Dragoș Bucur a scris pe Facebook că nu vrea vaccin și mască. Un bine și-a făcut. Și și-a luat înjurături. Apoi, a revenit nedumerit, tot pe contul său de Facebook, constatând că prea a fost înjurat. Și, mirat, se-ntreabă de unde i-a venit potopul? Totuși, el și-a postat mai curajos decât alții părerea. E libertate de expresie sau NU E? Este, cum să nu? Dar cum el este liber și curajos să-și exprime curajul într-un loc public, uite, și tona de internauți vaccinați și cu botniță au dreptul să nu fie de acord cu el. Adică, să-l înjure.

Dragos Bucur in Mirage (foto: Lenke Szilagyi)Foto:

A făcut vreun rău omul Dragoș? Nu. Are dreptul să aleagă.

A făcut vreun rău actorul Dragoș Bucur? Da, pentru că este actor. Ca actor opțiunile sunt limitate.

Un cuvânt de-al său și un gest de-al său fac lumea mai frumoasă. Și când ești magicianul miloanelor, un cuvânt de-al tău dă curaj în viață pierduților, un gest întărește șoșoacele din capul celor puternici. Uite-l pe Dragoș în piese de teatru, în filme. Uite-l în reclame, uite-l în emisiuni tv. De ce o fi pe ici, pe colo? Sigur nu ca postac pe facebook.

Nu.

Pentru că-n timp, a dobândit notorietate pentru ce este. Un actor cunoscut, profesionist.

Adică, cupostarea sa curajoasă "și-a făcut rău" singur. Da, e actor.

Acolo e buricul problemei.

Deci, sunt "bombe cu ceas" un gest și un cuvânt venite de la actorul Dragoș Bucur. Atât pe scena Facebook-ului, cât și pe scena artelor spectacolului.

Dreptul lui Dragoș de a nu-și pune masca și a face vaccin îmi face mie rău. Nu direct. Nu umblu acum după Dragoș să-l văd în carne și oase, prin filme, teatre.

Îmi face rău poporul care-l iubește pe Dragoș Bucur și mă infectează. Milioanele care-l adulează și-l iau drept model, mă infectează. Infectează. Infectează. Prin piață, prin oraș. Poporul zice: uite-l bă dacă ăla așa face, eu de ce să nu fac?

Și cum vorbim de o breasla minunată din care face parte... Poate să-l înjure nu doar postacii, trolii de pe Facebook, dar îl vor înjura colegii. Poate mai face vreo emisiune, vreo reclamă. Suflarea sa se va rostogoli peste ei. Ei ce vină au?

Păi, să nu-l înjur? Îl înjur. Îl înjur.

Dragoș, inocența ta îmi face rău.

Dragoș, puterea exemplului tău îmi face rău.

Dragoș, mirarea ta, îmi face rău.

Ne-vaccinarea milioanelor tale de șoșoace îmi face rău.

Ne-mascarea milioanelor tale de șoșoace îmi face rău.

Știu că ți-ai luat un COVID 19.

Acum, îți doresc sănătate! Dar nu te mira că te-njur!

Ție ți-e bine, mă bucur, ești, Dragoș, în marea galerie a neamului conspiraționist românesc, care ne-a lăsat mască: Cristi Puiu, Iulian Capsali, Diana Șoșoacă, Dorel Vișan. Fii demn, fii bun, fii brav! Te înjur.

Eh, articolul ăsta are urme de exagerare.

Știi de ce te-njur mai aprig, dragă Dragoș? Pentru că prelungești cu gestu-ți curajos deschiderea teatrelor, scenelor de spectacol.

Nu-ți dai seama că amâni, amâni, cine știe cât, uite, punerea în scenă a pieselor, facerea filmelor? Tu știi că nu-i ușor să te gândești la libertatea de creație cu masca la gură, nu? Ori, prelungești acest chin. Oamenii ăia care-ți dau partiturile se apără de tine.

Uite, eu mă gândesc la Sonetul 141, sonetul lui Shakespeare, atât de drag mie.

Cum vezi altfel decât PE SCENĂ mulțimea de simțuri răzvrătită din Sonet?

E atât de plin de emoții, cum să le ascunzi sub mască?

Cum vezi sonetul recitat într-o lume înfricoșată de tine și de alții care cred în tine?

Uite-l pe minunatul 141, pe care știu că-l știi, pe care îl văd rostit-jucat, de ce nu, chiar de tine.

Văzându-te recitând, tu fără mască, fără vaccin, mă înfricoșezi.

Văzându-te cu mască, n-are niciun chichirez. Respirând eu în mască, privindu-te pe scenă e o aberație.

Pentru că negarea ta, Nevăzutul ser - vaccin din braț contează. Vaccinul face găurică-n umăr și-n conștiință. Și oprește stări de alertă, de urgență, de panică, de furie, de depresie. Vaccinul, de ce nu, dă drumul, cumva, speranței de mai bine, simțurilor. Sperăm prin el să se termine blestemul COVID.

Ia gândește-te cum vei recita 141 într-o libertate, în care amândoi să fim egali? Tu actor, eu umil spectator. Într-o sală de sute de oameni, toți fără mască și frică. Ca pe vremuri?

"Pe cinstea mea, nu ochii-mi te iubesc,

ei ce te ştiu părelnică, nătîngă,

doar inima, ce ei dispreţuiesc

înnebunită-i gata să răsfrîngă.

Auzul, şoapta-ţi nu mi-a alintat,

nici mîna povirnită lin, de gheaţă,

nici miros şi nici gust nu m-au chemat

la un ospaţ cu numai noi de faţa.

Cinci minţi, cinci simţuri, nu mă pot opri

să fac un serv din inima-mi zăludă

ce bărbăteşti elanuri părăsi

spre-a se robi pedepsei tale, crudă...

Mîhnirea-mi doar cu-atîta se alege : pedeapsă-mi este şi fără de lege..."