PIAȚA ȘI IDEILE

Tudor Chirilă și Nucile. Și cum m- rămâne veșnic la PSD

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Duminică, 7 noiembrie 2021, 8:48 Actualitate | PERSPEKTIVA


Tudor Chirila
Foto: Facebook
Nucile sunt încuiate. Adică miezul lor este în interiorul unei carapace. Carapacea nu este de broască țestoasă. Este dintr-un material semilemnos. Nu de puține ori omul o sparge între pumni. Sigur, au fost inventați clestișori de tot felul, dar de ce să faci o investiție inutilă? Dacă ai chef/ți-aduce o rudă de la țară juma de kil de nuci, le spargi în căușul mâinilor. Dar în general, hypermarketurile&comoditatea ți-au creat punguțe cu sâmburi de nuci gata curățate. Ne întoarcem la întrebarea: cum se sparg nucile, cum se curăță. Și ce legătură are asta cu Tudor Chirilă, un cantautor renumit, cunoscut pentru vulcanismul lui. Are o metodă? Da! De ce am ține un secret și n-am dezvălui-o? Doar suntem jurnaliști curioși. În final, despre cine nu-și ia m- PSD înapoi.

Duminica se sparg nucile cu mâna.
Sau în orice timp liber pe care-l putem numi duminică. De ce? Pentru că există o rezistență a nucilor. Și există o stare de luzăr când nu reușești nuca s-o spargi. Ambele stări de lucruri sunt una dată de la natură, cealaltă de la natura umană. De aceea se recomandă un timp de duminică. Acest timp înseamnă libertate. Te accepți și ca idiot, și ca spirit. Și cu bune și cu rele.

Avem nevoie de câte 2 nuci.
Le luăm în căușul palmei și cu palma cealaltă strivim nucile. Deci, 2 nuci, 2 palme. Mai este o metodă, cu mult mai eficientă. O nucă, un ciocan. În loc de ciocan se poate folosi orice altceva. Dur, puternic. Și mare atenție! Acel ceva nu trebuie să crape după efectuarea operației de spargere 1 nucă. De aceea, recomand pumnii și/sau ciocanul.

Pumnii nu trebuie să fie de tractorist.
Orice 2 pumni pot sparge 2 nuci. E o tehnică. Nucile nu se așează ambele pe dungă. Nu. Una pe dungă, una pe partea bombată. Burta nucii este locul fragil unde dunga lovește prin presare. Se poate numără până la 5. Și La 5 se adună puterile minții și trupului în pumni și se atacă problema. Da, mulți oameni se numesc singuri luzări că nu reușesc o mișcare atât de simplă. Mulți. Dar, prin exercițiu, se vor numi învingători, neînfricați.

BREAKING! Acum vă prezint metoda Tudor Chirilă.

A venit momentul mult așteptat. Sincer, onest o spun: habar n-am care e metoda lui. Nu-i sunt prieten, apropiat. Îi ascult muzica, îi văd postările pe net și mi se pare mie că mă pot gândi și la felul în care el își sparge nucile. Repet, habar n-am cum își sparge nucile. Nu cumva e alergic la nuci? Nu știu. Habar n-am.

Pornim de la nuca cea mai simplă: Tudor are dreptul să aibă toate opțiunile din lume și să scrie pe net ce vrea.
Ba, chiar să susțină în public, chiar de pe scenă absolut ce vrea. Sigur, îi opresc doar bunul simț, cultura, chestii de astea minore. Fiind în public, pe scenă, Tudor devine model. Model? Da, lumea se omoară după fanatizare și să fie în turma fanilor. Doar n-o să apargă nuci. Preferă să fie fan. Să se fanatizeze. Ori, fanatizarea aduce orbire, intoleranță și mai ales obsesia că modelul nu trebuie să aibă nuanțe, n-are voie să se răzgândească. e ca o nucă. Nu mai poate fi măr, pară, maimuță. Nucă e, nucă moare.

Adică, în speța noastră, nuca.
Dacă Tudor ne-ar spune că urăște nucile... Dacă-dacă are un chef de nuci trase la tigaie cu puțin ulei și sare potrivită după gust? Dacă ar face asta. Și s-ar dezvălui cu asta? Ar fi un mișel, răzgândac, un ins abject care minte, care distruge mințile poporului. Este vina lui că urăște nucile din cauza unor experiențe rele și că-i place nuca trasă la tigaie cu sare - o experiență plăcută? Da, da! - dar în fapt de vină sunt fanii, nu modelul, nu nucile. Fanii sunt cei care n-au discernământ. Fanii sunt de vină că nu văd lucrurile de la nivelul modelului lor. Un Chirilă este un Tudor. este om. Poate trece prin ce experiențe vrea, poate mânca nuci cum vrea. E om.

Înjuratul la vedetă? Asta înseamnă că fanii habar n-au avut și habar nu au cum a ajuns Tudor Chirilă la ideea că trebuie să vină în Piața Victoriei împotriva PSD și Dragnea. Habar n-au de ce Tudor Chirilă s-a hotărât să voteze pentru Iohannis, PNL, USR. De ce a considerat că pe baricada lui politică sunt cei buni PNL și USR și răi PSD. De ce Chirilă acum a spart nucile Cîțu și Iohannis cu palma, între degete. Cu forța dez-amăgirii prin care trece.

Acum Tudor Chirilă este supus unui tir nedrept de ne-isprăviți, adică români ce n-au știut de ce au mers la vot și acum nu știu de ce trebuie să-și ia muia înapoi. Tudor i-a lăsat în plata Domnului. Chirilă spre deosebire de ei știe. Politica, el o concepe, ca o participare directă, onestă la treburile cetății. Politica nu este doar locul murdar unde ajung niște murdari. Ăla pare a fi doar Parlamentul. Nu, politica este o drăcie cu mult mai largă, o nucă, de ce nu. Toată lumea ar trebui să fie în politică, să se intereseze de treburile cetății, cum o face Chirilă. Da, nu-i obligatoriu să intri tu în Parlament. Dar să caști gura, să ai opțiuni, nuci, adică, trebuie.

Tudor este în Politică. Tudor are nuci. A amendat de la distanță derapajele. Cam asta înseamnă să ai nuci, să ai opinie politică, să fii în politică. Să fii conștient de opțiuni și de dez-amăgiri. Fanii lui au luat votul de-a gata, ideile gata rumegate de Chirilă ca și cum el știe mai bine. Atenție! Chirilă n-are legământ cu un partid. Are legământ cu el. Cu ce crede, cu ce face, ce vrea...

Acum când Chirilă scrie împotriva celor ca Iohannis și Cîțu, Tudor este scuipat, înjurat, arătat de tot mocofanul. Fanii sunt dezamăgiți. Ne-isprăviți, că habar n-au ce să aleagă, habar n-au de experiențe diverse, sunt isteți la înjurături. Tudor Chirilă știe că istoria politică este una și e plină de nuanțe și dez-amăgiri. Fanii care-l înjură habar n-au.

Eu cred că Tudor Chirilă știe să spargă nucile. Chiar dacă îi plac, sau nu. Și cu discernământ, adică poate fi și dezamăgit. Eu cred că acești ne-isprăviți care-l înjură preferă nucile de la supermarket. Gata sparte, gata pregătite. Ne-isprăviții nu știu însă ce farmec au încercările ratate de a sparge nuci între palme, pumni, degete. În zile pe care noi, degustătorii de nuci, le numim duminici.

PS: Oamenii cu discernământ nu și iau niciodată m- înapoi. Ele rămân veșnic la PSD.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22629 vizualizari

  • +38 (54 voturi)    
    Chirila e acelasi, Catu si Iohannis s-au schimbat (Duminică, 7 noiembrie 2021, 10:02)

    lenty [utilizator]

    Catu acum o luna era mare luptator anti PSD. Acum face sluj la usa lui Ciolacu.

    Iohannis a castigat alegerile denuntand abuzurile PSD. Acum ii aduce la guvernare scuipand USR pentru ca au refuzat sa se inhaiteze la furt.

    Chirila e fidel acelorasi principii si e normal sa se desparta de cei care le incalca.
    • +24 (28 voturi)    
      E bine a judeci dupa fapte (Duminică, 7 noiembrie 2021, 11:55)

      Copacul [utilizator] i-a raspuns lui lenty

      Lenty are perfecta dreptate. Numai cei care nu urmaresc evenimentele cu mintea lor, ci isi fac o imagine despre ceea ce se intampla numai din comentariile altora, nu accepta ca parerea despre un om se face in functie de actiunile acestuia si nu in functie de ce a facut candva. Iohanis a avut candva o atitudine corecta , cu promiiuni de reformare a clasei politice si era normal sa fie apreciat. In ultimul timp actiunile lui sunt inacceptabile: implicarea directa in alegerea lui Citu la sefia PNL prin metode infractionale (bani la primari din bugetul statului), inlaturarea USR de la guvernare prin masuri abuzive (destituirea unui ministru care nu aproba acea pomana electorala de miliarde de lei a lui Citu), incercarile repetate de a impune pe Catu primministru, desi nimeni nu il mai dorea...Toate acestea au fost conduse de doua personaje: Iohani si Citu. Atitudinea lui Chirila este a unui om care judeca dupa fapte.
  • -6 (14 voturi)    
    Si el, (Duminică, 7 noiembrie 2021, 10:37)

    thegreat [utilizator]

    Ca mulîi alîii.
  • +16 (26 voturi)    
    strivit nuci (Duminică, 7 noiembrie 2021, 10:37)

    nucu [anonim]

    Evident, gruparea care este pe cale sa se coaguleze in jurul lui Klaus Werner nu va putea fi destructurata cu mijloace specifice unei democratii. Asta, datorita schimbarii regulilor si arbitrilor din mers. Majoritatea care incepe sa se contureze, presedentie-parlament-media ne aduce aminte de vremurile de glorie ale lui Iliescu.
    Singura speranta va fi iesirea in strada.
    Ne vedem la primavara, la strivit nuci, in Piata Victoriei !
  • +5 (17 voturi)    
    pai... (Duminică, 7 noiembrie 2021, 11:07)

    gab0iu [utilizator]

    "Dar să caști gura, să ai obțiuni" ...."obtiuni", domnule... jurnalist?
    cat despre Catu, nu zicea el ca "PNL nu va negocia cu cel mai mare dușman al poporului român. A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român."...acu'-si ia m....a inapoi si el, carevasazica... hai, pana una-alta, sa auzim doar de bine!
    • +1 (1 vot)    
      pe premierul (Luni, 8 noiembrie 2021, 9:53)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui gab0iu

      stârcit de moțiunea psd în cheamă Cîțu, nu Câțu. Observația asta îți e adresată, apropo de afirmația biblică ”Cine-i fără de păcat să ridice și să dea cu piatra”. În acest moment nu văd că observația ta e întemeiată : ”Dar să caști gura, să ai opțiuni, nuci, adică, trebuie.”.
  • -9 (31 voturi)    
    Un artist realmente talentat (Duminică, 7 noiembrie 2021, 11:15)

    RoyPeters [utilizator]

    probabil si un bun actor, dar implicarea in politica si pozitionarea excesiva, usor radicala, ii tradeaza niste mici probleme psihice.
    • +2 (4 voturi)    
      cu alte cuvinte, (Luni, 8 noiembrie 2021, 9:55)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui RoyPeters

      după părerea ta, nu e bine să ai păreri politice pt. că ai avea ceva probleme psihice dacă ești ferm în exprimarea acestora. Sau nu am înțeles eu bine?
  • +8 (24 voturi)    
    un artist (Duminică, 7 noiembrie 2021, 11:42)

    elena [anonim]

    Articol foarte bun ! Tudor ramane Tudor un artist fara doar si poate plin de talent si farmec si care ,a avut opinii ,atitudini si implicare pe care multi dintre noi nu le-am avut .Din pacate in RO va trece multa apa pe parau pana vom intelege ca " mai binele "cere implicarea noastra in primul rand .Din pacate clasa politica este o oglinda a societatii din care provine....in care lipsa de educatie, bigotismul si lipsa de coloana verticala isi spun in mod dramatic cuvantul . Daca ar fi mai multi ca Tudor in tara asta am fi departe !!!!!
  • 0 (12 voturi)    
    Tudor Chirilă și Nucile. Metoda Chirilă și cum m- (Duminică, 7 noiembrie 2021, 12:30)

    Ana Grigoras [anonim]

    "Oamenii cu discernământ nu și iau niciodată m- înapoi. Ele rămân la PSD pe eternitate." - ii adauga sa se bucure si pe cei ce se dovedesc a fi la fel! Tocmai asta s-a intamplat - am aflat ca mai sunt si altii!
    • +8 (12 voturi)    
      Arta de a "bate campii" (Duminică, 7 noiembrie 2021, 17:34)

      Gargara3 [utilizator] i-a raspuns lui Ana Grigoras

      Autorul acestui articol este fie obsedat de nuci fie un imbe...il. Tudor Chirila si-a dorit ca noi toti cei din Piata Victoriei un al fel de a face politica decat ce facut de Dracnea si camarila (in favoarea infractorilor)care uite acum se incuscreste cu PNL (vezi Grindeanu ministru ???.) Nu am vrut nici USR nici PNL nici Iohannis desi el pafea sincer cand venea in piata cu celebra geaca rosie. Este evident pentru orice om de bunsimt ca Iohannis si PNL ne-a pacalit. Nici macar ei nu stiu ce vor acum cand Ciuma Rosie impanata de aceiasi ticalosi Tudose Grindeanu Fierea au devenit subit frecventabili pentru Iohannis si ca urmare si pentru PNL-ul care in subordoneaza de facto.E mai mult decat firesc ca lui T Chirila sa-i puta acest aranjament al lui Iohannis cu PSD, cum ne pute si noua , da ne adaptam noii situatii, dandu-le placuta suedeza si lui Iohannis si PNL.
      • 0 (2 voturi)    
        nuci = păreri, (Luni, 8 noiembrie 2021, 10:07)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui Gargara3

        opinii. E o parabolă. Ușor de înțeles.
        În cazul lui Chirilă e vorba de opinii obținute din gândirea proprie (de aici și analogia cu spartul cojii nucilor, pentru a ajunge la miez), prin comparație cu cei care își însușesc opiniile altora de parcă ar fi ale lor proprii (aici Istodor face analogia du cumpăratul nucilor de la supermarket, gata decojite, scoase din învelișul lor).
        Mai curând faptul că te erijezi în deținătorul adevărului absolut și-l cataloghezi pe Istodor ca imbecil (doar pt. că nu ai scris tot cuvântul, nu înseamnă că nu l-ai folosit) demonstrează că tu ești cel care are nevoie de un consult de specialitate, sau poate de o introspecție urmare căreia să-ți reconsideri scara valorilor cu care etichetezi oamenii. Lipsa ta de imaginație nu e o scuză.
  • -8 (10 voturi)    
    ne mai freaca mult arahat cu sovaielile lui !? (Duminică, 7 noiembrie 2021, 18:16)

    rapidos [utilizator]

    sa puna mana si sa faca un vaccin impotriva covidului si a entuziasmului cu care incaseaza banii contribuabilului , facand "nimic " !
  • -1 (13 voturi)    
    Citesc si ma (Duminică, 7 noiembrie 2021, 19:39)

    persuasiv [utilizator]

    crucesc. De ce sunteti in stare sa publicati.
  • 0 (10 voturi)    
    mda (Luni, 8 noiembrie 2021, 7:13)

    kthor7 [utilizator]

    Imi pare rau, tipul acesta este asa cu "trendul". Nu empatizez cu PSD-ul insa baiatul asta vrea sa iasa in evidenta mizand pe caracteristica "rebel, fara cauza" asa ca un james dean in mizerie. Sa ma lase cu hastagistii fara servici, drogati, facuti de servicii politicieni.
    • +1 (3 voturi)    
      ai dovezi ? (Luni, 8 noiembrie 2021, 11:19)

      GNG [utilizator] i-a raspuns lui kthor7

      Sau iti place sa te auzi? Dupa cum ai scris, nu cred ca ai ...
    • 0 (2 voturi)    
      fara ''servici'' ??? (Luni, 8 noiembrie 2021, 12:22)

      persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui kthor7

      nici cu scoala nu ai prea empatizat.
  • -1 (3 voturi)    
    Ciuma userista! (Luni, 8 noiembrie 2021, 17:51)

    V. [anonim]

    Asta sunteti! Ati ajuns la mila PSD - de destepti ce sunteti. Si cu nucile va spun eu cum e: cand ai contracte de la Firea si altii din PSD, sa nu credeti ca a scuipa pe unde ai lins e mai nobil decat sa lingi pe unde ai scuipat. Crapa fierea-n voi?
    • +1 (1 vot)    
      Cine zice ala e (Marţi, 9 noiembrie 2021, 12:28)

      provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui V.

      Te bucuri ca a disparut USR de la butoane?
      Boss, noi stim sa ne ferim de prosti, stim sa ne castigam painea, adica suntem competenti si oamtnii competenti intotdeauna isi gasesc o paine cinstita de mancat.
      SI daca n-o mai fi de mancat aici, mergem in lata tara, sa vedem cine va mai plateste salariile.
      Tudor o fi semnat ceva contracte cu primariile pentru concerte, dar alea era pentru cantat muzica proprie nu a politrucilor.
      Tu? Cum stai? Ce semnezi, ce lingi, a cui tava o impingi?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by