Și antrenorul Bergodi, și corul de comentatori spun același lucru: Rapidul aseară a jucat prost, dar a câștigat. Dar stați puțini, oameni buni, de ce a jucat Rapidul cum a jucat? Echipa, ca orice echipă din lumea asta, e făcută din jucători care nu au fost împreună destul. E firesc, nu te cunoști destul, n-ai încredere destulă unul în altul, mai bine dai tu în bășică decât s-o dai altora. Nu-i intuiești mișcările celuilalt. Rapid-Dinamo, aseară, 2-1.
Cerem eficiență, cerem vedete, cerem pe mamele noastre. Dar cerem și să fie acum, în clipă totul frumos. Nu se poate! O echipă nesudată înseamnă că nu există. Repet, orice echipă care e plină de transferuri e dominată de egoisme, neîncrederi, orbiri.
Dar nu e doar problema Rapidului asta.
E problema generală a momentului în fotbal, unde orice echipă e făcută din bucăți. Cât timp ai tu antrenor să faci echipă? Cât timp ai tu jucător să te integrezi? Zero secunde. Se cer obsedant rezultate. Aseară, în meciul cu Dinamo, dar și sâmbăta trecută cu Craiova lui Mititelu, am văzut această poveste. A fragilității de a fi într-o lume în care jucătorii se schimbă ca izmenele.
Suntem nerăbdători, dar mai ales sărim cu gura mare, cică știm noi mai bine cum se joacă fotbalul.
Știm totul, nu știm nimic. Dar domle mai e ceva. Se rostogolesc tone de bani în fotbal. Tone. Și banii ăștia ne iau mințile. Ca niște mitocani urlăm bani, țipăm bani. Am dat atâta pe ăla, de ce nu face treabă?
Dar aceeași problemă e și la FCSB, și la CFR Cluj.
Cred că doar Hagi la Farul nu schimbă jucătorii ca pe izmene. Nu sunt jucătorii niște mașini. Nu sunt. Nu se pot adapta de la o zi la alta.
Cum să adaptezi ce ai învățat pănă azi, brusc mâine la o nouă echipă, la un nou antrenor? Uite că reușesc Săpunaru. Mulțumesc Săpunaru. E fundaș, e atacant. E de toate. Din păcate, restul apărării e zdrențe. Uite reușește Papeau, uite-l pe Burmaz. Dar cu trei oameni nu poți face meci. Acum exagerez. Avem peste tot câte o strălucire. Dar echipei îi e greu să fuzioneze. Mai bine zis par nedumiriți în teren.
Atâtea prostii avem în cap încât nu lăsăm jucătorul nici să respire. Jucătorii sunt oameni, lăsați-i să respire. Să tragă aer în piept. Să-i lăsați să privească în jur. Să-și vadă colegul de joc. Să-l numească prieten pe cel căruia îi pasează. Ori așa ceva se pare că nu există și nici nu va exista!
HAI RAPID
1
11
