VIDEO Ponta: A inceput executarea silita a PSD pentru una dintre datoriile din 2009

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 20 noiembrie 2011, 11:33 Actualitate | Politic


Victor Ponta
Foto: Agerpres
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminica, in cadrul emisiunii "Dupa 20 de ani" difuzata de Pro TV, ca in cursul acestei saptamani a inceput executarea silita a partidului pe care il conduce pentru una dintre datoriile din campania electorala din 2009, transmite Mediafax.

Ponta a admis, raspunzand unei intrebari adresata de moderatori, ca "au venit portareii la PSD".

"Am facut un audit dupa ce am preluat conducerea PSD - extern -, a rezultat ca - dincolo de ce am platit si acum nu avem datorii catre RA-APPS pentru sediu, catre utilitati, catre Partidul Socialistilor Europeni - au ramas din campania din 2009 datorii private catre firme private foarte mari, de cinci-sase milioane de euro. Saptamana aceasta a inceput executarea silita pentru una dintre ele", a spus Ponta la Pro TV.

Presedintele PSD a declarat si in 18 octombrie, intr-un interviu pentru Gandul, ca partidul are o situatie financiara foarte rea, avand numai in executare silita datorii de doua milioane de lei.



Citeste mai multe despre   


















9041 vizualizari

  • +19 (23 voturi)    
    Un moment prost ales. (Duminică, 20 noiembrie 2011, 11:48)

    Ba2 [anonim]

    Cand au aparut aceste datorii nu era momentul ca dl. Ponta sa se certe cu dl Geoanä, mai bine il punea sa pläteascä personal datoriile rezultate din campania electorala din 2009. Cred cä asta l-ar fi durut pe dl Geoanä mai tare ca orice excludere din PSD, propusa de dl. Ponta pe motivul cam subtirel al unei vizite in SUA. Pai in SUA poate merge oricand si dl Ponta ca doar nu are interdictie la viza americanä.
    • -17 (17 voturi)    
      Geoana! (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:00)

      G [anonim] i-a raspuns lui Ba2

      Te imbeti cu apa rece.Geoana nu si-a platit la RAPPS chiria pe motiv ca isi construieste o casa in care se va muta(acum 2 ani!).Cum crezi ca va plati un cent din aceasta datorie cand el a facut jocul PDL ca sa rateze castigarea presedentiei.Este mai securisto-comunist decat isi poate imagina cineva.In 89 la el se refereau cei din strada.
      • 0 (0 voturi)    
        Haha... na ca v-am tras-0 gao zarilor... (Luni, 21 noiembrie 2011, 14:42)

        Babau [anonim] i-a raspuns lui G

        ... vorba lu Base... Haha... ce sa-i faci... de unde bani de faina, ulei, zahar?... Isi vrea patriciu banii de campanie inapoi? Pai ba fratilor voi aku dak muriti de foame pai ce dreq va faceti pana la urmatoarele alegeri? De unde o sa mai aveti bani de galetzi? Ai de capu meu... V-0 lovit criza? Base, executa-i tata. Arata-le cine-i JUPANU si Tatal lor
    • +18 (20 voturi)    
      Ponta, crede ca toti ii dau bani gratis (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:38)

      zzztop [utilizator] i-a raspuns lui Ba2

      mentalitate de PSD-ist..
      • +1 (1 vot)    
        Gogu (Luni, 21 noiembrie 2011, 12:23)

        miki [anonim] i-a raspuns lui zzztop

        Daca ii scot la vinzare pe Banicioiu,Olguta,Negoita,Mazare,Corlatean si Sova
        ar putea sa isi acopere pierderea.Nu inteleg de ce nu apeleaza la Giovani Becali.Sau poate sa ia imprumut de la sotia lui Mircea Sandu,inima mare femeia asta.O solutie ar fii Mitica Dragomir,are bani la LPF de da la toata lumea.
      • +2 (2 voturi)    
        PSD executat? (Luni, 21 noiembrie 2011, 14:06)

        Close [utilizator] i-a raspuns lui zzztop

        Sper ca ii executa unul cate unul, in piata publica ;).
        • 0 (0 voturi)    
          ei nu, ar fi nedemocratic! (Luni, 21 noiembrie 2011, 19:12)

          hot news [utilizator] i-a raspuns lui Close

          De ce vrei tu sa fie executati toti cei 4 milioane de fosti membrii PCR?
          Sa-siplateasca datroiile, iar cei vinovati sa dea socoteala, nu membrii obisnuiti!

          Delafel, ce propui tu este si neppractic, nu doar nedemocratic: ce piata publica esta suficient de mare?!
    • +12 (14 voturi)    
      INTOXICARE ROSIE! (Duminică, 20 noiembrie 2011, 15:37)

      precaut [anonim] i-a raspuns lui Ba2

      la momenul 2005 (preluare Geoana) PSD datora bani! Ponta nu vrea sa spuie cat era datoria la 01.01.2009 adica dupa parlamentare. Cresterea datoriei (cu CAT?) dupa 01.01.2009 este pentru campania prezidentiala. Ar fi fost cresterea mai mica daca ar fi candidat X de la PSD?
      • +1 (1 vot)    
        a afirmat (Luni, 21 noiembrie 2011, 11:20)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui precaut

        la scurt timp dupa preluarea presedintiei psd si efectuarea auditului ca psd are datorie de 8 mil. euro si era foarte inciudat ca pdl nu are nicio datorie.
    • 0 (2 voturi)    
      Asta este geniul! (Duminică, 20 noiembrie 2011, 17:40)

      hot news [utilizator] i-a raspuns lui Ba2

      Ba2, ai perfecta dreptate, cel putin aparent!
      Sigur, decat excluderea, care NU va face deloc bine pedesereului, va provoca - nu o scindare, este mult spus, dar o slabire - era tare daca ii imputa Prostanacului sumele cheltuite fara folos!
      Ca in fond cine este de vina?!
      Insa afirmatia ta este LOGICA, ori marii conducatori ai lumii si-u surprins adevarsarii tocmai pentru ca au facut ceva complet neasteptat, ce parea de neimaginat! CUm crezi ca a reusit Alexandru Machedon sa cucereasca aproape toata lumea cunoscuta pe atunci?
      Asa si micul Titulescu, aparent - pentru mine si pentru tine - actioneaza aberant, face rau partidului sau. Dar omul nu este tampit, sunt convins ca are un plan, ca aparent aiuristica excludere a lui Geoana este o mischare machiavelice, ce ii va aduce avantaje nabanuite de noi acum ...
      • +1 (1 vot)    
        simplu: (Duminică, 20 noiembrie 2011, 23:30)

        popadrian [utilizator] i-a raspuns lui hot news

        =))
      • 0 (0 voturi)    
        esti un (Luni, 21 noiembrie 2011, 11:23)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui hot news

        optimist incurabil daca-l banuiesti pe tonta si inteligent si machiavelic. pastaia asta n-are nimic in comun cu niciuna din caracteristicile respective.
    • +3 (5 voturi)    
      dar uiti (Duminică, 20 noiembrie 2011, 17:51)

      altul [anonim] i-a raspuns lui Ba2

      Uiti faptul ca seful de campanie PSD din 2009 al prezidentialelor a fost tocmai Ponta. Datoriile rezultate din campanie pot fi mai degraba puse pe seama lui Ponta, din acest motiv.
      • +2 (4 voturi)    
        l-am prins cu minciuna!!!! (Luni, 21 noiembrie 2011, 7:51)

        soldatul Svejk [anonim] i-a raspuns lui altul

        A devenit PENAL! daca la inceput de campanie nu aveau datorii si la sfarsit aveau datorii de 5-6 milioane cat a costat campania??? au declarat 850 000 euro! deci FALS in declaratii! alo, DNA, alo AEC, aloo DIICOT! Comisie parlamentara de ancheta IMEDIAT!
      • 0 (0 voturi)    
        A fost purtator de cuvant (Luni, 21 noiembrie 2011, 11:05)

        justin [utilizator] i-a raspuns lui altul

        Nu sef de campanie. Verifica si nu vorbi aiurea!
  • +34 (38 voturi)    
    N-ar trebui sa va mire (Duminică, 20 noiembrie 2011, 11:54)

    mariage [utilizator]

    Ponta a amenintat ca daca va ajunge la guvernare nu va plati datoriile romaniei, de ce ar plati datoriile PSD?
    Sa ne fereasca Dumnezeu de un asa premier.
    • +6 (10 voturi)    
      pt. Ponta (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:20)

      Valeria [anonim] i-a raspuns lui mariage

      V-a avea acelasi viitor si Ponta
  • +24 (28 voturi)    
    Datoriile PSD-ului (Duminică, 20 noiembrie 2011, 11:58)

    banateanul. [utilizator]

    nu ne intereseaza,! declaratiile celelalte insa da.De exemplu reducerea CAS -ului,(de unde bani pentrbolnavi ?) si multe altele....cica vor castiga alegerile in 1012, doamne fereste, mai intai sa excluda ce are de exclus din PSD-ul, inclusiv pe sine ! Dupa acea sa traga sperante la alegeri cu prietenul sau Antonescu !
    • -1 (7 voturi)    
      castigarea alegerilor din 1012... (Duminică, 20 noiembrie 2011, 15:43)

      vallya3 [utilizator] i-a raspuns lui banateanul.

      Probabil atunci le vor castiga acesti copilasi....
    • 0 (2 voturi)    
      Daca ar durea prostia (Luni, 21 noiembrie 2011, 11:10)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui banateanul.

      Acum il certi pe ponta ca vrea sa scada cas? pe motiv ca nu ar mai fi bani pentru BOLNAVI? Io zic sa mai pui mana un pic pe carte inainte de a comenta aiurea pe-aici pe site-uri.

      PS: o scadere a cas ar insemna in primul rand o masura de ajutor fiscal pentru companii, ar putea impulsiona angajarile sau transformarea muncii la negru/gri in munca cu acte in regula.

      Cand nimic nu ai a spune...
      • +1 (1 vot)    
        ipoteza! (Luni, 21 noiembrie 2011, 18:38)

        aritmos [anonim] i-a raspuns lui justin

        scaderea CAS va face o gaura de 10% din: 5 mil. sal x 2000 ron brut adica un miliard de ron LUNAR. Cate persoane NOI se vor angaja si in cat timp se va recupera pierderea? Ai tu curaj sa dai cifre sau repeti ineptiile USL? Daca se recupereaza in 20 de luni de unde apar cele 20 mld. lipsa? te imprumuti? la ce dobanda si de la cine? si cum dai banii inapoi daca nu incepi sa recuperezi dupa 20 de luni??? GARGARA IEFTINA fare cifre, despre un castig ipotetic fata de o pierdere certa! PS. la care tara UE ai vazut in 2011 sau in buget 2012 astfel de masuri?
      • +1 (1 vot)    
        vrei (Marţi, 22 noiembrie 2011, 11:21)

        banateanul. [utilizator] i-a raspuns lui justin

        sa spui ca sunt bani destui .Si daca reduce vor fii mai multi bani ,sau chiar crezi ca talharii isi voi plati regulat contributiile ?astai poveste de adormit copii
  • +31 (35 voturi)    
    Matusa Tamara (Duminică, 20 noiembrie 2011, 11:58)

    Florea Daniel [anonim]

    Matusa Tamara nu participa si ea, acolo, cu 5-6 milioane de euro, din pensie ?
    • +15 (17 voturi)    
      mafia PESEDE (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:32)

      Jamal [anonim] i-a raspuns lui Florea Daniel

      De unde a avut Jioana bani de postere montat e pe fiecare stilp de curent ?
      Au ajuns la guvernare la ministerele fara bani.
      Acum mizeaza ca o sa inhate toate ministerele, si se vor servi fara perdea.
      Mafia nu doarme, chiar daca "matusa" se face ca nu mai lucreaza;
      consilierii-socru-soacra-cumnatu sunt inca la datorie
  • +28 (28 voturi)    
    e normal sa va execute... (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:07)

    calinsab [utilizator]

    Daca tot romanul de rand are frica in spate fata de ratele la banca ... Voi partidele politice de ce nu ati fi la fel? Voi sunteti mai presus? auzi sase milioane de euro datorii... a venit momentul scadentei si pentru PSD ! Am vazut emisiunea la Protv a evitat ca un schior intrebarile jurnalistilor, si nu a raspuns aproape nimic concret despre cum vor face si drege ei daca ajung la conducerea tarii ... nu au un program clar despre cum scot ei tara din criza si mai ales cand... in rest vesnicul lor slogan : Basescu e de vina pentru toate in tara si in lumea asta... Mai schimbati si voiplaca asta ca e demodata deja... Spuneti si voi ceva concret !
    • +3 (5 voturi)    
      Ba sa nu schimbe placa (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:22)

      Putin [anonim] i-a raspuns lui calinsab

      Dom'le, dar tu tii cu ursu'!? De ce sa schimbe placa?. N-as dori ca sa inceapa sa castige simpatizanti printre cei cu bun simt dar mai naivi din fire.
  • +22 (22 voturi)    
    ce limbaj (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:09)

    visio [anonim]

    elevat pentru un individ ce se vrea presedinte de tara sau premier: "au venit portareii la usa psd"
    dar ce altceva ar fi putut sa invete in psd, decat coruptie, dispret, si indemnuri ferme la tovarasii; la ce altceva ne putem putem astepta de la vineva care se asociaza cu voiculescu, ala de manipula bursa bucuresti sa mananca si gura lui o paine, sau cine se poate asocia cu un fost presedinte de tara care evapora teroristi?
    • +5 (5 voturi)    
      Oare cum (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:50)

      Ana [anonim] i-a raspuns lui visio

      ii evapora contra cost sau gratis?
      • +10 (10 voturi)    
        personal (Duminică, 20 noiembrie 2011, 15:49)

        visio [anonim] i-a raspuns lui Ana

        consider si-a dorit puterea atat de mult cum isi doreste un copil o jucarie; evident, s-a jucat cu ea pana a stricat-o; evenimente gen revolutia romana din 89, se intampla in fiecare zi in alte colturi ale lumii la scara mult mai mica; observ la ponta si antonescu aceeasi atitudine "jos basescu" care exista azi in lumea araba; hai sa ii dam jos, sa le rupem gatul, etc; ceea ce pentru mine ca platitor de taxe si impozite este foarte ingrijorator; de ce? pentru ca eu platesc acesti functionari sa imi rezolve problemele nicidecum sa se injure; daca vo sa se spurce unii pe altii sa isi ia o camera ceva; eu unul nu am chef si timp si bani sa platesc un circ; oricum, ponta are aceeasi atitudine fata de lege tot asa cum a avut-o vadim cand au venit sa il execute, i-a aruncat apa in fata executoare-i judecatoresti; este clar ca omul are o problema psihica si trebuie sa se trateze; iar ponta trebbuie sa rezolve problema spagilor date psd-ului si culme, nu are cum pentru ca acest partid este putred din cap pana in varful unghiilor de la picioare; si doar nu il deranjeaza pe omul car el-a propulsat in politica, asa-i? totul are un pret, ideea este daca iti poti permite sau apelezi la prietenii ieftine....pacat ca romanii au intrat in jocul ieftin al politicienilor, un joc inventat si condus de oameni fara meserie; romanii inca nu isi dau seama, insa e clar ca vor pierde pierde acest jos...iar miza este traiul lor, si al copiilor lor, de zi cu zi....
        • +2 (2 voturi)    
          Cata dreptate ai ... (Duminică, 20 noiembrie 2011, 16:27)

          calinsab [utilizator] i-a raspuns lui visio

          Sincer inca mai sper ca oamenii cu scoala sa scoata in evidenta cu fiecare ocazie care le sta in putinta cat de mult rau face PSD acestei tari, economiei, si nu in ultimul rand oamenilor simplii ! De aceea oamenii cu educatie voteaza intotdeauna cu "dreapta". insa din pacate cei fara scoala domina la noi in tara... Insa visam cu totii la traiul din Germania ... insa uitam sa spunem ca ei sunt mai educati si mai civilizati decat noi ..in majoritatea planurilor vietii...

          Deci mare grija dragi romani ce alegeti la alegerile care vin , pentru ca stim cu totii ca din cauza PSD-ului si a lui Iliescu si gasca lui suntem in urma Poloniei si a altor tari din Europa.
          • 0 (0 voturi)    
            adevarul este intotdeauna la jumatatea drumului (Luni, 21 noiembrie 2011, 10:54)

            visio [anonim] i-a raspuns lui calinsab

            romanii s-au obisnuit de prea multi ani, de 500-600 ani, sa traiasca la limita; sa spuna "traiasca boierul, sus boierul"; comunismul a parut rezolvarea tutror problemelor oamenlior de "jos"; pe vremea fanariotilor erau jupuiti, pe vremea regalitatii erau sclavi cu acte, asa ca .....din cauza perioadei de timp prea mari petrecute cu nasul in noroi socialismul a prins atat de bine la noi; consider ca balanta sociali-liberali trebuie sa existe; in oricare singura varianta, altfel ar fi dictatura; pentru ca in urmatorii 20 ani ne asteapta vremuri economice dificile, romanii sunt obligati sa renunte la balast; prin balast numesc cancerul moral numit psd, aripa antonescu din pnl, udrea, etc; revenind la guvernarea pdl, poate ca este frmos sa maresti pensiile cand economia este sora cu dudu, insa nu este sanatos sa le scazi cand globalul scade; desigur ca economia germana este un etalon, insa daca vrem sa traim ca nemtii trebuie sa lasam oamenii inteligenti sa ne conduca; prin inteligenti ma refer de la presedintele Statului pana la inginerului care proiecteaza un bocanc de munte, ca exemplu; noi ce avem? antonescu cu "pensionara nesimtita", il mai avem pe ponta cu "portareii", pe basescu cu "tiganca imputita"; dincolo de realitati sociale, de la guvernanti avem pretentii de excelenta; altceva, nu ne intereseaza; varianta este trista, dar daca romanii isi doresc sa traiasca prost, te poti opune fericirii lor? eu zic ca nu; in incheiere, echilibrul este suma alegerilor si ne da speranta unui viitor decent.
  • +13 (15 voturi)    
    usl (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:35)

    Durlida [utilizator]

    Daca psd-ul ar fi fost la putere ar mai fi avut datorii? e intrebare retorica.
  • +16 (16 voturi)    
    Post prelungit (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:50)

    Rasmus [utilizator]

    dupa 7 ani in opozitie de unde fonduri?
    Mai un trofeu al caltatii mai o retehnologizare la Portile de Fier ar fi rezolvat fara problemeun mizilicul de cateva milioane de euro.
    Singura speranta este un DNA puternic, independent si o noua clasa judecatoreasca altfel de mananca astia cu fulgi cu tot la cat au rabdat!
    • +1 (1 vot)    
      nasol (Duminică, 20 noiembrie 2011, 21:28)

      nea tudorica [anonim] i-a raspuns lui Rasmus

      ca'mi trebuia o galeata d'aia rosie cu trandafiri.
      sa fi avut in ea si vro doua tri kile de faina, doua tri de zahar, orez, malai...
      se pare ca vor da numai poza lui ponta...
  • +8 (8 voturi)    
    wow (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:56)

    zair [anonim]

    ma mir ca nu l-a executat Basescu..
  • +14 (14 voturi)    
    propun (Duminică, 20 noiembrie 2011, 12:58)

    socealistu dorel [anonim]

    o miscare de solidaritate, "tovarasii lui ilici", care prin contributii modeste sa sprijine partidul.
    ca daca nu noi, cine ?
    ilici a ramas acelasi sarac, da cinstiti.
    bonbonel si'a cheltuit mostenirea, dela matusa, prin fel de fel de procese politice, in care a fost tarat de diktator.
    baronii nu mai cotizeaza ca i'a speriat elena udrea.
    primarii n'au ca nu e fonduri...

    partidul va iesi invingator, prin noi, pentru noi !

    cand ponta apare, soarele rasare !
  • +14 (14 voturi)    
    Sa-i execute (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:00)

    Vasile [anonim]

    sa-i execute si ei silit pe miliardarii baroni si sefi de sindicat pesedisti ca au de unde sa dea. Partid sarac dar plini de miliardari, miliarde jefuite de la prostimea romaneasca.
  • +13 (13 voturi)    
    Bineinteles a venit si ziua (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:40)

    Anda [anonim]

    in care romanii vad si aud clar susurul izvorului care a alimentat si alimenteaza foamea PSD si ferocitatea cu care ataca zi si noapte, fara incetare actuala conducere si pe Basescu. Na, ca veni si dovada a ceea ce ziceam pe la sfarsitul lui 2008, si anume ca astia sunt hamesiti si ca vor ataca pe oricine si oricum pana la ultima "suflare"! Daca erau astia la putere in perioada asta cumplita, se alegea praful de noi, de Romania, mai rau ca de greci. Fereasca Dumnezeu sa ajunga PSD la guvernare si mai ales nesimtitul asta de Ponta in vreo functie importanta, oricare ar fi ea! Amin!
  • +13 (13 voturi)    
    cum adica n-o sa plateasca datoriile tarii? (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:49)

    v.b. [anonim]

    pai de asta sant asa de disperati PNL si PSD sa-l dea jos pe Basescu si guvernul cat mai repede ,ca sa ajunga la guvernare si pe spinarea noastra sa plateasca datoriile celor care i-au finantat, (i-au finantat crezand ca ajung la guvernare si vor primi credite barosane sau contracte avantajoase). Asa au facut si PDL-istii si UDMR-istii. E o practica universala.Noi santem doar masa de jumulit. Nu va plati datoriile tarii? Dar el ce crede ca e tara? O ferma de vite?Ponta si Antonescu ! De astia doi chiar mi-e frica sa nu ajunga la putere. Sant imaturi si infatuati.
  • +13 (13 voturi)    
    Mickey Mouse Ponta (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:53)

    ss [anonim]

    Stim ca tot noi romanii vom plati datoriile PSD-ului.....ca de obicei!
  • +12 (12 voturi)    
    Spaga (Duminică, 20 noiembrie 2011, 13:57)

    etre [anonim]

    Datorii de 5-6 mil euro de la firme private ... asta cred ca a fost sponsorizarea /spaga data pentru favoruri dupa alegeri, ghinionul lor ca au pierdut.
    Acum incep sa inteleg de ce pana si radioul "corporatistilor", Guerrilla/ alias rebelul Vantu, ne spunea fara ocolis cat de prosti am putut fi sa nu votam PSD/Geoana.
    Ce ignorati, ce prosti, ce lipsiti de empatie putem fi ... auzi tu , sa nu ne gandim la bunastarea politicienilor, o crima !
  • +12 (12 voturi)    
    Finantarea campaniei electorale (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:01)

    Paul [anonim]

    Prima intrebare ar fi ce companii au finantat campania electorala a PSD si ce cereau ei in schimb
    Faptul ca PSD nu a castigat alegerile a insemnat ca acele promisiuni nu au putut fi onorate.
    Banuim cu totii ca acesti bani nu erau returnati de membrii PSD ci de noi cei care platim taxe si impozite,
    Daca mai adaugam si faptul ca sumele de restituit erau de cateva ori mai mari decat cele cheltuite ne dam seama cam ce este in politica romaneasca
    PDL ul a fost mai baftos, a castigat si i-a platit regeste pe cei care i-au sponsorizat
  • +13 (13 voturi)    
    asa tarziu? (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:05)

    Nicky [anonim]

    Asa tarziu, dupa doi ani? Pai pe noi, pe mine, pe voi ne-ar fi executat de mult!
  • +12 (12 voturi)    
    Pe cand executarea PSD pt jefuirea Romaniei (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:08)

    Tepes [anonim]

    Pe cand executarea silita a PSD pt jefuirea Romaniei:
    PETROM , +petrolul si gazele din subsol
    SIDEX,
    Industria grea,
    IPRS Baneasa (Omar Haysam)
    Sute de intreprinderi devalizate de clientela PSD
  • +8 (8 voturi)    
    USL si visele lor ! (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:11)

    banateanul. [utilizator]

    Intamplator am pus (sau butonand pe telecomanda)la TVR. emisiunea presa si puterea era in toi ! Invitat EU. parlamentar Cristi Preda si Ludovic Orban ! NU , nu am avut rabdare sa ascult toate aberatiile lu Orban ,un necrescut ( defapt stiam acest lucri din timpul ministeriatului ) Nu puteai sa urmaresti pe ceilalti, ca prostul sa bagat imediat in vorba. Asta este USL-ul, PASs ( ca la poker ) si gata ! La reaudiere dupa 2012 !
  • +8 (8 voturi)    
    Ponta.....marele prim-ministru (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:18)

    tzepes [anonim]

    Cred ca acum si ultimii .....ganditori isi dau seama ce ne-ar astepta daca ar ajunge o..nanistul asta la putere. Dar pana atunci poate il ajuta Nastase-OMW, cu bani de la matusa Tamara, pe modelul din famiglia Sandu/FRF.
    Sincere Succesuri . Transmiteti , va rog si micului Adolf, ala de la fostul PNL.
  • +8 (8 voturi)    
    asa si ? (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:33)

    schumi [anonim]

    nu inteleg ce vrea Ponta...chiar crede ca suntem idioti?...datoriile unui partid se fac in preajma alegerilor si sunt date dupa castigarea alegerilor...avand in vedere ca PSD nu e la guvernare rezulta datorii. Nu e nimic deosebit si e valabil si pentru PNL.
    Si mai si vorbeste impertinentul asta cu o nonsalanta de parca el o sa-si plateasca din banii lui candidatura...o sa faca alte datorii pe care o sa le plateasca prin clasica manevra de oferire de contracte practicata de toate partidele din toata lumea.
    Asa ca domnule Ponta nu mai incercati degeaba sa-l dati jos pe Geoana ca nu va iese schema...
  • +13 (13 voturi)    
    Datorii ? (Duminică, 20 noiembrie 2011, 14:42)

    STEFAN A. [utilizator]

    O fi asta motivul principal ca vreti suspendarea lui Basescu si noi alegeri cit mai curind ? Ramineti fara banuti tovarasi ?
  • +14 (14 voturi)    
    De unde au cheltuit atatia bani? (Duminică, 20 noiembrie 2011, 15:05)

    Rntmpx [utilizator]

    Cum isi poate permite un partid sa cheltuie atatia bani in campania electorala, pe datorie? De unde vin acesti bani? Singura explicatie este ca banii urmau sa fie returnati numai si numai daca PSD ar fi castigat alegerile. Iar asta s-ar fi facut pe cai directe sau indirecte din bani publici. De exemplu prin acordarea unor contracte grase cu statul acelor firme care au "imprumutat" partidul. Pai nu exista nicio institutie care sa se sesizeze in aceasta privinta? Aaa, poate ca ar exista, dar toate partidele practica smecheriile astea, asa ca ciocu' mic, prostimea plateste. Asta e democratia in care vrem sa traim?!
  • +2 (2 voturi)    
    Executare silitâ (Duminică, 20 noiembrie 2011, 16:22)

    DANA CHX [anonim]

    Executarea silită a PSD nu înseamnă, cumva, executarea silită a membrilor PSD? Sau, măcar, executarea lor?
  • 0 (0 voturi)    
    ..Problema e alta.. (Duminică, 20 noiembrie 2011, 16:45)

    MariusLT [utilizator]

    ..lasand la o parte datoriile samd..

    ...la urmatoarele alegeri...cu cine naiba mai votam??!!?
  • +2 (2 voturi)    
    Executare silita PSD (Duminică, 20 noiembrie 2011, 17:41)

    costel [anonim]

    Ce inseamna datorii private la firme private?Daca era asa,portareii se duceau la persoana fizica nu la PSD.Deci declaratia este data ca sa prosteasca lumea.Nu aveau ce cauta portareii la PSD,daca bunurile nu ar fi fost livrate sau ridicate de PSD.Ponta crede ca toti care-i citesc declaratiile au 2 clase,ca cei care mai voteaza USL.Dar si astia stiu acum ca plateste cel care a primit nu altcineva.Dar declaratia este data ca lumea sa presupuna ca Geoana ar fi vinovat de aceste datorii,iar el care a facut parte din staful de campanie a lui Geoana,habar n-are.Cum poti sa crezi un astfel de politician,care azi te saruta si miine iti baga cutitul in tine?
    • 0 (0 voturi)    
      O mica eroare s-a strecurat din prea mare graba. (Luni, 21 noiembrie 2011, 9:34)

      Kecske [utilizator] i-a raspuns lui costel

      Po(a)nta era chiar SEFUL staff-ului de campanie a lui Geoana, nu doar un membru oarecare.
  • +3 (3 voturi)    
    bani (Duminică, 20 noiembrie 2011, 19:02)

    Vlaston Stefan [utilizator]

    Astia nu mai au bani nici de-o cola...
  • +2 (2 voturi)    
    Pentru Ponta ,intodeauna altii sunt vinovati. (Duminică, 20 noiembrie 2011, 20:56)

    mircea [anonim]

    De ce nu ne spune Ponta ce rol a jucat in campania prezidentiala a lui Geoana?Eu stiu ca era un fel de mana dreapta si atunci ar trebui sa-si asume multe din esecuri si din cheltuielile inutile sau facute din grandoare.Afise erau nu numai pe toti stalpii,ci si pe pomii dinafara localitatilor.Dar banii cheltuiti de care se vorbeste,sunt banii de cadouri si pentru mita,pentru a numara voturile in favoarea lui Geoana.Si cu toate astea ,nu a fost sa fie.De aceia au contestat.Stiau ca au multe sectii de votare sub control total,inclusiv reprezentantii PDL,UDMR,erau oamenii lor.Mai ales in OLt si Teleorman.Sa va spuna Toma care acum a plecat de la PSD.
  • +3 (3 voturi)    
    Pai cum naiba? (Duminică, 20 noiembrie 2011, 21:32)

    George [anonim]

    Portareii astia nu sunt cumva pusi de Basescu sa sicaneze PSD? Cum de n-a mai pus placa asta ruginita copilotul rasturnat?
  • 0 (0 voturi)    
    finalul emisiunii e sublim (Luni, 21 noiembrie 2011, 8:46)

    jack si vrejul de fasole [anonim]

    finalul emisiunii e sublim: "minutul 42:00 Cand iese Romania din criza? PONTA VICTOR: Din pacate eu cred in ce mi-a spus unul din oamenii importanti din Romania ca USL si eu, 4 ani din 2012 vom guverna tot in criza."
  • 0 (0 voturi)    
    psd-datorii (Luni, 21 noiembrie 2011, 9:32)

    luci [anonim]

    Oameni buni,e limpede ca lumina zilei,nimic nou sub soare cu exceptia unora care si-au pierdut rabdarea:creditorii PSD trebuie sa astepte revenirea la putere a mafiei PSD-iste,o sa obtina contracte cu statul si prin marja nesimtita isi vor acoperi pierderile suferite prin creditarea PSD in campania trecuta.Trebuie sa fii 'dus cu cercul' sa crezi ca partidele politice,fie ele PSD sau PDL,PNL,UDMR isi achita altfel datoriile.Nu vrei asa,risti chiar sa-ti trimita ANAF-ul pe cap daca esti mai mic si obraznic.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version