“Navalny” începe cu o întrebare a reporterului și o supoziție: omule, dacă mori, ce mesaj le lași rușilor? Și Alexei, de treabă, cu zâmbetul lui deschis, spune: hai, lasă întrebarea asta, e prea “neagră”. Și filmul merge chirurgical, fără anestezie, în inima “uciderii” lui Alexei. De două ori “ucis” de președintele Putin, niciodată omorât. Nătângii, slugile lui Putin îl otrăvesc de moarte și-l bagă în pușcărie pe viață. Dar scena adevărată este confruntarea telefonică între Navalnîi și autorii otrăvirii sale: “Salut, ce mai faci? Te întreb de ce ai vrut să mă omori?” Răspunsul în “Navalny”, filmul documentar care a luat Oscarul. De văzut pe HBOMax.

Alexei Navalnîi, arestatFoto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Ieri, Curtea Penală Internațională a emis, un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, pe care îl acuză de comiterea de crime de război în Ucraina. Unii spun că Putin și ai lui râd de dreptul de a fi arestat. Dar în prostia noastră, cu această sentință, noi îl putem numi pe Putin criminal. Păi, e acuzat de un Tribunal Internațional de crime.

Dar să lăsăm etichetele. La crimele, cu miile, din Ucraina se mai adaugă pe lista Putin, “un mizilic”, o nefăcută, “o mizerie”: tentativa de ucidere a opozantului său Alexei Navalnîi. Putin “mărețul”, Putin “șmecherul”, Putin “viteazul” n-a ucis decât cu mâinile nesigure și frunțile transpirate ale slugile lui. Dar mai mișto de atât, lăsându-și, cum spune Navalnîi, "semnătura pe crime". Putin și-a ucis opozanții prin otrăvire. Și acum Putin și-a ucis opozantul prin otrăvire.

“Navalny”, filmul documentar care a luat Oscarul

Ieri, Putin condamnat. Alaltăieri, un film a luat Oscarul. E o "conspirație" împotriva lui Putin, bineînțeles. Dar să revenim la film. Și e o întreagă poveste divulgată în documentarul “Navalny” cum Putin și roboțeii criminali de la Kremlin nu-s în stare să gândească nici o parolă de intrat în computer, darminte să “semneze” o crimă perfectă. Toată lumea știe că Putin își pune parola la computer moskva1, iar dacă i se spune să schimbe, pune moskva2, și dacă iar schimbă pune magnifica parolă "moskva3".

Putin preferă ce știe: parola lui e otrava. Își trimite oamenii să-l otrăvească “cu otravă” pe Nalalnîi. Toți știu că-i place războiul ca pe vremea războiului mondial și el face război ca-n anii 1930-40. Lumea lui Putin o fi complexă, dar rezultatele nebuniei ei sunt previzibile, vrea să spună Navalnîi, opozantul lui, în “Navalny”, documentarul. S-a înconjurat de previzibili. Atât de meschină e viziunea lui.

“Navalny”, filmul documentar care a luat Oscarul. De ce e de Oscar?

Și povestea spune că otrăvit, salvat de medicii ruși și nemți, Navalnîi se face bine cu adevărat cu ajutorul unui bulgar. Nu orice bulgar, desigur. Grozev, zis “Bellingcat”, jurnalistul de investigații. Billingcat e un Rise Project de-al nostru. Grozev e un Paul Radu de-al nostru. Grozev mituiește niște ruși flămânzi și aceștia dau lista lungă a celor implicați în otrăvire. Dar doar 4 slugi au executat ordinul fizic, cu mâinile lor curate.

Aici, Bellingcat face echipă cu Navalnîi.

Sunt identificați cei 4 și luați la telefon de însuși Alexei. “Salut, sunt Navalnîi, de ce ai vrut să mă omori?” Și, într-un caz, Alexei schimbă placa, aplică metoda nărodului, “domle sunt un șef de al lui Putin, de ce n-a ieșit otrăvirea?”. Rezultatul te lasă mască. Un buimac de-al lui Putin povestește cum i-a pus otravă în chiloți lui Alexei și cum au fost sabotați de un dușman nesimțit, timpul.

“Domle, dacă am fi avut mai mult timp, doamne ce otrăvire mișto am fi făcut!.”

Am povestit și eu acum prostește filmul de Oscar “Navalny”. Adevărul este că filmul vorbește despre otrăvire, bineînțeles, despre sufletul rus fără limite. Și sufletul ăsta rus încăpător e tot mai criminal Putin și tot mai mare Navalnîi, Navalny.

Întoarcerea acasă a lui Alexei la Moscova, după otrăvire, face parte din acest suflet rus curajos, intră în logica “fără sfârșit” a lui “a fi”, “a face”. Verbe esențiale.

“A fi” înseamnă Navalnîi: a fi în trup, suflet și minte pentru Rusia fiind țara lui, în Rusia. Chiar dacă noi judecăm că e sinucidere curată. Rușii vor să simtă, să pipăie că omul e acolo printre ei, nu e fugar. Că e cu ei, că suferă cu ei, chiar mai rău decât ei. "A avea" e a avea nu bogății ca Putin, o țară la picioare ca Putin.

"A avea" înseamnă a înțelege sufletul rus, a avea curaj, a avea libertatea iar se judecă, în termenii gândirii rusești, prin a fi în Moscova, în cuibul dușmanului. Sună primitiv, sună fără speranță, dar Navalny nu era Navalny decât astfel. Prins fizic în pușcăria lui Putin. Liber și “liber” în pușcăria lui Putin.

Nu-mi place Pușcăria lui Putin, dar îmi place pușcăria lui Navalnîi

Chiar dacă e în pușcăria neagră a lui Putin, chiar dacă rușii sunt tăcuți în fața nebuniei războiului, vocea lui Navalnîi se aude, ca-n basme, ca-n Rapunzel: „Să nu devenim o țară de oameni tăcuți și înspăimântați, de lași care se prefac că nu observă războiul agresiv declanșat de țarul nostru evident nebun împotriva Ucrainei”, a scris Navalîi. „Putin nu este Rusia”, adăuga liderul opoziției ruse.” (europalibera.org-mesaj-doi-ani-inchisoare)

Putin spumegă auzind asta, moare de ciudă, că el e închis într-o adevărată pușcărie, înconjurat de bezmeticele lui servicii secrete.

Adevăratul "otrăvit" de minciună, lașitate e Putin. El este cel mai mințit, idolatrizat, urât dintre pământeni. În rest, noi ceilalți avem alternative. Inclusiv, alegerea de a fi Putin sau Navalnîi, de a înghiți găluște false sau adevăruri, cum sunt ele, bietele, cu dubii. De a alege între informația verificată și cea neverificată, între "libertatea" lui Putin sau cea a lui Alexei. Inclusiv să-l sunăm pe Putin și să-l întrebăm de viața lui de nălucă. Cine vrea în pușcăria lui Putin are dreptul să fie liber: să intre în ea împreună cu creatorul ei.

Avem alternative. Inclusiv să vedem/nu filmul de Oscar. Eu prefer “pușcăria” lui Navalnîi. Intru de bună voie în ea. E una simbolică, e o libertate să intri în pușcăria curajului, omeniei. Sunt sătul de războiul absurd, care-i pune pe ucraineni să umble prin lume. Am și libertatea de a înțelege știrile, libertatea cuvântului împotriva războiului din Ucraina, am și un film care a luat Oscar, am și o sentință de crimă de război. Da, acum am și motive să nu fiu de partea infractorului și infracțiunilor: Putin are mandat pentru crime de război.

Navalnîi e-n pușcărie pentru niște închipuiri ale regimului dictatorial. “Navalny” filmul, îl arată curajos pe Navalny, chiar în rolul lui Navalny, jucat chiar de Navalny, filmat atât otrăvit, cât și în pușcărie. În rolul lui Putin sunt distribuiți niște criminali. Ei joacă chiar în rolul lor, rolul ăla de criminalii, generali ai serviciilor secrete ruse puși de Putin să ucidă. În rolul lui Christo Grozev, Bellingcat, joacă chiar Chisto Grozev Bellingcat. În filmul ăsta documentar, personajele principale nu sunt moarte, nu se ascund niciodată.

"Navalny" la un click distanță, pe HBOMax