“Pe aripile vântului” film despre anii 1860-80 din sudul SUA a fost retras de către HBO. Serialul “Little Britain” și el a avut aceeași soartă la BBC și Netflix. “Pe aripile vântului” este socotit prea romantic privind problemele rasiste. “Little Britain” își bate joc crunt de britanici și de prejudecățile lor de întreținuți ai soartei. Afro-americanii edulcorați și englezii cretinizați - două ștampile puse unor filme. Și cu aceste ștampile filmele sunt “evacuate” pe scara de incendiu ca niște spectatori care se țin de prostii. CLICK aici pentru explicații. Pe HotnewsȘi pe contul Facebook Mona Nicoară.

Afisul filmului "Pe aripile vantului"Foto: Hotnews

În spatele dărâmării statuilor, revoltelor americane, retragerii de filme de pe platforme stă un demon tânăr. Suntem chiar într-o lume în schimbare. Nu-i vrăjeală. De generații, de culturi.

Și bătrânii spun așa: tragedia întâmplărilor din industria difuzării de filme (HBO, Netflix, BBC) stă, de fapt, în invazia prostiei. Prostie? Pandemiile de superficialitate, analfabetism funcțional și hipersensibilitate care bântuie universul nostru atât de conectat, atât de intolerant și imatur. Iar toate astea dau incapacitatea de a percepe ce-i realitate, ce-i ficțiune, ce-i realitate, ce-i poveste inventată. Nu oare de aceea fake news-ul are atâta putere și influență? Este boala tipului de gândire “denotativ”, al tipului de gândire care nu înțelege că există o filosofie a lucrurilor, o lume abstractă, dincolo de orice cumperi și posezi: țoală, mașină, parfum, iaht, acțiune la bursă, bani în conturi. Dar toate aceste acumulări de obiecte au o semnificație. Lăcomie, inconștiență, anxietate. Toate aceste semnificații sunt ignorate. Este ignorată o întreagă lume de simboluri și mistere care deranjează, care sufocă de indignare, în loc să fie analizată și înțeleasă.

Lupii tineri sunt aici grăbiți, câștigători și mereu nesatisfăcuți. Astfel de victorii, precum scoaterea de pe scena mare a filmelor, sunt incredibile pentru ei. Tinerii de ani de zile încearcă să ajusteze o istorie ostilă, străină practic de propria lor înțelegere. Și în ne-înțelegerea lor, mare dreptate au. Rasism, bullying, intoleranță de tot felul, fac parte din registrul, felul de viață al “bătrânilor”. Ei vor o lume mai bună, mai dreaptă, și au rețelele de socializare și timpul de partea lor. Pun la colț culturi, istorii, dărâmă statui, dau de pământ cu o lume care ne le dă prea multe șanse, încremenită în proiecte.

Este o zguduire a sistemului consumerist, globalist, construit fără multă etică în zeci de ani de zile. Suntem într-un moment în care o generație scrie istoria și dărâmă fără multă cumpănire trecutul care i se pare greu, de neînțeles, oribil, intolerant. Până aici povestea sună cumva. Problema este ca aceste revizuiri, intoleranțe să se oprească într-un echilibru.

Ori n-are cum.

Tinerii n-au cultura bătrânilor. Bătrânii nu le-au dat moștenire înțelegerea, cheile culturii lor. Bătrânii n-au chef să-i priceapă pe tineri. Unii nu-s dornici să-nțeleagă contexte, iar o lungă listă de manageri le țin isonul, țin mult la păstrarea poziției lor în sistem și țin enorm la audiența lor tânără, activă, consumatoare. Ceilalți spun: noi așa am apucat, ce să schimbăm așa deodată?

Răzbunarea pe produse culturale este răzbunarea cea mai la îndemână.

Statui, cărți, filme n-au destule vorbe și public să le apere. Arta, cultura explicate fac o lume mai bună, urcă poporul pe aripile vântului. Dar cine-i în stare astăzi să explice? Tinerii înțeleg de la tineri, nu admit lecțiile bătrânilor.

Rănile lumii în care trăim nu-s predominant în cultură. "Pe aripile vântului" mă-ndoiesc că e vizionat de atât de mulți tineri. Dar este clar că trebuie lovit într-un lider cultural. Culmea filmul cu cele mai înalte cote de încasări din istorie a fost dat jos în momentul în care era cel mai puțin vizionat.

Ce nu se înțelege este simplu: cultura “execută” mișcările tectonice din societate. Cultura nu este nevinovată, dar este mută, nu se apără prea tare. Și n-are dece. Cultura este gratuitate (adică în primul rând delectare a minții, apoi abia informație).

Nu cumva încet încet, acut acut al treilea război mondial este cel între fiu și tată, între fiică și mamă? Mamă, tată nu mai sunt modele. N-au fost în stare să se explice la timp, să se adapteze la mediu digital la timp sunt animale depășite. Contează o lume mai rapidă, mai dreaptă și asta are liderii, modele ei. Cei mai mulți n-au văzut "Pe aripile vântului". Cei mai mulți nu au răbdare la film. Cei mai mulți nu-nțeleg "Pe aripile vântului". Pe cei mai mulți îi doare în bască de "Pe aripile vântului". Cei puțin care înțeleg "Pe aripile vântului" nu-nțeleg dece este prearomantic rasist filmul.

Nasol, toate astea arată că TOȚI suntem "pe aripile vântului". Vântul cel nou.

Pentru cei prea grăbiți, uite povestea retrasă pentru disclaimer. “Pe aripile vântului” este prezentă pe amazon, în librării, pe torente, etc..

Scarlett este frumoasă de pică și plină de viață. La vârsta ei fragedă, habar n-are de prejudecăți și, de aceea, vrea dragostea imposibilă a lui Ashley, un tip care știe bine ce vrea de la viață. Scarlett prin obsesia asta a ei devine tot mai nefericită și-și tratează iubirile ce vin cu exigență și orbire. În fapt, Scarlett cu tot năsucul ei “pe sus” face față admirabil momentelor grele ale sărăciei, războiului ce se abat asupra Atlantei mitice. Este devotată și muncitoare, își apără rivala de rău, soția gravidă a lui Ashley, și-și scoate din foame apropiații, nicio diferență între "negrii" și tatăl orb. Film de război și dragoste. Afro-americanii / Negrii nu-s mulți în film. Sunt în posturi inferioare. Sunt tratați însă egal, uman. Aici cea mai importantă este Mammy. Fără de Mammy personajul Scarlett ar fi dureros de inept. Că lucrurile stau așa, stă faptul că actrița care o joacă pe Mammy, a câștigat Oscarul, a depășit orice canon al epocii.

Pentru cei prea grăbiți, uite povestea, ficțiunea retrasă poate definitiv de pe BBC, Netflix. De luat depe torente, amazoane, etc.

E umor nerușinat aici. Dar bazat pe un mecanism simplu. Britanicii ținuți pe mofturi variate, dar ținuți prin stipendii de către stat. Omul cu dizabilități, capricios, care nu e deloc cu dizabilități. Dar care se complace în întreținut. Este o metaforă la adresa lumii sensibile, fără orizont, incapabilă să-și vadă “lungul nasului”, păstrată la infinit, de către societate, într-o inocență tălâmbă și consumeristă.