Mihai Marta. A murit profesorul Mihai Marta. A murit lăsând ușa deschisă

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Luni, 31 august 2020, 8:23 Actualitate | PERSPEKTIVA


Mihai Marta si nepotul sau Greg
Foto: Facebook
În casa sa din Traian București am fost de câteva ori. Ea a fost deschisă mereu studenților de la Litere și de oriunde. Pe vremea aceea, în care ți se închidea ușa în nas și erai și turnat la miliție pentru huliganism și pierde vară. Acolo în casa aia se pierdea timpul. Discuții infinite. Glume deștepte. Cărți până la tavan care țineau de frig și de foame. Eu l-am avut profesor pe Marta și-n casa lui am descins mereu cu rușine. La examenul lui luasem un cinci.

A murit Mihai Marta, profesor la Litere București. A murit discret. Lăsând ușile casei deschise la perete. Omului ăstuia nu-i plăcea nici să i se vorbească despre el. Darminte să i se scrie acum ferparul. Încalc acum interdicțiile impuse de el. Eu, ăla mai fără carte. La Litere, ca să înțelegeți, aveam profesori dezastru și puțini erau dumnezeiești. Ultimii? Nu știi de unde veniseră, din ce lume. Era clar din propria lor dorință, curiozitate, trecere peste ideologii meschine. Este vorba de anii 1980. Ani geroși. Că n-aveam apă caldă, căldură. Nici acasă, nici la facultate. Făceam foame la propriu. În biblioteca neîncălzită răsfoitul paginilor era însoțit de dureri de burtă. Și când mai venea și câte un prof și debita la literatură română prostii atunci chiar ți se făcea trupul ger pe viață. N-aveam viitor, înduram prezentul.

Eram noi gașcă la Litere, dar nu era, nu se lega, n-aveam farmec. Era frig. Era foame. Ne aștepta invariabil repartiția în satele patriei. Sărace lucii. Ne îmbătam, dar băutura era gata șpriț, gata urinare. Era mizerie mare, domle! Și era viața noastră și ea ne trecea. Ori, în astă lume neagră, erau profi extraordinari. De-o generație, în fapt. Profi care știau carte ca-n Occident, dar mai ales știau să ți-o explice în așa fel încât s-o trăiești. Pornind de la un cuvânt să constitui o lume cu sens. Să fabulezi, să trăiești în imaginație. Unii dintre aceștia erau ascunși, interziși, ca Nicolae Manolescu, de pildă. Alții trăiau discret. Printre ei, Mihai Marta.

Eu la limba română eram bâtă.
Acolo aproape întreaga catedră era mișto și așa a rămas și acum. Cercetători, iubiți, îndrăgostiți de literele lor. Cei de la Lingvistică inspirau chef de viață. Oho, să-mi amintesc cum colegi de-ai mei vorbeau doar în diftongi, ori cum manipulau doar păsăreasca vocalelor? Era exercițiu de a învăța lecțiile simple ale lingvisticii, dar și a te da mare că poți, că știi, că ești altfel ești precum profii pe care-i admiri. Că-ți merge capul.

Mihai Marta era unul dintre aceia care încuraja jocul, gluma de acest nivel.
Și acum ca să înțelegeți ce-nseamnă un prof ca Marta, să mă privesc pe mine. Eu trăiam cu frică. Nu știam de astea. Nu puteam să mă joc. Nu știam, de fapt, carte. Mihai Marta mă privea. El arăta firav. Dar te stăpânea cu o privire și o voce calm-ironice. Cu ele stăpânea vitregiile vieții.

Nu-ți spunea ce-o să fii tu în viață, pentru că, pe vremea aia, cel mai bine era să fii un nimeni.
Nu-ți spunea ce-o să se aleagă de tine, că erau vremuri în care dacă alegeai era vai și amar.
Pur și simplu privirea lui, pe care de ieri n-o s-o mai văd niciodată, vorbea despre ce minune este viața că ți-a dăruit atâtea cărți, atâtea perspective, atâtea lumi în care să te pierzi și tu stai analfabet și flămânzit mereu și mereu.

Sute-mii de studenți i-au trecut pragul casei lui Mihai Marta, eu eram și eu unul pe acolo. Stăteam timid și mângâiam cărțile. Nu le-am pătruns. Am rămas, cumva, în afara sutelor de lumi pe care Mihai Marta le colinda. La asta cred că e bună cultura. Și Mihai Marta astăzi tăcut îmi arată asta ultima dată.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















27275 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    Dumnezeu sa-l odihneasca! (Luni, 31 august 2020, 9:14)

    Astazi [utilizator]

    ...
  • +1 (5 voturi)    
    Darminte (Luni, 31 august 2020, 9:36)

    jas [utilizator]

    Darămite, var.: darmite. Dar. Cezar Tabarcea (senior)?
  • +11 (11 voturi)    
    pacat (Luni, 31 august 2020, 10:28)

    varavara [utilizator]

    dispar intelectualii autentici si oare ce lasa in loc?
    • 0 (8 voturi)    
      Din pacate... (Luni, 31 august 2020, 13:13)

      TheBlizzard [utilizator] i-a raspuns lui varavara

      ... pe Istodor.
    • 0 (0 voturi)    
      sunt si astazi intelectuali autentici (Luni, 31 august 2020, 16:51)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui varavara

      dar la fel ca cei de ieri sunt poate mai retrasi - merita sa ii cautati si de ii aflati sa ne dati de stire...

      desi nu am nici cea mai mica legatura cu UBuc iar cu limba romana nu m-am inteles prea bine dar, deh, trebuia si ea studiata, cred ca articolul lui Istodor este un minunat portret al unui profesor discret, iubitor de cultura si al culturii ce mereu isi respecta si valoriza studentii..

      sa ii respectam pe cei care au crescut oameni si sa ne uitam cu optimism in viitor pentru ca increderea/optimismul si umorul mereu au intarit oamenii pentru a merge mai departe chiar si atunci cand inghetau de frig sau/si mureau de foame

      Condoleante familiei!
  • +7 (7 voturi)    
    Sa l ierte Dumnezeu! (Luni, 31 august 2020, 13:20)

    ap101 [utilizator]

    M a pregatit pentru admiterea la facultate acum 20 mai bine de 20 de ani. N am sa uit timpul petrecut impreuna nici casa din Traian.
  • -1 (5 voturi)    
    comentariu (Luni, 31 august 2020, 14:21)

    tavi [anonim]

    Aveam o parere buna despre modul cum scrie si descrie d-nul Istodor perioada de trista amintire. Sa ne spuna daca stie pe cineva care a murit de foame sau frig, cu toate astea, "se facea carte", nu ca astazi, iar dansul daca era "bata la limba romana", sa-i lase pe altii sa vorbeasca
    • +1 (1 vot)    
      Mihai Marta (Luni, 31 august 2020, 16:58)

      Contemporan cu... [anonim] i-a raspuns lui tavi

      E adevărat, n-am murit de foame, dar mi-i ruşine şi astăzi să spun cum făceam rost de bucata de carne, cum şi astăzi mi-i ruşine de câte ori mi se încalcă drepturile atât de mult clamate peste tot...
    • +1 (1 vot)    
      vai suflete... (Luni, 31 august 2020, 17:00)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui tavi

      cum inghetam la Politehnica, acasa si ulterior la fabrica de nu imi mai dadeam jos pantalonii de schi nici in pat si partea naspa este ca si copilul a inghetat pe vremurile de dupa 90 tot de frig in Politehnica dar si in Liceu, un liceu chiar bunicel din Bucuresti...

      despre modul in care se face cartea astazi cel mai bine povestesc testele PISA si aici autorul articolului nu are nici o vina, poate trebuia sa intinda un pic mai mult perioada...cert este ca acum - vai de mama ei de scoala cu cateva exceptii...
  • +2 (2 voturi)    
    Dragă Eugen, fostul meu coleg ... (Marţi, 1 septembrie 2020, 2:10)

    ikke [anonim]

    ... de an, de grupă, de limbă, de leat șamd ...
    Dat fiind că oricum se face tot mai frig, n-ai vrea să-mi lași cumva o adresă de email, un număr de telefon?
    Poate ne vedem la o bere, să ... să ce? Să-ncercăm să ne-mpotrivim frigului.
    Devin superstițios, iarăși am auzit la radio Tom Jones, Green grass of home. Iarăși a plecat cineva, dar cine? Peste cinci minute aveam să citesc articolul tău.
    Ultima oară l-am văzut pe Mihai Marta în casa despre care povestește Eugen în 1993, se întorsese de la un lectorat în Franța, iar eu mă pregăteam să-mi iau lumea în cap. Cel care dăduse jos tablourile lu' nea caisă în Pitar Moș și Edgar Quinet când încă nu plecase elicopteru', îmi spunea să-mi fac un rost în altă parte, că ... ăștia-s mai răi decât cei pe care i-am dat jos. Din salariul meu de asistent de cercetare III (cam 30 de dolari), luasem o sticlă de vin mai acătării, deh, ocazie specială. A zis c-o păstrează pt el, da' dacă vreau să mai vorbim despre scrisorile trimise de Mihai Viteazu' lu' Rudolf, împăratul, musai să începem cu altceva. A scos prima sticlă de vodcă, apoi pe-a doua, după aia am pierdut numărul...
    La un moment dat a apărut cineva din noapte (nu știu cine, cunoscut de-al lui), pe ușile deschise, curios nevoie mare de ce se strigă, mi-a zis (când gazda a ieșit pt un minut), că-i gelos pe mine, că nu cu mulți ridică Mihai glasu'... Când am plecat, se crăpa de ora albastră.
    Scrisorile de la Bistrița, documentele mănăstirești din sec.XVI, Cocrișel, Petru Rareș („Veți mânca și pietre!”), Bizanț, Iorga. Of, tare mi-a fost dor de Mihai Marta în ultimii 27 de ani.
    Cărturar, om deschis, om liber, om plăcut ...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by