Piața Matache este un gunoi. Printre dărâmături, au născut tarabe, cocini vopsite, palate de cornier de fier. Nimănui nu-i trece prin cap să aducă înapoi scheletul pieții Matache adăpostit cine știe pe unde pe vremea demolărilor primarului Oprescu. Nimănui nu-i trece prin cap să construiască / să renoveze acest loc de istorie comercială. Eu ador locul. Hulit, dărâmat, scuipat de tot felul de primari, uite-l, există! Ador improvizația asta. Șobolanul cât calul trecându-mi printre picioare. Mirosul rânced de legume-salam și de început de lume. Legumele aduse de băbuțe sau guralivi comersanți cine știe de pe unde. E un deliciu. Aici am gustat zilele trecute o înjurătură miraculoasă: “ești proastă ca moartea”. Citiți despre înjurătura care procrastinează.
Nu, nu “ca noaptea”. Nu, “proastă ca moartea”. Fabuloasă înjurătură.
Deci, moartea este proastă.
Așa și e. Acționează prostește. E om bătrân, e om bolnav îl duce-n lumea ei. Deci, ce vrei, moartea lucrează cu evidențele contabile și biologice. Bun, mai lovește și copil nevinovat și femeie fără pată și om fără obidă. E imprevizibilă uneori, dar, în general, proastă.
Dar o femeie rotunjoară, cu sânii lăsați, dar încă cu viață-n ochi, cu un vino-ncoa amar?
Poate fi ea “proastă ca moartea”? De două ori i-a zis bărba-su. Dar cu un ton blând. Nu cu răutate. Ea ieșea la vândut crizanteme de alea albe, fără viață. El aranja de nervi niște trandafiri și număra banii.
“proastă ca moartea”, “proastă ca moartea”
Deci, nu era mare gâlceava. Și nu era pe viață și pe moarte disputa. Încet-încet mi-am dat seama că-n aerul murdar al pieții se punea de o procrastinare. Era o înjurătură de azi pentru mâine.
Nu azi te schimb, spunea tonul, ci mâine, zicea vorba.
Ține minte să fii “deșteaptă ca viața” data viitoare.
Înjurătura omului era oftică. Momentul s-a dus, gata, puf!
Înjurătura omului era procrastinare.
Hai, începe și tu, cu întârziere, o deșteptare.
Miraculoasă înjurătură. Mai ales în domeniul florarilor.
Aici, mă pricep, cât de cât.
Din reportaje și ceva discuții cu fragila tagmă a florarilor.
În fapt, între florari femeia e cea care ține florăria. Bărbatul e un samsar. Ea știe piața, uneori afacerea este moștenirea ei de familie chiar (locul, chioșcul, tradiția negustorească). Deci, bărbatul este cel ce "e în plus".
Am văzut divorțuri de florari.
Ea rămâne între flori, el pleacă.
Tot ea ține banii.
Că doar ea știe bine ce s-a încasat pe fiecare zi. Deci, “proastă ca noaptea” e puțin, bărbatul la prânz, vinerea asta, a forjat “proastă ca moartea”, un pic mai dur. Dar, repet, după ton și după cum ea stă “cu fundul la el” nu-i niciun pericol. E patimă, e viață între cei doi. Moartea n-are putere. Și, nu știu cum, mă cam doare-n cot de procrastinarea femeii. Atunci ce-am pățit? De ce am scris? Doi oameni mi-au dăruit, vociferând, o clipă din viața lor.
ASTĂZI, ora 20, LIVE FACEBOOK Hotnews, Perspektiva, Istodor episodul 2 din 10. Bicicleta. CARDIObusiness cu Andrei Botescu și Alexandru Manda. SHOW despre aventura românească de business.
Uite primul episod
2
7
