Deștept

Maia Morgenstern. Tupeul actriței de a spune cum a înțeles ea lumea asta. Cronica de carte "Nu sunt eu"

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Duminică, 10 ianuarie 2021, 8:28 Actualitate | PERSPEKTIVA


Maia Morgenstern în brațe de urs
Foto: Hotnews
Ați văzut-o în “Balanța” și ați zis: e capul lui Pintilie că Maia a scos un rol așa bun. Ați văzut-o în “Patimile lui Hristos” și ați zis: e capul lui Mel Gibson acolo. Ați văzut-o, ați auzit-o în nenumărate roluri. Seriale, filme, piese de teatru. Tot atâtea capete sunt, care-i dau indicații privind partitura. Așa e și normal. E doar actriță, talentul vine și din felul în care “auzi voci” regizorale, îți asculți colegii de breaslă. De capul ei este însă Maia Morgenstern în viață și în fața foii de hârtie, scriind “Nu sunt eu”, autobiografia sa, tipărită la Editura Litera, anul trecut.

În poza care ilustrează articolul de față o vedeți pe Maia în brațele unui domn urs. E copil. Nu vede pericolul. Viața-i la început. Orice urs e blând și bun cu o copilă. În poza de copertă a cărții o vedeți pe Maia Morgenstern cum arăta în liceu, în facultate. O buclată. Are ceva dârz și cinic în priviri. Părul plin de bucle o îmblânzește, precum ursul care o ține pe fetiță în brațe. Hai s-o "developăm" pe scriitoarea Maia pornind de la aceste poze.







Maia Morgenstern. Distribuită în rol de Maia
În carte și-n viața ei, nu-s evenimente majore care să-i zguduie conștiința. Pardon, moartea părinților, îmbătrânirea sa ca om. "De ce-ți lași părul nevopsit?" - o tot cicăle tot felul de voci.

Dar astea-s "dezastre", firești în viață, naturale. Cum să te opui? Pozele Maiei vorbesc, culmea, despre personajele absente, despre părinții ei, care o înțeleg și o alintă. Îi explică lumea cu încetinitorul acestei sălbatice, care crede că i se cuvine totul.

Pozele vorbesc despre tupeul Maiei de a se arunca cu capul înainte în viață. Dar tupeul acesta vine de undeva, nu?
De ce?
Nu se poate să nu mă descurc - spune cartea. "Am spatele acoperit", spune cartea.
Și asta vine, o înțelegem noi din carte, dintr-o infinită Grație. Divină? Părintească. Părinții? Ce să facă părinții? Privesc obrăznicătura și-i înghit replicile, toanele, plânsetele, negările, și-i explică.

„Să ştii, măicuţa mea, că port icoana ta / Oriunde şi oricând, o port cu mine-n gând!” Cântă Dan Spătaru la radio. - Închide-l! strigă mama. Închide imediat radioul! Dusea, închide acum radioul! - De ce? - O să plângă! O să plângă iarăşi! O să facă febră! - Nu! Nu mai plâng! Sunt mare de-acum. Am cinci ani. Nu închide radioul! Vreau să ascult cântecul! Nu puteam să ascult cântecul fără să plâng. Radioul a fost stins. Degeaba! Prin ferestrele deschise către o primăvară promisă, încă neîmplinită, se revărsau acordurile cântecului transmis de la difuzorul (poate tranzistorul) vecinilor. „Aş vrea să mă mai cerţi, aş vrea să mă mai ierţi / şi mângâierea ta...” Plâng. Acum. „Şi să mai ştii că-ţi mulţumesc, măicuţa mea!” Poate că nu vom deveni toate mame. Poate că nu o să fim totdeauna mamele acelea perfecte, aşa cum se aşteaptă de la noi. Dar, cu siguranţă, suntem şi vom rămâne fiicele mamelor noastre. Perfecte! Pentru mamele noastre!“

Textul explică felul în care părinții ei au făcut-o, au devenit-o astfel. Frazele scrise de Maia pe hârtie sunt scurte, ironice, cu două tăișuri. Genul: Eu am talent. Dar tu ai talent să descifrezi? Hai, cine are talent de descifrare să descifreze. Din acest jurământ, pus și-n titlu “Nu sunt eu”, n-o scoatem pe Maia încăpățânată, dar Ea este Ea și n-are unde scăpa. Ne scrie o carte.

Ca să reduc cartea meschin i-aș spune “Rețeta de succes a părintelui în lupta cu un răsfățat” și aș vinde-o tuturor părinților de astăzi. Dar drumul acesta este “prăjit”. Dusea și Ara, părinții Maiei, nu pot fi fabricați printr-o lectură, să iasă dintr-o carte și să te facă deștept brusc.

Dusea și Ara au povestea lor de viață și moarte. Știință de carte și drame de familie pe care copilul nu le știe, le-o înțelege sau nu, când o fi mare.

Iar facerea Maiei mare, școlăriță, mare actriță, iar cartea ne pune s-o descifrăm, este prefacerea Maiei. În ciuda sălbăticiei, Maia, prin tratamentul realist și fabulatoriu al părinților ei, devine Maia Morgenstern. Este o scenă fabuloasă la mare.

Copilul trebuie dus la mare, nu? Și Maia e plictisită absolut. Și tatăl îi spune. “Scrie Maia în jurnal! Scrie!” Și Maia se răstește: nu vreau, ce să fac cu el să-l citesc la 50 de ani?. Tatăl înțelegător îi spune: da și asta, dar mai ales scrie ca să ai ce compunere să scrii când la școală o să-ți dea tema: “Vacanța de vară”. Tatăl nu-i neagă fabulația, nu-i blochează gândirea proprie despotică și deprimată. Ai dreptate, dar uite, ce-o să faci, tu când?

Ori, asta-i devenirea Maiei, i se pun pe tavă multiple răspunsuri, explicații. Iar ea acceptă toate aceste răspunsuri. Maia este făcută, devine ce este ca om prin faptul că vede, înțelege multiplele răspunsuri date de viață. Ca parte a vieții ce merită trăită. Cam asta e inteligența.

Dacă aș fi unul dintre acei autori care vrea cu orice preț să dea o sentință, aș spune că această carte este un manual de stil. Maia scrie cum rar vedem pe la clasici în viață. Cu un respect pentru cuvinte, cu o jovialitate a punerii cuvântului în pagină. Cu o modestie a posibililor nenumăratelor întrebări pe care le poate stârni o pagină scrisă. Nu e ea? Ba, ea este! Și am și încercat să explicăm felurile în care e ea. Dar, nu-s un astfel de autor. Maia Morgenstern nu dă rețete de scris sau de viață. Are cum, spuneam. Dar nu vrea. Ăsta-i joc.

Repet. O vedeți în poza aia de copertă? Nu mai încape în brațele ursului, clar.
Eh, atunci ce face? Actoricește. Fiind, după mintea mea, una dintre puținele mișto, inteligente actrițe din ce se mai găsește prin scenele și culisele noastre de astăzi. De la Revoluție încoace.

Actoricește și acum știm de ce o face așa inteligent. Maia nu e Maia? Păi nu. De ce ar fi? Iar noi dacă nu suntem chiar proști, nu urlăm: Hai Maia, știi, să ne lași cu fițele astea.

Ne place actorul care nu e egal mereu, plicticos, plin de sine. Și care să ne repete, cu fiecare rol, ca spiridușii lui Shakespeare: Nu sunt eu








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















11849 vizualizari

  • +2 (12 voturi)    
    „Devenirea” Maiei (Duminică, 10 ianuarie 2021, 10:05)

    Radu I [utilizator]

    „Citeste doar ceea ce merita”, ne îndeamnă reclama. Așa o să fac de acum înainte. N-am mai citit de mult un articol atât de stupid.Și nu are legătură cu talentul marii actrițe, Maia Morgenstern
  • -3 (11 voturi)    
    Fain, (Duminică, 10 ianuarie 2021, 10:06)

    costan [anonim]

    Fain subiect,faina recenzie.
  • -1 (9 voturi)    
    maia? (Duminică, 10 ianuarie 2021, 12:12)

    coco [anonim]

    asta e Maia Morgenstern?
    https://www.facebook.com/SorinOvidiuVintu/videos/362932658308166
    • +1 (1 vot)    
      aha (Duminică, 10 ianuarie 2021, 22:10)

      alllx [anonim] i-a raspuns lui coco

      exact
      tot ea este si in fotografia cu madam firea in primaria capitalei cand duamna firea incaleca o bicicleta
      mare actrita!
  • +3 (5 voturi)    
    Maia la rascrucea Vantului (Duminică, 10 ianuarie 2021, 17:30)

    Martinezu [utilizator]

    Acum ceva vreme am auzit ca un mare om de afaceri dl Vantu a lansat o noua cademie de oameni super inteligenti in care sa ii invete business si politica.\Printre tutori a cooptat-o si pe dna Morgenstern, alaturi de marele Tatulici despre care spune ca e unul din cei mai inteligenti jurnalisti din cate exista pe plaiul mioritic.
    Nu imi dau seama daca si despre dna Morgenstern are aceiasi parere dar este destul de evident ca toata lumea are ceva de invatat de la dansa.
    Astept cu interes sa apara si dl Bitmab pentru formarea vocilor inteligente. Sigur inscrierea la academie nu este gratuit pentru ca momentan dl Vantu are niste jene financiare iar tutorii nu educa oamenii chiar pe degeaba.
  • 0 (0 voturi)    
    Maia care este ea...... (Marţi, 19 ianuarie 2021, 14:32)

    abbu [anonim]

    un articol scris de un om care nu iubeste tteatrul nu il intelege, nu il gusta, un articol scris de un teribilist care da cu mucii in cei din jur sa ne arate ce muci grozavi are el......


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by