Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativa privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de tip Prepay, initiata de mai multi deputati democrat-liberali, informeaza Agerpres.

Senatorii au aprobat raportul de respingere intocmit de Comisia juridica din Senat cu 97 de voturi pentru si doua voturi impotriva, propunerea fiind astfel respinsa.

Potrivit propunerii legislative, furnizorul serviciului de comunicatii electronice destinat publicului ar fi avut obligatia de a solicita un act de identitate al utilizatorilor serviciilor, indiferent daca era vorba de abonament sau Prepay.

De asemenea, daca ar fi fost aprobata propunerea legislativa, utilizatorii care au achizitionat un serviciu inainte de intrarea in vigoare a legii ar fi avut obligatia de a prezenta, in termen de sase luni de la promulgarea legii, un act de identitate. Si in cazul in care utilizatorul ar fi ales sa isi transforme abonamentul in serviciu Prepay ar fi avut aceeasi obligatie.

Neprezentarea unui act de identitate in termenele impuse de lege ar fi reprezentat contraventie si ar fi fost sanctionata, dupa caz, cu amenda de la 1.000 la 5.000 lei.

Legea este ordinara, iar Senatul este prima Camera sesizata.