​Saga festival. Doi au murit. Alții încă se mai zbat între viață și moarte. În sfârșit, azi, luni, cei mai mulți încearcă să se trezească. Poate o iau de la capăt. Șoc sau nu, sunt totuși puțini aceștia, cei care se droghează. Dar cei puțini sunt numărați și numărul lor devine exploziv. Că așa e prejudecata: ce nu e în ordine, e Rău. La război poți fi Făt-Frumos, Batman treci printre bombe, printre tunuri și calci pe o mină. Te faci praștie. Tragedia contează. Ce s-a-ntâmplat, de fapt, la Saga Festival? Muzică tehno și Gol existențial. Ce se vorbește? Despre Saga Festival și droguri. Scurte detalii despre cum să-nțelegem SAGA asta.

HotNews.roFoto: Hotnews

Saga Festival

E bine că organizatorii s-au delimitat. Ne-au arătat și parteneriatul cu cei de la Antidrog, și controalele la sânge. Din păcate, drogurile tot au trecut de filtre, de prejudecăți, au băgat în moarte 2 oameni. Alții au ajuns la Spital. Și, în sfârșit, și mai mulți și-au luat dosar penal. Dar tot sunt puțini și aceștia. Trebuie recunoscut, dintre cifre, cifra morții e de speriat. Restul arată că la Saga a fost ceva-ceva. Muzică, da. Ar fi răspunsul. Peste zeci de mii de oameni n-au luat drog, și-au luat muzică în vene.

Saga Festival. Ce a fost?

Astfel de evenimente nu pot fi stăpânite. Comentariile pe Rețele vorbesc de această nebunie: de ce n-au făcut? de ce nu facem? de ce? De ce? Peste 30000 de participanți nu pot fi stăpâniți. Mă rog, doar investind în tehnologie și-n oameni pricepuți. Astea costă. Bugetele sunt cât sunt. Organizatorii sunt... oameni. Festivalurile în Ro se organizează la firul ierbii: Dă Doamne să nu se întâmple!

Ce se întâmplă? Prin mulțime, traficanți de droguri care și-au băgat pastilele sau pliculețele în măsea, în ciorapi, în chiloți. Ce să controlezi aici? Peste 30000 de participanți. Printre ei unii au venit cu marfa de acasă. în chiloți, în sutien, în ciorapi. În măsea. Minoritarii câștigă într-o știre mereu. Ei se abat de la reguli. Ei fac și "scriu" știrea de presă.

Drog? Dar petarde?

Ca să-nțelegem mai bine fenomenul, să ieșim din paradigma DROG SAGA. Când e fotbal pe Național, ne mirăm cum e plin de petarde. Cum intră petardele pe stadion? Păi, cum intră drogurile. Petardele pot omorî și ele. drogurile au omorât ieri. Dacă vom face această simplă comparație vedem altfel lucrurile. Dar nu, noi vrem să trăim cu SURPRIZE, TRAGEDII ziua de azi și vrem normal s-o uităm pe cea de ieri. Droguri AZI. Ce petarde? Ce rost au aici? - ne întrebăm.

SAGA droguri. SAGA ni se urcă la cap

Să nu uităm că sezonul "spiralelor de vară" și împreună abia începe. După doi-trei ani de pandemie. Avem Festivaluri! Sute, mii de oameni. Ori nimeni acum n-are chef să asculte de înțelepciune. Vrea să se facă praf. "ne-am săturat de pușcărie, vrem libertate!" Problema acum e că libertatea, pentru unii dintre noi, sau chiar pentru noi în momente nasoale, trece prin venă. Da, trece prin venă libertatea, nu știați? Realitatea doare, rănește. Dacă vrei s-o simți cu adevărat, libertatea așa singură, de capul ei, e o himeră. Vrei să trăiești libertatea? E greu de dus. Te doare, te rănește. Să fii liber și cuminte e prea puțin, uneori, pentru unii dintre noi. Pentru unii dintre noi drogul, băutura și alte "otrăvuri" sunt libertate, liberare. Libertatea e puțin. Vrem mereu Adrenalină, bre!

Repet. Singura cifră care zguduie la SAGA Festival e cifra morților

Restul sunt povești media, prejudecăți, stereotipuri. Neînțelegeri, vorbe în vânt. Drogurile, băutura, sexul și alte multe otrăvuri completează muzica. Nu trebuie încurajat excesul. NUUUUU! Dar realitatea asta a nevoii de a trăi ca nebunul, există. Muzica? Muzica! E doar un pretext. Libertatea e o căutare, himeră. Unii vor să simtă, să se amețească ca să simtă libertatea.

Și mai e ceva. Viața de toate zilele nu acoperă golul ăla existențial "de rețea socială", unde ai prieteni și n-ai, de fapt, unde trebuie să te dai mare cu orice preț. Înțelepciunea de a asculta muzică pentru muzică vine la bătrânețe.

SAGA festival și festivalurile ce vor veni vara asta nu-s pentru bătrâni. "Publicul activ" e tânărul, însingurat, deloc înțelept

Festivalurile sunt de muzică, bineînțeles, despre cum să-ți fie bine împreună. Dar sunt și despre acest gol existențial care e greu de dus. Lumea se adună împreună de drag, dar și pentru a celebra și exorciza acest Gol existențial. Lumea de astăzi, vorbă mare, cu tonele ei de prieteni veniți automat pe Rețele e incapabilă să ne dea alte soluții, posibilități de supraviețuire. La fel a fost și la Woodstock, în 1969. Muzică, drog, otrăvuri, sex. Gol existențial. Și așa va fi mereu. E greu să-ți păstrezi echilibrul, că nu ești moș. Până atunci, hai să nu mai murim, zic. Din droguri și otrăvuri. Hai să vedem cu adevărat, ciupiți sau nu, felul în care suntem diferiți în fața Libertății. Hai să vedem cum ne suportăm NOI pe Noi. Am văzut cât de diferiți am fost în Pandemie. Hai să vedem mai bine cum suntem în Libertate. Asta e SAGA.