PERSPEKTIVĂ​

Trump nebunu’ /trage cu tunu’ /și-nrăiește rațele/ și mănâncă mațele

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Joi, 7 ianuarie 2021, 8:07 Actualitate | PERSPEKTIVA


suporteri Trump in Capitoliul american
Foto: Captura Twitter
Trump e ca un copil. Ce-i cu Trumpiada din SUA? Așa-i când lași un ditamai omul cu creier de copil să se îmbete cu Puterea. Da, aseară timp de ore n-a fost democrație în țara de unde ne vine flacăra sfântă a democrației. Președintele-copil Donald a-ncurcat președenția cu un joc de Monopoly, a îndemnat la nesupunere, la ură, la revoltă prin Twitter. Ore în șir de suspendare a democrației prin voința unui președinte-copil. Președintele a susținut violența, după ce un mandat a creat cu mintea și vointa sa “statul paralel”, tonele de POST-adevăruri. Asta se întâmplă când în fruntea țării năvălesc președinții care dau în mintea copiilor = dictatorii, precum Ceaușescu, Cumpănașu, Șoșoacă, Budeanu, Steel.

Trump este o lecție pentru 2021 și pentru toți cei care credem că doar banii și Puterea sunt Totul. Banii și Puterea te infantilizează. De ani de zile, Trump, alintat de destinul lui de magnat și circar tv, a omorât cât a putut democrația. Pe scurt, și-a îndepărtat sau distrus vrăjmașii, și a tras cu tunul niște twittere.

O construit o lume după chipul și asemănarea lui. Plină de ciripituri, plânsete, miorlăieli și lătrături. Cine nu se supunea ordinelor sale ciripitoare era demis. Aha, și n-a dus la capăt mai nimic, spumegând din gâtlej tot soiul de anateme. A găsit țapi ispășitori pe unde nici nu crezi. Negriiiii, asiaticiiii, africaniiii, ocultele, televiziunile. Viziunea lui, pardon adevărurile lui personale au înlocuit politica de stat.

A cultivat ura rasială, naționalismul ieftin. I-a plăcut gargara ieftină.
Și a instaurat-o drept politica celui mai puternic stat al lumii. Se aseamănă cu prietenul său Putin. Doar că Putin are de partea sa un întreg aparat de propagandă și de distrus vieți. Precum Ceaușescu a fost entuziasmat de dictatura din China și Coreea de Nord, așa și Trump, ditamai omul cu gândire critică cât a unui puști de 5 ani, a furat modelul politic al lui Putin. La Casa Albă, Putinismul și Trumpismul au condus ani în șir. A alimentat și "tras cu tunul" inepții pentru un public tot mai lipsit de discernământ. "Make America Great Again" este GAGA, pe românește, nu MAGA.

Împăratul Trump a fost mereu în p goală. Și a fost jalnic.
Dar miliarde i-au spus că e frumos, că e minunat. Acum a pierdut alegerile și s-a purtat penibil. În mintea lui este Împăratul ABSOLUT al lumii, Super-Dumnezeu. Cum să piardă alegerile? Cum o mână de năpârci să voteze împotriva lui? Cum să conteze că n-a purtat masca, cum să conteze îndemnul la băut dezinfectant, cum să conteze atâtea tâmpenii pe care le-a ciripit pe Twitter și pe care nici măcar nu și le-a regretat-retras.

Mălaiul-mare al SUA a făcut o greșeală de neiertat. A încurcat nevasta cu o pălărie, măcănitul său cu aurul, țara cu niște rațe. În SUA va fi tras la răspundere. A incitat la revoltă, la ură, la blocarea actului democratic: instaurarea câștigătorului Biden. Se va alege cu mațele, vorba cântecului de copil. Ce-s mațele? Sper că atâta lucru știți, dacă citiți acest articol.

Donălduț s-a jucat de a Puterea ca un copil. Știți scena, nu? La nisip cu lopățica. Cum i s-a luat lopățica, gest absolut normal, inocent între puști, Donald sare din nisip și-și altoiește prietenul de joacă.

Donald, ce' ești copil? Se răcește grișulețul. Te cheamă mămicuța ta acasă în Tower! Hai, lasă-ne!

Iată cronologia HOTNEWS a evenimentelor de azi-noapte!

PS: Titlul nu-l face pe Trump nebun, bineînțeles. Ar fi o tâmpenie să-l fac eu nebun pe Trump. N-ar mai avea rost articolul. Sper că v-ați dat seama de toate acestea. Titlul este parafraza unui cântecel de copil. Cântecelul de copil este nevinovat. Titlul este și el pus în joacă, ca să desmorțească atmosfera.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















11712 vizualizari

  • -21 (59 voturi)    
    10 august, varianta USA (fara gaze, dar cu morti) (Joi, 7 ianuarie 2021, 8:57)

    animatron [utilizator]

    Rade bufonu' de nebunu'..

    Pentru ca el, bufonu', "a inteles" cum e cu infowars si cum e cu China, ca totul e simplu, se reduce la mate si rate, asa cum stie orice analfabet functional care vrea "sa faca mishto" !

    Si ce daca America e pe drumul totalitarismului "socialist democratic"?!

    Cu toate parghiile Puterii concentrate intr-un partid cu extremisti care vor "socialism" si urasc albii si cultura Europei ?!

    Totul e sa nu fie Bush la putere..pardon, Trump, ca el e tinta pentru generatia actuala de "idioti utili", Bush (tatal si fiul) a fost si el injurat de altii, tot "democrati" si tot "progresisti".

    La fel ca Reagan, in general la fel ca orice presedinte de dreapta care nu era pe placul Hollyweed-ului (acum e legal sa te droghezi, e cool si foarte "mishto", stie oricine) sau al nomenklaturii de "stanga-caviar".

    Decat Trump, mai bine un politruc semi-senil, de 78 de ani, ca Biden care timp ce aproape 50 de ani a trait ca bugetar, pe banii prostilor care platesc taxe.

    Decat republicani "crestinopati" mai bine "neutri de gen" care vor "socialism" (42% din tinerii americani prefera societatea "socialista" ca regim de guvernare).

    Mare parte dintre acesti "sclavi ai lui Zuckerberg" nu au habar cat de comunisti sunt in sufletelul lor de snowflake ofensat la orice.

    Dupa anul 2020 intram direct in "1984", e pe drum, Ministerul Adevarului exista deja si a inceput sa decreteze "adevarurile" oficiale (restul e "fake", vine direct de pe biroul lui Putin).

    Cine nu-i cuminte i se taie Twitter-ul, sa se invete minte ca libertatea de exprimare e o chestie depasita si oricum mai intai trebuie validata de "cei care stiu".

    Occidentul arata ca turnul de Pisa, se prabuseste lent dar e convins ca sta bine in proptelele liberala si socialista.

    Rusia isi vede de gazoduct si de pupaturi cu dna Merkel (poate primeste si ea job la Gazprom, ca un alt fost cancelar german).

    China ranjeste de pe telefonul Huawei, asteapta ca Hunter Biden sa isi respecte angajamentele dupa ce scapa.
    • -6 (16 voturi)    
      Un comentariu model... (Joi, 7 ianuarie 2021, 17:39)

      Lucky1 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      obiectiv, documentat si ca o lupa care mareste pentru miopi literele spre a putea fi citite.
      Dl. Istodor si-a dovedit cu prisosinta superficialitatea caracteristica celor care au promovat "liber-schimbismul" din timpurile Caragialesti.
      Merkel, vocea oficiala a lui Putin in Uniunea Europeana, tocmai ce a trambitat urale la adresa originalei democratii Biden/Kamala. Cercul de fier ruso-chinez se strange la gatul democratiei autentice. Caci democratia promovata de acestia este aceeasi democratie promisa de comunisti pana iau puterea totala in mana lor, ca mai apoi sa franga gaturile capetelor care nu s-au aplecat.
      Vom vedea curand daca este cazul de bucurie si triumf sau doar de intristare si deznadejde.
  • -18 (54 voturi)    
    Daca ar scris cineva "Biden, nebunu' "? (Joi, 7 ianuarie 2021, 9:24)

    Miky60 [utilizator]

    Un articol scris de un copil de 8 ani la clasa a doua. Gata, a iesit Biden al vostru, o continuati cu "Trump nebunu" si restul. Dar sunteti in continuare penibili cu articole de genul asta.
    Daca ar scrie cineva "Biden nebunu' " sau "Biden senilu' " ce s-ar intampla? Ati sari ca arsi ca il ataca pe presedintele american, ca as nu se face, ca ar trebui bagat la puscarie sau restul.
    Dar daca scrii asta de Trump este aplaudat si ti se ridica statuie...
    Dubla masura clasica pentru progresisti. Din cauza asta au ajust partidele anti-sistem sa ia amploare, din cauza unora ca tine care ridicati dubla masura la rang de arta!
    • +2 (8 voturi)    
      sau dac-aș zice io Arafat nebunu (Joi, 7 ianuarie 2021, 19:24)

      di livio [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      ăla de-și zice comandantu acțiunii...no dară hai cu cenzura ieropeană, mai crește haur cu cîteva procente...haur poa să dea cîte o bere și lu Arafat și lu presa deontoloagă cenzuristă
  • -3 (27 voturi)    
    asemanari si deosebiri (Joi, 7 ianuarie 2021, 9:34)

    adieu [utilizator]

    Asemanarea cu putin e usor fortata pe alocuri si e menita sa evite atragerea furiei amerlocilor.

    E o tactica aplicata de catre cei vor sa apara ca fiind echidistanti pe principiul si ala e rau dar si alalalt e la fel de rau.

    Daca putin a facut Rusia mare si puternica,si implicit temuta, dupa deceniul de degringolada 1990-2000, trump nu a facut altceva decat sa distruga prestigiul Americii si al democratiei americane in lume prin politica prosteasca pe care a dus-o timp de 4 ani .
    Desi sloganul sau era " let's make America great again " a obtinut exact contrariul !

    Trump avut si el aparatul lui de propaganda si idiotii lui utili,a distrus cariere si a manipulat la "greu" pe cei mai putin dotati intelectual.
    Poate din acest punct de vedere se poate face o comparatie cu dictatorii din lumea larga.
  • +14 (38 voturi)    
    Ce de trolli criptosovietici p-aici! (Joi, 7 ianuarie 2021, 9:45)

    J.C.Denton [utilizator]

    Ăsta, și dacă ar fi câștigat al doilea mandat, tot nu pleca de acolo peste 4 ani. Zicea că el este președintele ales, de mai multe ori, și gata!
    • +3 (3 voturi)    
      Exact! Este un nebun. (Vineri, 8 ianuarie 2021, 21:45)

      GeorgeSb [utilizator] i-a raspuns lui J.C.Denton

      Nu ai cu cine. Problema e ca multi simpatizeaza un astfel de nebun. Sa nu ne mire faptul ca un Hitler , Lenin sau Stalin au ajuns la putere. Momentan e Trump, iar la un nivel mai mic Sosoaca, Cumpanasu and company.
  • -22 (50 voturi)    
    Ce zice Ambasada SUA de un astfel de titlu? (Joi, 7 ianuarie 2021, 9:54)

    Miky60 [utilizator]

    Sunt curios ce spune Ambasada SUA ca l-ai facut pe presedintele SUA inca in execitiu "nebun"? Oricum ar fi, este totusi o persoana cu functie inalta si daca il faci asa, ataci o instutie SUA!
    Si conducerea HOTNEWS ce spune?
    Ar trebui sa iti ceri scuze pentru un astfel de articol daca nu vrei sa fii dat afara!
    • +11 (35 voturi)    
      ma c.c pe mine de ras (Joi, 7 ianuarie 2021, 10:46)

      gica pantalon [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      nu ai luat nimic pentru oftica in dimineata asta
    • +9 (31 voturi)    
      doua chestii (Joi, 7 ianuarie 2021, 11:24)

      sile1 [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      1) Ambasadorul SUA isi plange acum de mila pentru ca in mod sigur nu va mai fi ambasador.
      El a fost sustinator ( si finantator ) al campaniei lui Trump si numit de acesta ca ambasador in Romania drept recunostinta si rasplata !

      2) La o ora doar dupa ce tu afirmai ca Trump e presedinte in exercitiu s-a intamplat ca Biden a fost confirmat de Congres ca presedinte in functie.
      Asadar curiozitatea ta nu mai are obiect !
      • -5 (5 voturi)    
        2-ul nu e real (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:06)

        Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui sile1

        Inca Trump este presedintele in exercitiu. Acum este perioada de tranzitie. Asa, FYI, ca pentru voi care cititi numai titluri si inghititi pe nemestecate tot ce vi se spune de tatuci, oricum nu conteaza realitatea ci doar ce credeti voi.
    • +5 (13 voturi)    
      nu-ti fa griji pentru autor... (Joi, 7 ianuarie 2021, 17:45)

      Lucky1 [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      ...el este imbracat in uniforma castigatorilor zilei. Cat despre calificativul "nebun" cred ca treia folosit in sensul natural al fenomenului la care suntem cu toti martori: " schimbarea stapanilor - bucuria nebunilor".
    • -5 (5 voturi)    
      Conducerea (Vineri, 8 ianuarie 2021, 8:42)

      Qu [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      E de aceasi parte care a tradat SUA.
      CNN l-a facut pe Trump tradator.
      Pai in secuda 2 trebuia inchis postul.
      Cum ar fi ca reporterii ProTV sa spuna ca Ohan e tradator?
      Care credeti ca ar fi efectul?
  • -11 (39 voturi)    
    pai (Joi, 7 ianuarie 2021, 10:34)

    hamham [anonim]

    "A incitat la revoltă, la ură, la blocarea actului democratic: instaurarea câștigătorului Biden"

    Mai tineti minte in vara, cand BLM dadea foc la cladiri si spargea magazine,cand au atacat cladiri guvernamentale cu molotoave, cand oameni au murit,toate petrcandu-se cu acordul tacit al partidului democrat,ei bine, mai tineti cum domnu istodor a scris atunci un articol care cririca violenta?

    nici eu.
    i
    pocrizia leftistilor e sublima.
  • -8 (36 voturi)    
    Si totusi 70 de milioane (Joi, 7 ianuarie 2021, 10:51)

    feroviarul123 [utilizator]

    Au votat cu el.Sunt chiar asa de multi tâmpiți în America sau anumite chestii erau adevărate? Nu cumva circul a început cu Al Gore și numărătoarea voturilor în Georgia?
    Cei patru ani de mandat nu a fost plin de încercări de suspendare si demonstrații de forță din parte democraților? #notmypresident a început la fel dupa alegerea lui Trump. Au fost zeci de mii de democrați în strada în ziua alegerilor. Nu au sprijinit activ democrații BLM care au omorât zeci de persoane si au produs distrugeri de un miliard? Nu s-a dus Biden si a plâns cu lacrimi de crocodil pe cosciugul de aur al lui George Floyd? Nu au venit acum BLM-istii la el cu nota de plata? Da , Trump a tratat multe din probleme total iresponsabil si evident ca nu era omul potrivit pentru a fi președinte. Dar a fost ales. De ce a fost ales este adevărata întrebare. De ce este aceasta divizare in America? Va putea Biden sa o rezolve sau va arunca doar gaz pe foc? Deja încep discuțiile sa-l dea jos sa-l bage la pușcărie. Asta nu va face decât sa-i alimenteze retorica si sa-i înrăiască "ratele". Da ziua de ieri a fost un test cumplit pentru democrație. Si politicienii au fugit ca șobolanii de pe corabie. Trebuiau sa stea si sa "asculte muzica" cum se zice în America. Da, întrebările insurgenților erau bazate pe minciuni. Dar daca nu răspunzi la ele vor rămâne întrebări și vor fi puse în continuare. Sper sa ma înșel dar nu cred ca lupta s-a terminat. Cred ca de-abia incepe.
    • +7 (11 voturi)    
      Ei au votatat cu ideile republicane (Joi, 7 ianuarie 2021, 21:30)

      GeorgeSb [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

      din considerente economice, conservatoare nu au votat un nebun care vrea sa ramana dictator pe viata. Acum s-a vazut adevarata fata a lui Trump. La huligani:"Sunteti speciali". Imi aduce aminte de Iliescu dupa mineriada"Sunteti oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu"
  • 0 (16 voturi)    
    Va fi vai de Trump. (Joi, 7 ianuarie 2021, 14:45)

    asavreau [utilizator]

    Nu adversarii îl vor termina pe Trump,ci foștii susținători.Prin atitudinea lui,Trump sa pus Partidul Republican într-o situație penibilă și nu cred că i se va ierta asta.Prevăd câțiva ani de răfuieli interne la republicani,așa că democrații vor avea o guvernare liniștită.Pot să-i mulțumească lui Trump !
    • +1 (1 vot)    
      Exact (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:44)

      VictorS [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      dar asta nu e o opinie acceptata pe acest forum.

      Trump si-a sacrificat inutil suporterii, intoxicati oricum ani la rand cu teorii demne de XFiles.


      Din pacate el va fi urmat de alti politicieni identici, pana atunci si eu vad partidul Democrat conducand fara opozitie concreta, cu Republicanii alienand o mare parte din partizani.

      Asta nu ajuta pe nimeni, echilibrul de forte politice este important.
  • +5 (9 voturi)    
    e uimitor (Joi, 7 ianuarie 2021, 21:00)

    Adrian_1234 [utilizator]

    cum un roman care a trait evenimentele din anii 90, piata universitatii, mineriadele, 13-15 si furturile de voturi nu reuseste sa vada asemanarile.
    In caz ca inca gandesti, ieri in state a fost 13-15 iunie 90 la noi. Doar ca in state au fost mai eficienti le-au facut pe toate 3 in aceeasi zi. Urmeaza anii aia cei mai degrii din romania '92-'94 cu preturi crescand mereu si oameni care castiga pt ca nu mai exista nici o lege
    diferenta e ca romania nu a picat ca au existat presiuni externe, la americani va fi probabil ultima data cand vor vota liberi
    Sper din suflet sa ma insel
  • +7 (9 voturi)    
    si btw (Joi, 7 ianuarie 2021, 21:03)

    Adrian_1234 [utilizator]

    Cel cu barba din stanga in poza pe care o postati il vedeti pe net in diverse filme si poze cu antifa!
    Asta asa ca o proba, asa cum 13-15 iunie a avut oameni de la sri printre mineri si printe bietii aia din piata universitatii si aici au fost "agitatori".
    Ce urmeaza ? lichidarea ultimelor ramasite de oameni cat de cat onesti prin asociere, adica ce s-a facut in '47 in romania dupa ce comunistii au castigat alegerile
  • +4 (8 voturi)    
    Istodor (Vineri, 8 ianuarie 2021, 0:51)

    ap101 [utilizator]

    Peste 20 de persoane au murit in protestele blm/antifa din primavara/vara. 4 miliarde de dolari in distrugeri (cel putin, inca se colecteaza date), sute de mici afaceri ale oamenilor onisnuiti ( ca noi, as zice) distruse. Totul cu incurajarea tacita a stangii americane. De ce n ati scris nimic in toate lunile astea l, domnule Istodor, despre toate acestea?!
  • 0 (2 voturi)    
    Raspuns! (Vineri, 8 ianuarie 2021, 1:54)

    Robin_W [utilizator]

    Incerc sa ii raspund autorului pe limba lui si tot ca sa desmortim atmosfera:
    "Cine zice ala este /ca magarul din poveste..."
    ...
    "care a fost si nu mai este?"
  • -2 (12 voturi)    
    @redactia Hotnews (Vineri, 8 ianuarie 2021, 1:56)

    filosoful.roman [utilizator]

    Chiar daca nu am fost de acord cu linia ideologica promovata de voi (eu fiind de dreapta) totusi am apreciat pana acum articolele profesioniste pe care le scrieti (lasand la o parte partea ce tine de doctrina).

    Tin sa va anunt ca va decredibilizati grav ca si mediu de informare, in conditiile in care publicati articolele acestui specimen, care scrie, citez: "Împăratul Trump a fost mereu în p goală".

    Pe bune? Pai si ultimul analfabet din autogara e capabil de o asemenea exprimare grobiana.

    Daca veti continua cu linia aceasta, tare ma tem ca nu va vor citi decat maimutele. Care, evident, nu stiu sa citeasca. Oricum, asta e nivelul la care ati ajuns.
    • +1 (7 voturi)    
      NU cenzurii! (Vineri, 8 ianuarie 2021, 6:59)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui filosoful.roman

      Opiniile sunt cenzurate de cititorii care au posibilitatea sa dea minus oricarui comentariu si sa-l critice pe autor. Redactia HN nu e a ziarului Scanteia. Deviza unei generatii rebele de mai ieri era "E interzis sa interzici!".
      HN, La Multi Ani! You're doing a great job. Keep it up. Thank you!
      • +1 (5 voturi)    
        ok (Vineri, 8 ianuarie 2021, 9:21)

        Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui John M.

        deci dupa dvs daca zici ca trump e nebun si trage cu tun sau ihanis e bleg si plin de jeg e perfect ok ca e doar opinie
        Dar daca zic ca cristina e soramea si nu ruda mea asta e o problema ?
        Nu vi se pare ca faceti confuzie intre dreptul de a vb si dreptul de a jigni care nu-s la fel, pe langa ca dreptul de a vorbi il infierati cand vreti voi ...
    • 0 (2 voturi)    
      De ce cenzura? (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:48)

      VictorS [utilizator] i-a raspuns lui filosoful.roman

      Mesajul alt right e unul pro libertate si pe alocuri libertanian, dar politicienii si politicile apropiate lor sunt pro reducerea libertatilor personale, iar egalitarismul este inamicul public numarul unu.

      De ce?
      Inca incerc sa inteleg.

      l"iberte egalite fraternite" nu este un slogan comunist


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by