Ecaterina Vrana ne-a lăsat pe lumea asta în martie 2019. Știu momentul. Când am aflat am rămas înmărmurit. Știam atât de puține despre ea, încât m-a copleșit nebunește un chef de a o cunoaște. Sunt puțini oameni pe lumea asta după care te faci curiozitate, imediat după ce au murit. Și n-am știut prea mult ce să caut despre Ecaterina. Gugălitul înc-o dată e prea sărac. A venit, am așteptat ziua aceea inconștient, în care Vali Gora cu discreția lui incredibilă, mi-a spus că a apărut catalogul “Ecaterina Vrana - Mi-e frică să pictez”. Apoi, generos Erwin Kessler mi-a dat cartea la MARe. De atunci, Cati Vrană călătorește pentru mine pe un pește de aur. Citește aici povestea acestei Prințese a anilor noștri, care ne arată ce minuni face Arta din om. Catalogul “Ecaterina Vrana - Mi-e frică să pictez”.
Aceasta este povestea Ecaterinei Vrana, artistă.
Cati a trăit în anii în care am fost și eu pe lume, 1990, 2000. Dar nu i-am băgat în seamă arta. Eram tulburat cu alte prostii. Cum se-ntâmplă. Țin acum în mâini, am citit Catalogul “Ecaterina Vrana - Mi-e frică să pictez”. Și e atât de amănunțit că mă bucură, mi-o arată atât de aproape pe Cati, dar atât de plină de sens. Catalogul are fragmente dintr-o proză onirică, corespondență electronică de-o viață, studii de orientare în operă și opera, picturi, schițe, etc. fotografiate. Cât trăim atunci vedeam artă, dar nu mi se părea că-i vreo Prințesă născută după 1989. Dar catalogul acesta are tot ce n-am știut despre Cati. Și Cati, cred eu, mi-a dat înc-o șansă. Există artă, artă hipersensibilă după 1989.
Și de aceea, povestea mea despre această Artă, despre Prințesă poate începe și așa:
Cu un acut sentiment al trecerii prin lumea asta, Cati Vrana și-a tăiat încă din adolescență o bucată de viață. Da, a tăiat-o cu un cuțit. Cum ai tăia tortul. O felie de pâine. Ca-n orice poveste, Prințesa are obiecte magice și are momente de formare a prințesoratului și de deformare a realității imediate. Toate astea sunt mult prea copleșitoare pentru ea. Da, a tăiat realitatea cu un cuțit, obiect pe care-l invocă mai tot timpul în viața ei. Dar nu vă închipuiți că acest cuțit este semnul violenței. Vă gândiți prost. E obiectul înțelegerii puținului din tot.
Iat-o vorbind de această unealtă cu care-și va tăia o bucată din univers, cât poate ea să îndure, să trăiască: “Sunt obsedată de un cuțit cu o lamă foarte lungă și lucioasă, de un rânjet de om animal și de moarte… Mi-e frică de întuneric…”
Îi era frică pentru că începea să cunoască lumea.
Scrie textul în 1986. Erau anii răi, reci, întunecați ai lumii în care s-a născut Cati, ai copilăriei lui Cati. Acută înțelegere a realității ostile, pe o lamă de cuțit. Nevoie de apărare, nevoie de supraviețuire, nevoia de a-nțelege sensul. Poate de aceea formarea sa ca Artistă a început cu Judo. Este o formă de luptă a Prințeselor, dar și o artă a respirației. Și se vede din întreaga sa viață această nevoie de a lupta și de a respira, nu întotdeauna în ordinea asta.
Povestea noastră se poticnește cumva.
E și firesc, nu e nimic coerent în realitate, e doar în mințile noastre simplificatoare. Tocmai, Prințesa învăța o artă și o formă de luptă. Tocmai își taiase o felie de realitate pe care vroia s-o trăiască, când tatăl ei moare. În ce logică să pui această tragedie? “Plângeam, scrie în 1987, ptr.că mi-era frică de mine simțeam că am murit de mult… că nu mai exist.” Se luptă cu moartea tatălui, cu sentimentul zădărniciei propriei ființe, luptă pe podeaua de Judo, trece prin crizele Rudotelului - atâtea forme fără limite, cu efecte imprevizibile.
Cati e cu judo, dar devine tot mai mult pradă unei lumi a imaginației.
Și ce formă de expresie a acestei imaginații poate fi mai la îndemână dacă nu Arta? Lângă Judo, în jurnalul ei, apare cuvântul Pictură. Cuțitul acela de demult devine încet-încet cuțitul de pictură.
Prințesa Cati avea deja imaginația potrivită pentru a converti toate ce i se-ntâmplau în Artă. Să nu se înțeleagă prost că e o ființă ruptă de realitate. Nu. Cati a simțit mereu lumea din jur. Era vremea lui Ceaușescu, cum altfel s-o simți dacă nu ostilă. A venit vremea tranzițiilor, după 1989, cum altfel s-o simți dacă nu liberă, dar copleșitoare prin defectele ei.
Dar ce face Prințesa noastră?
Mereu descoase lumea, o măsoară și-și alege, într-o derută continuă socială, propriile arme. Își decupează cu cuțitul ei copilăresc mereu hălci de realitate pe care le trăiește “pe viață și pe moarte”. Le pictează, cum altfel.
Prințesa Cati încet-încet se desenează, se conturează ca personaj, se construiește ca personaj, pentru că “a fi altcineva” înseamnă generozitate, dar și puterea nebună de a locui cu mult mai apărat acolo, în ARTĂ. I se dau copiii de crescut și într-o lume ostilă, ca cea neașezată a tranziției, se dedică cum greu găsești o mamă pe lume. Iese din ARTĂ, iese din personaje și închipuiri și-și pune băieții pe linia de plutire.
E Prințesă?
Normal, dar altfel, ca-n judo, luptă și respiră. Apoi, revenită la ARTĂ, Cati Vrana începe urcușul neinvocat al bolii sale. Nu-i așa că nu degeaba credea ea în pieire de mică? Dar descoperise-n ARTĂ felul de a se întruchipa în Prințesă, de a călători pe peștele de aur (nu e oare peștele și întruchiparea cuțitului?).
Este felul ei de a fi, de a convertit semnele morții, pieirii, greutăților în ARTĂ.
Cati Vrana călătorește pentru mine pe un pește de aur. Să ai imaginația asta într-o lume a anilor din urmă, ostili și reci ca cei ai lui Ceaușescu, deraiați și pierduți ca cei ai tranziției, mie mi se pare princiar. Catalogul fabulos “Ecaterina Vrana - Mi-e frică să pictez” se găsește la MARe. Este o ocheadă spre această lume a creației, ocheadă rară spre ce face ARTA din om. Și ARTA face minuni, adică Prințese.
Nu am făcut decât să-mi fac o idee, o poveste după Catalogul fabulos.
Concept: Erwin Kessler Editor: Erwin Kessler Design&lay-out: Dan Ichimescu Traducere/Translation: Ioana Șerban, Maria Mălcică, Erwin Kessler Documentare: Carola Chișiu, Antonia Iordache, Cristian Vechiu Corectură/Proof-reading: Dușa Udrea-Boborel (română), Mihaela Ghiță (engleză), Valentina Croitoru (română/engleză). Credite foto: Alexandru Paul, A10 by Artmark, Nicodim Gallery, Marius Caraman, Ioana Predescu, Rareș Toma, George Radu, Cristian Oeffner Oprea, Victor Bortaș, Horia Stan, Lee Thompson, Ludger Paffrath, Courtesy GNYP Gallery, Gabi Pană ©️MNAC,Dani Ghercă/Nicu Ilfoveanu©️MNAC, Codrin Mircea, București. Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța
