Nu răul de coronavirus a prins-o pe scriitoarea Doina Ruști în casă. Nu, a prins-o scrierea noului său roman. Despre un pat magic. Fiecare om are un pat memorabil. Scrierea despre patul vieților noastre o ține în afara bolii, în afară urâtului de afară. Bea ceai verde dimineața, din când în gând aleargă pe bandă și scrie. Citește textul orientativ, VIDEO-ul îți dă măsura dialogului avut. Vezi VIDEO, încântă-te!
Reporter: Unde ești?
Doina Ruști: Sunt în grădină. În grădina mea de pe balcon, așa cum se cuvine la o întâlnire de acest grad. E o grădină cu portocali, cu ficuȘi, cu răchită. Uite grădina.
Te a inspirat vreodată portocalul ăsta?
Îți dai seama că în cenuȘiul ăsta, e pată de culoare.
Faci sport zilele astea?
Am aici o bandă de alergat care mă așteaptă. E foarte răbdulie. Din când în când, așa o dată la câteva zile, pun un film, altfel nu se poate, Și alerg maxim juma de oră, după care sunt leșinată. Ce filme preferi la gimnastică? La gimnastică nu mă pot uita decât pe seriale polițiste, pe știri, pe chestii de genul ăsta.
Peste zi ce faci?
S-a întâmplat ca perioada asta să vină cu un roman. Eu nu am ieȘit din casă din cauza romanului, nu de teama coronavirusului.
Despre ce este?
Nu este inspirat din pandemie, ci de paturi. Da, paturi. Patul. În mintea fiecăruia a rămas un pat memorabil, patul de pe vremea liceului, gimnaziului. [VEZI replica în întregime la 00:03:15]
Seducător pat, nu orice pat. Al nebuniilor. Mi am adus aminte de rețeta din Mâța ta, Mâța Vinerii, cea cu petale de vinețele. E bună acum sau nu e bună rețeta aia cu petale de vinețele?
Toate rețete sunt de încercat. Eu pe ideea asta merg. Să încerci rețeta, după aia, cum o da Dumnezeu!
Cu lapte, ouă, vinețele Și vise de greier.
Greierii au fost în literatura folclorică pe nedrept blamați. În realitate, dacă reușești chiar să prinzi niște greieri, poți să faci o mulțime de lucruri cu ei. În viața arhaică greierii erau folosiți în special pentru a curăța casa de viruși, pentru a scăpa de blesteme, pentru a-ți merge bine și pentru a câștiga bani. Existau ritualuri legate de greieri. Îmi amintesc de unul. Greieri strânȘi într-o traistă, duȘi la târg Și vânduți. Noaptea greierii erau strânȘi la târg Și vânduți. Îți dai seama. Noaptea plecau oamenii să ducă greierii să scape de ei Și abia acolo viața lor se schimba. Greierii le au atras atenția. A asculta un greier înseamnă să ai tihnă. Înseamnă îți dai seama să nu auzi ambulanța pe care o aud eu acum. Să auzi tăcerea naturii. Tăcerea naturii care te pune în legătură cu bieții greieri. De aici, visele puse în diverse preparate. [VEZI replica în întregime la 00:04:18]
Tot în "Mâța" ta aveai cartea rețetelor rele Și bune.
Timpul ăsta este așa, foarte greu pentru o discuție, greu ca subiect. Acum 30 Și ceva de ani citeam "Toamna patriarhului" și Marquez zicea acolo că din 30 în 30 de ani are loc o revoluție. Prinsesem aȘa o speranță nemaipomenită. Era pe vremea lui ÎmpuȘcatul. Și citeam că va urma o revoluție. Acum au trecut 30 de ani de la Revoluția pe care deja am trăit-o. Mă tot gândesc că trăim de fapt o nouă revoluție, o revoluție discretă. Dacă n-aȘ avea dispreț față de conducătorii lumii, chiar aș crede că este o revoluție plănuită. Oricum ar fi, oricât de dramatic adevăr s ar ascunde în situația asta cu virusul, trecem prin niȘte schimbări de care trebuie să ținem cont după aceea. Analizat. Trecem prin niște schimbări pe care după aceea va trebui să ținem cont. Mie mi e gândul la închidere. Ne vom închide în grădinile noastre. Ca tine. De asta nu mi e teamă, ci de faptul că facem un exercițiu pentru lumea care va veni. M-am gândit de multe ori că este mult mai bine să faci școală de acasă, cum vorbim noi acum. Să nu ajungi la școală, să nu fii la mâna nimănui, să nu mai ai un dascăl care te terorizează sau care-ți bagă un model în minte Și apoi nu-ți mai poți găsi propria identitate. Școala are diverse fisuri pe care eu le vedeam la un moment dat rezolvate prin autodidactism, prin rețelele astea de socializare, prin examene cu profesori necunoscuți. Și acum chiar trăiesc asta. Acum fac cu studenții mei școală prin corespondență. Scriu de înnebunesc, le corectez lucrările și mă tot gândesc că, de fapt, după ce vom reveni la normal, după ce se va termina criza asta medicală, s-ar putea ca multe dintre lucrurile pe care le facem acum să devină permanente și unul dintre ele ar putea fi aici în zona învățământului. [VEZI replica în întregime la 00:09:24]
Ai spus că sunt cuvinte grele ți-e greu să le rostește. Dece? Ce-ți leagă limba?
În primul rând, un soi de vinovăție, te gândești domnule să nu vorbesc cu păcat. Asta este prima chestiune. Și al doilea, teama mititică cum că s ar putea să fie adevărat. Când începi să gândeȘti ceva, să spui ceva, să emiți o idee ea pe jumătate începe să plece în lume. Și e teama aia că ajunge să ia ființă și să se proiecteze în existența reală. În mintea mea cel puțin acum da se întâmplă. Starea sa de izolare, de stat deoparte, te face să te gândești la asta: emiți idei, le transmiți mai departe și totodată ele se întâlnesc cu măsurile de carantină. Împreună nasc crize, obișnuințe, tipare. Un drum pe care îl iei, restricții de orar. Nu mă îndoiesc că sunt benefice, dar ele vor lăsa urme. Orice restricție, de altfel, nu numai că lasă urme, dar creează frici și creează alte drumuri, deschide alte uși la care nu te ai fi gândit.
Cum stai cu stocurile de alimente?
Ultima oară am ieșit pe 10 martie. Prefer să comand alimente diverse. Simți că te îngraȘi? Da, simt. Și simt Și mai rău, că banda mea de alergat mă persecută. îmi dă tot soiul de idei. ai vreo rețetă de criză? nu mănânc seara. asta e rutina mea, norma mea. Numeri zilele? nu, dar țin minte 10 martie pentru că am fost la poliție să-mi schimb buletinul. [VEZI replica în întregime la 00:13:34]
Ai rămas fără identitate.
Da, este condiția ideală pentru scris.
Dimineața ta?
Ceai verde. am uitat de cafea.
Te robotizezi?
Nu cred. mă parfumez, îmi pun bijuterii. de fapt, nici nu pot să scriu fără să-mi pun anumite inele pe deget. Bineînțeles că am o mulțime de alte tabieturi ies din camera din care scriu, fac o plimbare prin apartament, vin în grădină. Privesc cu foarte multă reticență banda care este tot aici, undeva prin grădină. N-am citit cărți, cărți întregi, ci am răsfoit pagini, m am documentat pentru scrisul meu. Nici pe internet n am intrat foarte des. Sunt în interiorul unei povești care-mi-ajunge în momentul ăsta. [VEZI replica în întregime la 00:13:34]
Studenții. Ce spun? Ce înțeleg?
Am renunțat la platformele online. Mi s-a părut mult mai interesant să scriu. E și un exercițiu pentru mine și pentru ei. Am optat pentru corespondența pe e-mail. E un curs de scriere creativă. Mi s a părut normal. Util. Au în față toate povestirile, cu observațiile mele. Sigur, le dau o parte teoretică, de fiecare dată. mi se pare asta experiență. În momentul în care eȘti pe platformă multe lucruri se risipesc. Fraze, cuvinte, gesturi nu ajung la studenți. Când au de citit, de scris. Aleg conȘtient.
Trimis la plimbare, vrei ca vorba ta să aibă greutate. IeȘit din casa ta. Ce Știri te-au marcat?
Am citit ceva despre despre faptul că în Ecuador oamenii mor de foame pe străzi. E o viziune care nu m-a părăsit încă. Este măsura neputinței mele. Eu stau aici, în Ecuador oamenii morți pe străzi. Bineînțeles, lucrul ăsta se întâmplă și la noi fără să știm toate amănuntele.
Viziuni de la geamul tău?
Poliția trece pe Calea Moșilor și dintr un difuzor se revarsă imnul național, "Deșteaptă te române". Dar o altă viziune mult mai puternică. Într o noapte, pe Calea Moșilor se instalase așa, o teroare. Era 3 noaptea. La un moment dat a apărut un puști pe role. Nu-i oare asta o poveste care te scoate din depresie, din nebunie, te ține puternic în tot coronavirusul ăsta? [VEZI replica în întregime la 00:19:35]
Scriitoarea Doina Ruști - blog și cărți
"Homeric" este ultimul său roman, apărut la Editura Polirom în 2019
2
1
