De vreo lună vremea culesului prin mahalale a început. Românul rupe liliacul din grădina unuia sau din parcuri și e-ncântat. Parcă e trofeul vieții. Românul trage de crengile de pe marginea drumului și Îl auzi: din copilărie n-am mai mâncat dude și corcodușe. Românul e plin de sine: uite, mâncam caise cu burta. Și trage și rupe săracul cais. Copilăriile astea sunt însoțite de devalizarea tufelor, copacilor. Se-ncarcă sacoșele cu flori de tei.
Ce-i cu românul? E lacom? Pofticios? Nu știe ce face? E amoral? Este sau nu hoț când rupe crengi, fructe din grădina oamenilor sau de pe marginea drumului?
De ce întreb?
Mi-e milă de tei. Se urcă băieții în tei și coboară cu flori. “E de leac”. Pentru iarnă. Mi-e milă de corcoduș, de dud. Sunt rupți cu crengi cu tot. Și în marginea drumului oameni serioși “se umplu” de dude și corcodușe pe la gură. Liliacul e prăpădit. Mi-e o milă de liliac, mai ales că rupt durează două zile, se scutură. Ar trebui ca florile scuturate să-i arate românului păcatul zile-n șir. Ce-i cu tine, române? E chestie de om sărac? Nu văd sărăcie. Vandalii sunt îmbrăcați binișor, au poșetă, carduri. Apoi, un ceai de tei, cât costă? Maxim 3-4 lei. Cât e corcodușa-n piață? juma de Kil merge tot așa. De-o acreală de ciorbă. Duda, de-o cauți, o găsești și pe aia printr-un colț de obor. Ce să zic de liliac?
Repet.
De-i spui românului: bă nu mai rupe, ești privit cu inocență. Ce vrei bă? Păi, ești hoț! Asta e curtea mea, liliacul e în curte, de ce rupiiiii? Te bag în p mă-tii-zice și pleacă deranjat. Se fură flori mici din parc. Se fură corcodușe din/ pentru nostalgie. Se fură. Se fură de-o glumă. De-un chef. Se fură. Nimeni nu crede că-i ceva de rău. Pur și simplu se ia. Se ia cu plăcere. Cu inocență. Uite adevărații vinovați: liliacul, teiul, corcodușa, duda. Că ies în cale. Sunt pe drumuri.
Românu-i o floricică.
7
17
