democratia?
        A, de cand esti rosu!
        Mersi!
        Democratia nu are nimic de/a face cu comunismul si comunistii tai!
        Pa!
        Cat despre "iobagi", mai citeste si tu!
        Nu repeta ca papagalul!
        Ca sa/ti fac pe plac, iti urez... succesuri!
        • -2 (2 voturi)    
          ha ha ha! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:29)

          Bogdan [anonim] i-a raspuns lui , AlwaysToTheRight, NeveRed!

          Nu trebuie sa faci pe prostul ca sa-mi faci pe plac (vezi pluralul "succesuri"), nu-i nevoie, poti sa fii tu insuti si e indeajuns :P
          P.S.
          Nu vorbi de comunism daca nu stii ce inseamna, daca nu l-ai trait si nu l-ai inteles. O sa cresti, o sa mai citesti si poate se va lipi ceva si de tine... Eu nu-mi pierd speranta in tine!
      • +2 (2 voturi)    
        Legitimitate ? (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:46)

        HP [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

        Legitimitatea e stabilita prin votul popular si democratic, o data la 5 ani, nu cand i se scoala lu' Ponta, un nimic pe toate planurile, un ratat jenibil care e crezut doar de nulitatile fara o chifla in burta ca tine.

        In genunchi cand vorbesc cu tine.
        • -1 (1 vot)    
          Sa fie de nervi? (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:41)

          george [anonim] i-a raspuns lui HP

          Corect este o data la 4 ani (e vorba de Parlament, nu de Presedinte!)...
          ... Iar cu chestia din final, m-ai dat gata! Deci, daca are cineva alta parere, trebuie sa stea in genunchi in fata ta!... Asa da, democratie! Cultiv-o si in alte paturi sociale!
  • +14 (14 voturi)    
    nu scapa de Geoana! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 11:53)

    Denoro [utilizator]

    Astia nu scapa de Geoana nici daca baga armata in cladirea Senatului! :)))))))))))))))))))))) Nici armata n-ar fi in stare sa-l dea jos din scaun! :)))))))))))))))))
    • +2 (4 voturi)    
      prostanacul o s-o comita singur (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:14)

      Bogdan [anonim] i-a raspuns lui Denoro

      Eu am incredere in Geoana!! Ne-a dovedit de fiecare data ca e un looser.
      P.S.
      Poate ii face o vizita lui Vantu, de data asta la puscarie !!! :P
  • -1 (1 vot)    
    lol (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:13)

    me [anonim]

    se tine de ciolan... nu cumva sa-l scape !!!
    psdu nu cred ca a facut un lucru foarte rau ca l-a zburat...
  • +2 (2 voturi)    
    Geana nu pleaca (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:14)

    moldoveanu [anonim]

    Prima data cand tin cu Prostanacu.
    • +1 (1 vot)    
      Si eu! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:46)

      MarcelP [utilizator] i-a raspuns lui moldoveanu

      Si eu tin cu el! E genial in tocarea PSDului. Nu prostanac. GENIAL! :D
      Nimeni nu ii toaca la imagine asa cum ii toaca Geoana! E ca un microb in burta colosului comunist si rosu. Sper sa le faca cat mai mult rau cu putinta.
  • +2 (2 voturi)    
    hai, ca ma tineti cu sufletu' la gura.. (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:20)

    hash [anonim]

    e mai interesant decat un meci de fotbal.

    prostanacu' s-a desteptat pe final?
    • 0 (0 voturi)    
      Numai ca "Prostanacu" are autobaza in poarta (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:06)

      ogi [anonim] i-a raspuns lui hash

      e cam greu sa ia gol .
      Sa vedem cine rezista in prelungiri
  • +6 (6 voturi)    
    Nu-l credeam in stare (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:25)

    Horea [anonim]

    Cine spune ca Geoana nu a invatat din greseli se inseala! L-a facut Iliescu prostanac, iata ca si-a umflat muschii si s-a luat la tranta. Nu l-as fi crezut in stare de asa ceva! Cu cat Geoana rezista mai mult in scaun cu atat USL-ul o va lua la vale. Ca om care n-am votat niciodata stanga sau PNL stau si ma intreb? Democratia presupune in principal dreptul la libera exprimare si asta lipseste oamenilor politici. Personal cred ca nu exprimarea lui Geoana vs. de derapaje politice a fost motivul ci faptul ca s-a luat de Iliescu KGB. Concluzia: va putea PSD-ul sa reconstituie PCR-ul in care ai voie sa vorbesti cand se aprinde becul verde (Pavlov)? Si daca da ce ne asteapta? Un nou canal si revenirea la cartele?
  • -5 (5 voturi)    
    Caractere tari (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:25)

    ConyABC [utilizator]

    Mergi ba acasa, astia te-au pus acolo. Mare politician...un pierzator. Mergi acasa. Esti penibil cu ambitiile astea. Nu e scaunul tau!
  • +1 (1 vot)    
    BRAVO GEOANA!!!! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:30)

    MarcelP [utilizator]

    Mama ce ma bucur! Ce toaca Geoana la PSD! Nimeni nu le putea face ce isi fac ei singuri acum cu Geoana. Gluma incepe sa se ingroase. Cred ca Ponta nu a prevazut problemele pe care o sa le aiba cu Geoana DUPA ce ii retrage sprijinul. E fantastic de bine ce se intampla. Votantii PSDului se conving din nou (pentru a cata oara?) ce fel de partid e. Si nu ma refer la fostii securisti si turnatori. Ci la oamenii simpli care cred sincer ca PSDului ii pasa de ei.
    Bravo Geoana!
  • +1 (1 vot)    
    Inlocuirea lui Geoana la senat. (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:32)

    ion roata [anonim]

    Intr-un asemenea caz nu exista precizari in Constitutiesi e foarte rau dar exista o Lege care a aprobat regulamentul de functionare al Camerei Deputatilor si a Senatului
    In regulamentul de organizre al Senatului exita trei articole:30;31 si 32 care care stabilesc precis pentru care motive presedintele Enatului poate fi inlocuit si procedura de inlocuire.
    Nu are dreptate nici Geoana-doar partial iar iar primul jurist al tarii ca si ceilalti care tot latra pe acolo nu au dreptate pentruca nu respecta cel trei articole mentionate mai sus.
  • 0 (0 voturi)    
    Iar l-au manipulat energetic (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:42)

    Laur [anonim]

    Ce pacat... Vantu e la mititica si nu mai are Gionel in aceste clipe grele cu cine sa se relaxeze la o piscina noaptea ..
    Dar oare Ilici si Nastase l-au manipulat energetic asa cum declara ca i-a facut Basescu ?
    Problema care ma mira este de ce PSD nu a scapat mai repede de acest penibil...
  • 0 (0 voturi)    
    Mircea Geoana... (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:50)

    Cristi [anonim]

    ...trebuia sa iasa din politica din clipa in care s-a aflat ca a facut baitza cu Vantu. Asta daca avea onoare ... sau minte. Cu putin noroc, astepta cativa ani si poate se relansa. E o vorba ca atunci cand castigi uneori pierzi si cand pierzi uneori castigi. Putea sa ia exemplu de la Adrian Nastase, care incet-incet reintra in viata publica dupa toate problemele cu procesele. Chiar daca nu vor reusi sa il dea jos de la Senat, reputatia lui va fi dusa si se va alatura albiei de porci in care se tavalesc toti politicienii. Nu sunt fan Iliescu si nici Nastase, dar ii pot aprecia ca ii duce capul sa traga sforile.
  • 0 (0 voturi)    
    eu de-as fi PDL... (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:52)

    Ruhe [anonim]

    as fi evaziv, i-as mai lasa cateva zile/saptamani sa se incaiere, sa verse Geoana, Ponta, Iliescu, restul tot ce au de varsat si-apoi l-as schimba;
  • +1 (1 vot)    
    S-ar putea sa aiba dreptate (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:52)

    Pepi [utilizator]

    CC a anulat articolele privind revocarea presedintelui senatului. Cum intre timp tovarasii senatori nu si-au batut capul cu schimbarea/inlocuirea respectivelor articole, in regulamentul senatului nu este specificata nici o procedura referitoare la revocare !!!
  • 0 (0 voturi)    
    Un geoana la senat e un pericol pentru psd (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 12:52)

    akabond007 [utilizator]

    In momentul acesta, cred eu ca cea mai buna solutie a PDL-ului ar fi sa-l lase pe Geoana la senat. In acest fel ii ofera lui Geoana destula putere cat sa constituie un nucleu pentru nemultumitii din PSD si sa rupa cat mai mult din acest partid pentru a-l slabi. De acest lucru e constient si Ponta, asa ca vrea cat mai rapid sa-l schimbe, daca vedeti a renuntat si la celebra si ridicola idee cu "rocada" cu unul de-al lor numai ca sa scape de Geoana imediat. Ponta stie ca acesta se pregateste sa smulga din parlamentarii pesedeului, si un Geoana lipit de scaunul Senatului este un Geoana mult mai periculos pentru partidul lui de "Tovarasi". Pe termen lung, o mentinere a lui Geoana pe fotoliul Senatului ramane un factor de risc pentru putere, care s-ar putea transforma in ceva urat dupa alegerile parlamentare din 2012. Un Geoana incapatanat care nu se da dus de pe o functie, asa cum a dovedit ca e de fiecare data, e un Geoana periculos. Mai stii ce s-ar putea intampla daca ajunge, fie numai si pentru o luna, pe scaunul prezidential? Nu il mai dezlipesti nici cu ranga. E totusi amuzant tot ce se petrece la "circoteca PSD"!
  • 0 (0 voturi)    
    PSD pe LSD (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:01)

    Flow [anonim]

    .
  • 0 (0 voturi)    
    Ponta stai la rand (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:02)

    manea dumitru [anonim]

    mama,mama ce o sa mai vuiasca antenele diseara
    Dana Deac(de un timp a trecut pe ceva tare) ,Radu Tudor (pasta era sa-l calc cu masina in parcare la Kaufland da, l-am ratat) Ciutacu, Badea,evreul Moise,
    si cine stie ce alti retardati vor face spume mai ceva ca detergentul de mana , va promit ca ma mai uit odata si gata ....le sterg definitiv din memoria TV.
    Oricum bravo Gioana , cred ca pana la urma se
    va lasa si cu inlocuirea lui Ponta in mod asemanator peste vreo doi ani cand PSD va trece
    in sfarsit la reformarea partidului...
  • 0 (0 voturi)    
    PDL minte de gaina or ba? (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:17)

    Laura [anonim]

    PDL ar trebui sa-l tina pe Geoana in scaun pana isi va crea un partid care va rupe din PSD. Se va vedea aici daca PDL este dominat sau nu de oportunisti care VOR CEVA sau au rabdarea lui Coposu sa astepte sa-si sparga capetele intre ei. Inclin sa cred ca PDL gandeste ca gaina flamanda.
    • 0 (0 voturi)    
      un pic de decenta, te rog! (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:49)

      Bogdan [anonim] i-a raspuns lui Laura

      Nu aduce numele lui Coposu langa PDL, PSD sau oportunism in general. Coposu a facut puscarie pentru idelile sale (nu le-a zis doar la TV sa-l voteze prostimea) si nu a practicat oportunismul politic. Nu stiu ce propaganda folosesti, pentru cine si sincer nu ma intereseaza! Ai insa o minima decenta si nu amesteca uleiul cu apa, nici macar la nivel teoretic, ok?
  • 0 (0 voturi)    
    Art 64 Alin. 2 Constitutia Romaniei (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:39)

    tiberius_p [utilizator]

    ARTICOLUL 64
    ...
    (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului SE ALEG PE DURATA MANDATULUI CAMERELOR. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
    ...
  • 0 (0 voturi)    
    de ce se agata de putere? (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 13:52)

    zertty [anonim]

    Iata ca si-a dat arama de fata...
    Esti contestat, ai demnitatea de-a-ti da demisia!
    De aici ne putem da seama ce-ar face ca presedinte al Romaniei!
  • 0 (0 voturi)    
    pe undeva are dreptate (Miercuri, 23 noiembrie 2011, 15:28)

    gogu [anonim]

    nu-l admir pe Geoana, de fapt pe nici unul din politicienii actualti; sunt plecat de mult timp din tara, stabilit in strainatate, si nu prea urmaresc politica din Romania dar cred ca se incearca ceva periculos pentru natiunea noastra.
    Inteleg ca l-au dat afara din partid, treaba lor - dar la Senat e altceva.
    Presedeintele Senatului este Nr2 in Statul Roman; daca pe esta il executa asa cum vor ei, si pun o marioneta, apoi il executa pe Preesedinte si marioneta devine Presedinte. Nu est corect si bine pentru tara asa ceva, se poate ajunge la varsare de singe, atentie !!!
    Sper ca totusi in Romania sa mai fie cineva cu capul pe umeri.
  • 0 (0 voturi)    
    corect (Joi, 24 noiembrie 2011, 5:34)

    El Condor [anonim]

    D-le presedinte Ponta, cum se zice corect : n-am ce face, sau nu am ce face. Pana gasesti raspunsul, iti fac o propunere : mergi mata la zidul plangerii ( stii de unde ) si vezi daca a mai ramas loc langa biletul depus de o DOAMNA din plescoi si pune si mata unu, poate ti se indeplineste, ca auzi ca ei i s-au indeplinit de fiecare data.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version