Nu-i reclamă, e prietenie

Dragoș Bogdan și Bragageria Bogdania

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Duminică, 3 octombrie 2021, 10:25 Actualitate | PERSPEKTIVA


Bragagiul Dragoș Bogdan are bragagerie
Foto: Hotnews
Bragagerie și-a deschis. Ce putea el mai bine să-și deschidă și să viseze? Da, Dragoș de ani de zile face bragă. Și cu mâna lui o prepară. Și de ani de zile umblă cu braga prin târguri. Și uite acum a venit acasă, în nobila mahala a Olarilor. Dragoș și-a deschis Bragagerie. Olari 20. București.

Bragagerie și-a deschis.

Ce putea el mai bine să-și deschidă și să viseze? Greu să găsești un om pe lumea asta care să viseze și visul să se vadă în timp cu ochii. Mulți dintre noi trăim himeric și uitâm fără suflet. Dragoș Bogdan este filolog de-al meu. Adică din stirpea aceea de oameni care întâi și întâi are imaginație. Ridică zmee din nimicurile zilelor ce trec și deliciile cărților care-i plac. Eu așa l-am cunoscut. Citind, documentând, vorbind în stânga, în dreapta, despre lumi de altădată, despre un vis.

Da, Dragoș de ani de zile face bragă. Și cu mâna lui o prepară.

Și de ani de zile umblă cu braga prin târguri. Dragoș a luat lumea asta la picior și nu-s puține locurile pe unde n-a fost. Ce dăruia și vindea el? Bragă. Făcută de mâna și inima lui. Ce om are răbdare cu el însuși. Cu preparatele lui, cu el însuși? Ori Dragoș stă cu braga lui, cu aluaturile ei, cu fierberile ei, cu capricile ei. Stă cu ea s-o moșească. Așteaptă să se facă braga. Are această luptă zilnică cu imprevizibilul. Ori, asta te întărește. Asta îți dă caracter. Și cum braga este tot mai rară, Dragoș nu te minte. Lucrează c-o materie care-l trădează dacă n-o face cum trebuie, nu-i respectă tainele și demențele. E braga, dar e și omul ce-o degustă. Cum iei picătură de bragă dragoșiană cum rămâi cu ea vrăjit. Păi, ce mi se întâmplă? Păi, ce să se întâmple? Pe Olari 20 Dragoș tăinuiește bragă și mai ales tăinuiește o lume pe care a visat-o și a crescut-o în aluaturi. Tihnit. Fără grabă. Întâi în mintea lui, apoi dăruind-o celorlalți.

Cam așa se fac astfel de afaceri trainice. Din multă visare și frământare de aluaturi fragile. Dar mai presus de toate, finețurile din bucate vin din îndelungate căutări în cărți și de sine. Ăsta este pentru mine Dragoș Bogdan. Asta este Bragageria lui.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3936 vizualizari

  • +2 (10 voturi)    
    V-as ruga urmatorul lucru (Duminică, 3 octombrie 2021, 11:01)

    persuasiv [utilizator]

    pe coloana din dreapta,sa puneti alaturi de titlul articolului si numele autorului.
    In felul asta voi putea evita surprizele neplacute.
    Va multumesc
  • -3 (9 voturi)    
    Consumul de Braga in Pandemie (Duminică, 3 octombrie 2021, 11:25)

    FortApache [utilizator]

    Este oare permis?

    In ce zile si intre ce ore?

    Stie cineva?
  • +1 (1 vot)    
    Mai incearca, (Duminică, 3 octombrie 2021, 13:41)

    persuasiv [utilizator]

    poate iti iese.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by