Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a solicitat luni, intr-o scrisoare, convocarea din nou a Comisiei de Arbitraj si Integritate a PSD, sustinand ca sedinta de duminica, in care s-a propus excluderea sa din partid, a fost una nestatutara si ilegala, relateaza Agerpres.

"Dragi colegi, Decizia Comisiei Nationale de Arbitraj si Integritate Morala a PSD din data de 13 noiembrie 2011 este nestatutara si ilegala, intrucat a fost luata prin incalcarea prevederilor Statutului PSD si prin incalcarea prevederilor din Legea Partidelor Politice", potrivit sursei citate.

Mircea Geoana sustine ca formula in care s-a intrunit Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala contravine statutului partidului, care prevede, la art. 162 alin.(3): "Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala este alcatuita din 9 membri alesi direct de Congres, cate unul pe fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare, propusi de organizatiile PSD constituite pe raza teritoriala a acestora si un membru propus de Presedintele PSD".

"Insa Comisia care s-a reunit in data de 13 noiembrie a fost compusa din 48 de membri, ceea ce face ca lucrarile acestui for sa se situeze in afara prevederilor statutare, cu atat mai mult cu cat, prin aprobarea Statutului nou in 2010, vechea Comisie si-a incheiat de drept existenta si mandatul", argumenteaza fostul presedinte al social-democratilor.

Mircea Geoana considera ca modul in care s-au desfasurat lucrarile de duminica, 13 noiembrie, ale Comisiei Nationale de Arbitraj si Integritate Morala, contravine prevederilor din Legea Partidelor Politice, care stipuleaza la articolul 15 ca este obligatia Comisiei de Arbitraj "sa asigure partilor dreptul la opinie si dreptul de a se apara, precum si proceduri echitabile de decizie".

"Avand in vedere cele de mai sus, consider ca este necesar ca sesizarea BPN catre Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala referitoare la incalcarea de catre mine a prevederilor Statutului PSD sa fie analizata intr-un mod legal si statutar de catre Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala intr-o noua sedinta care sa se desfasoare potrivit prevederilor Statutului si Legii Partidelor Politice. Pe cale de consecinta, va rog sa adresati o noua sesizare in acest sens catre Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala, cu instructiunile care se impun", se arata in scrisoarea semnata de Mircea Geoana.

Comisia de Arbitraj si Integritate Morala a PSD a propus duminica excluderea din partid a lui Mircea Geoana, decizia fiind propusa analizei Biroului Permanent National al partidului.