Presedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat marti ca Traian Basescu face "un circ ieftin" cu Parlamentul unicameral si votul uninominal, spunand ca declaratiile sefului statului sunt contrazise de realitate, transmite Mediafax. Ponta a spus ca seful statului "minte la televizor", afirmand ca doreste Parlament unicameral si vot uninominal, in realitate acceptand ca PDL sa legifereze cu totul altceva.

Victor PontaFoto: Agerpres

"Traian Basescu face in continuare un circ ieftin. Ne spunea ca vrea Parlament unicameral si iata ca vom avea de fapt doua Camere. Ne-a spus ca vrea vot uninominal pur si iata ca pana la urma vom avea vot mixt, nici macar uninominal. Traian Basescu minte la televizor si ii lasa pe cei de la PDL sa faca altceva. Una spune Basescu, cu totul alta face", a afirmat Ponta.

Presedintele Traian Basescu a cerut PDL, intr-un interviu acordat luni seara la TVR, sa sustina varianta USL, privind reducerea numarului de parlamentari la 300, in loc de 388, cum s-a convenit in coalitie.

In cursul diminetii, coalitia de guvernamint a deciscomasarea alegerilor locale si parlamentare pentru noiembrie 2012, precum si reducerea numarului de parlamentari pina la 388. Parlamentul va ramine insa bicameral, iar viitoarea legislatura ar putea avea 88 de senatori si circa 300 de deputati. Pentru finalizarea proiectului de lege este necesara redesenarea colegiilor, lucru care va fi facut in urmatoarele saptamani in interiorul Coalitiei de guvernare.

Ce propune PDL: Parlament bicameral cu 388 de membri

Coalitia de guvernamint a decis luni dimineata comasarea alegerilor locale si parlamentare pentru noiembrie 2012, precum si reducerea numarului de parlamentari pina la 388. Parlamentul va ramine insa bicameral, iar viitoarea legislatura ar putea avea 88 de senatori si circa 300 de deputati. Pentru finalizarea proiectului de lege este necesara redesenarea colegiilor, lucru care va fi facut in urmatoarele saptamani in interiorul Coalitiei de guvernare.

Premierul Emil Boc le-a cerut luni liderilor opozitiei, Victor Ponta si Crin Antonescu, sa spuna "clar si explicit" daca sustin sau nu trecerea la un Parlament unicameral, in conditiile in care coalitia de guvernare nu poate promova singura acest proiect.

"Cer ca in comisie opozitia sa sustina Parlamentul unicameral. Fara votul lor, nu vom putea ajunge la indeplinirea acestui obiectiv" deoarece "avem nevoie de o majoritate de doua treimi in fiecare camera a Parlamentului", a declarat acesta.

Ce propune USL: Tot Parlament bicameral dar cu 300 de parlamentari

USL a declarat ca se impotriveste ideii de Parlament unicameral votata de populatie la referendum dar ca se pronunta pentru un Parlament bicameral cu o reducere semnificativa a numarului de alesi si anume la 300 de parlamentari.

Copresedintele USL Crin Antonescu a declarat, luni, ca reprezentantii Uniunii vor initia motiune de cenzura daca Guvernul isi va angaja raspunderea pe actele normative privind comasarea alegerilor si reducerea numarului de parlamentari.

"În ce priveşte reducerea numărului de parlamentari, am iniţiat un proiect de lege, suntem de acord cu reducerea semnificativă a numărului de parlamentari, nu o reducere de faţadă, dar care să respecte principiul constituţional al proporţionalităţii, în sensul în care reprezentanţii în Parlament să aibă în spate un număr aproximativ egal de alegători", a spus Antonescu.

El a arătat că varianta vehiculată în acest moment, cu doi senatori pe judeţ, este una neconstituţională.