Lucica Mardale e responsabilă global cu “plămânul”- primul organ afectat toxic de coronavirusul ăsta blestem. Are perspectivă de ansamblu asupra COVID 19. Lucica Mardale declară că pe cât de răspândit este atacul plămânului, pe atât dispare solidaritatea. Parcă nu-i destulă lupta asta pentru salvarea lumii, dar vede cum doctorii fug din spitale. Lucica Mardale explică de ce “urmărirea” telefoanelor ne salvează de coronavirus. Și arată dece țări precum China, Germania, Țările Nordice au reguli mai puțin drastice acum. În fiecare zi, Lucica Mardale în "bucătăria sa" din Geneva pune lumea la cale, face alegerea răului cel mai mic. Este vorba de “căderea” Indiei, mare producătoare de medicamente TBC. Este vorba despre tratamentul pe viață și pe moarte al mamei sale. Vezi VIDEO viața Lucicăi Mardale, directoarea Organizației Stop TB – parteneriatul Națiunilor Unite pentru lupta împotriva tuberculozei la Geneva
Vei citi o transcriere și o adaptare a dialogului. Fascinant este s-o asculți pe Lucica Mardale. Spontană, directă. Cuvintele ei au o vitalitate, o sănătate rară, ieșită din tiparele oricărei birocrații. Să nu uităm că este directoarea Organizației Stop TB – parteneriatul Națiunilor Unite pentru lupta împotriva tuberculozei la Geneva.
Reporter: Cum arată Geneva?
Lucica Mardale: E minunat afară. E un soare și o primăvară de-ți rup sufletul. Geneva e plină de magnolii. Stii ce m-a surprins? Nu doar că se desinfectează de COVID, dar se udă si se îngrijesc florile. E frumos ca într-o carte poștală părăsită. Frumos, dar foarte trist.
Ești doctor si sef într-un domeniu foarte periculos. TBC tuberculoză-Plămân. COVID atacă plămânii.
Modul de intrare în organism al virusului este pe cale aeriană și atunci el intră prin nas, de exemplu, și se duce în plămâni și în zonele pulmonare. Spre deosebire de alți viruși, COVID 19 atacă cum găseste un mediu sensibil. Din orice motiv, sau din motive pe care nu le știm nici noi, drept să zic. Știm foarte puține despre virusul ăsta. Știm că se multiplică foarte mult și generează un fel de prăbușire a modului în care funcționează schimburile de oxigen. La nivel pulmonar urmează probleme de respirație și, implicit, probleme în întreg organismul.
Atacul plămânului este cel mai sigur lucru. Restul sunt incertitudini. Nu știm când se termina povestea, nu știm când avem vaccin, nu stim, nu stim.
Da, este un virus nou. Lumea, de fapt, a început să fie studiat cam de pe 10 ianuarie, nu? Deci noi avem două luni și jumătate de cunoaștere a acestui virus. Să nu uităm cum lumea a luat-o mai glumă, mai în serios. Cine poate în 2 luni să creeze certitudini științifice? Oamenii care lucrează în sistemul de sănătate, cercetătorii, dar si oamenii de rând sunt în fața unei probleme pe care nu o pot rezolva miraculos sau, mai grav, pe care nu o pot accepta în sine. Se intră într-o fază de anxietate, dar și într-o fază în care nu mai poți să faci nimic, îți vine să renunți, chiar dacă e frumoasă viața acasă. Eu am început deja să o simt ca o angoasă. Avem Totuși câteva certitudini. Totuși prima dintre ele este că virusul nu omoară global într-un procent foarte mare, deși avem exemple de peste tot, din China, din Italia din Coreea de Sud, din Japonia, din Spania. Ne dăm seama că mare parte, 80 la sută dintre cazuri sunt cazuri simple. Deci asta este o certitudine. O altă certitudine este că sunt și forme asimptomatice, așa zișii purtători care de fapt nu au absolut nimic. Din păcate pot transmite boala, dar sunt asimptomatici. Astea sunt certitudini până la urmă pentru majoritatea oamenilor din lume. Este o formă de gripă pentru majoritatea oamenilor. O a doua certitudine este faptul că izolarea asta forțată va avea un mare impact economic. Dar ce-i de făcut? este clar că doar izolarea funcționează și reduce foarte mult contaminarea. După două trei săptămâni de aplicare corectă, foarte corectă a acestei metode, începi să vezi o speranță. Ca să ne dea curaj tuturor trebuie ca numărul de cazuri noi să descrească.
China pe 8 aprilie a spus că "deschide".
Probabil că acelasi tipar va funcționa si pentru Germania, Țările Nordice, Elveția. Este de spus că “deschiderea” asta ține de faptul că lumea e închisă. Oamenii pot ieși din case se pot duce la serviciu, dar păstrând distanță socială. Chinezii, oricum, aveau obiceiul de a purta măști tot timpul. Deci, "deschiderea" nu înseamnă decât o păstrare drastică a regulilor. Granițele? Rămân păzite. Te duci în China? Ești luat la întrebări. Ești tu normal să umbli acum prin lume? Tu pe cine cauți? Unde te duci? Ia stai aici în carantină. Lumea nu prea mai zboară, nu mai are urgențe. O fi deschis în China, dar virusul nu dispare brusc. Nu stim nici dacă va dispărea odată cu vara. Am trecut noi prin vară ca să stim asta? În țările dezvoltate, în care ai număr de paturi, echipamente de protecție pentru medici, ai suficiente ventilatoare, surse de oxigen și tratament, poți să stai relaxat. Germania? Elveția? Una din cauzele pentru care în Germania vedem un număr redus de decese este faptul că ei au cel mai mare număr de paturi de terapie intensivă. Elveția? Deja preia bolnavii din Franța, deci sunt oarecum liniștiți privind valul național și sunt capabili să ofere suport țărilor în nevoie.
Am râs ca prostii de nemți si elvețieni că respectă regulile.
Am să zic că în Elveția aici avem acum cu mult peste România. Decese. Contaminări. La noi măsurile de carantină sunt mult mai laxe decât ceea ce e România. Nu ieșim pe stradă grupuri și petrecem dar nu avem voie să ne aflăm în grupuri mai mari de cinci. Ce se întâmplă? Ni se spune. Nu respectați regulile? Aplicăm stadiul următor de restricții. Și lumea se gândeste de două ori înainte de a încălca regulile. Deci, e simplu: cetățeanul respectă regulile.
Se spune că sunt urmărite telefoanele mobile.
Văd că în România a luat amploare teoria asta a conspirației. Și în China și în Coreea de Sud și în Japonia s-a folosit, da, rețeaua de telefonie mobilă. Dar este spre binele tău. Ce-ți face telefonul mobil? Te avertizează. Și lucrul acesta nu este de astăzi-de ieri. Este un experiment făcut pe "timp de pace". Statele civilizate au exersat scenarii de cataclism si au inclus si această realitate tehnologică, da. Adică, ce vrei tu acum? Nu vrei să-ți salvezi viața? Vrei doar să te hlizesti cu prietenii în grup pe telefon? Recunosc, nici eu nu știam că sunt astfel de exerciții, care să pregătească lumea pentru o pandemie. Lumea civilizată si cu bani, bineînțes, a făcut astfel de simulări. Aceste țări acum supraviețuiesc altfel impactului, regulile sunt respectate, populația este disciplinată. Telefonul mobil salvează vieți. Îți localizează telefonul și-ți spune: nu este bine ce faci! Dacă nu respecți regulile de bună voie, ți se reamintește pe telefon că ești în eroare. În Italia acum zece zile se ieșea la cafenea cu prietenii. Vrei să te contaminezi și să contaminezi și pe alții sau vrei să faci bine lucrurile și să ieșim cu toții din răul ăsta? Da, disciplina și finanțele sunt cele care “taie prăjitura” în două.
În România fug doctorii din spitale.
Știu, am colegi care și au dat demisia. Din păcate, da, fuga asta e legată de haos, de finanțare foarte mult. Și te duci la spital. Nu ai nimic, nici un fel de echipament care să te protejeze. Te duci seara, unde?, acasă la familia ta. Acolo sunt mama, tatăl tău, copilul tău. Sunt de înțeles până la acest punct doctorii. Stai cu frica în sân că transmiți celor dragi. Colegii de care spuneam sunt aproape de pensie si și-au dat demisia pentru ca locuiesc cu părinții lor, peste 80 de ani. Deci în mod normal doctorii și asistentele ar trebui să aibă echipamentul necesar. Să aibă un hotel unde să stea separat de părinți, să aibă înlocuitori de acelasi nivel profesional cu ei. Ce-i de făcut? În România soluția este aia dintotdeauna, din păcate: să fie foarte vocali. Să ia atitudine.
Tu ce gesturi faci dimineața?
Eu mi am propus să fac gimnastică. Nu a ieșit deloc. Gestul doi e să mă schimb ca să nu fiu chiar în pijamale, dar nici în trening. N-am reusit mereu. De fapt, primul gest e să mă uit pe telefon. Să mă uit ce s a mai întâmplat. Și să-mi smulg părul din cap. La ora 8 aici, e aproape de ora unu în India. India e foarte importantă pentru noi, cei cu tuberculoza. Acolo este producția importantă de medicamente. Primul gest este să mă îngrijorez. Cei mai mulți morți din statistica generală sunt cei cu TBC sau probleme pneumatologice. E mare problemă. Fabricile sunt deschise, dar muncitori sunt tot mai puțini sănătosi. E o mare responsabilitate. Poate nu mori de COVID, dar poți să mori din lipsa de medicamente esențiale. Pentru că teama mea cea mare este că se poate intra într-o criză foarte mare de medicamente. poate nu acum imediat, dar infectarea oamenilor care lucrează în domeniu poate duce la asta. Mai sunt și alte boli. Da. E o nebunie acum în multe locuri, bolnavii sunt trimiși acasă. În cazul nostru, tuberculoza, nu prea îți permiți să trimiți omul acasă.
Un pacient cu tuberculoză dă la toată familia lui tuberculoză.
Ești in panică-alarmă alarmă-panică.
Nu sunt, nu sunt panicată, eu sunt stresată de problemele mele personale din România, dar asta e altă poveste. Sunt înfuriată să zic așa de lipsa de solidaritate care se instituie. Noi în TBC avem echipamente ca si cele pentru COVID. Ori, acum două săptămâni am primit o hârtie de la guvernul german care a zis: "Băieți, voi aveți cu noi un contract foarte ferm. Dar pentru că avem această situație, Germania nu vă mai trimite echipamentul. Îl păstrăm tot pentru germani. Și la fel multe țări din vestul Europei. Am zis bun, dar cu Bangladesh-ul ce facem? Sunt șocată de lumea asta care se arată a fi cu totul altceva.
Ai o dramă personală. Părinții.
Sunt speriați. Părinții mei sunt la țară. Stau amândoi lângă Buzău. Tata are 80 de ani, mama are 77. Tata are probleme cu inima. A avut o intervenție. Mama însă are niște probleme grave și trebuie să vină săptămânal la București să își facă analize-tratament. Nu intru în detalii, da, nu se poate amâna venirea la Bucuresti. Mereu trebuie, de la distanța asta, să aleg între două rele. Să iau niște decizii. Să nu faci tratamentul ăla că suferi de aia. Dar e posibil ca dacă-l faci, să se întâmple asta. Pot produce o tragedie. Vine vorba aia "Fiecare să-și ducă crucea", uite vorba aia am simțit-o pe umerii mei. Mă cam târăsc sub greutatea crucii. Fiindcă e foarte greu să vorbesti cu niște părinți care se uită ca niște pui la tine, că nu știu nici ei ce să facă. E un tânăr care e acolo și-i ajută, dar magazinul din sat s-a închis. Ca ei sunt mii de bătrâni la țară, uitați de lume care chiar dacă ar vrea nu au ce să facă.
Ai băiat de 18 ani.
El are o altă perspectivă. E altă generație. Deci el în primul rând învață de acasă și n a avut nici o problemă în a se adapta la chestia asta. Absolut deloc. Nu numai el dar toți colegii lui au învățat de acasă și e pe calculator efectiv de la 8 la 12 și de la 1 la 4. El nu iese din cameră. Îl aud vorbind, expunându-și părerile, este mulțumit. Exact ca la școală, decurge totul extrem de mult. Apropo, a luat online locul doi la Olimpiada de filosofie din Elveția. A durat aproape întreaga zi de sâmbătă si a iesit victorios.
Bravo! Cum pricepe COVID-ul ăsta?
El nu ia foarte în serios boala. Deci face tot timpul mișto teribil de mine când mă duc la cumpărături. Am pus mănuși, mască și cum ne-am întors m-am pus pe desinfectat. A râs de mine. Ei tinerii sunt cu mult mai relaxați pentru că zic: oricum probabil la un moment dat ne îmbolnăvim, facem o formă simplă, oricum ne tratăm. Sunt la vârsta la care se cred invincibili. Dar ceea ce e mult mai interesant este că tânărul are un nivel de frustrare pentru că simte că generația lui și generațiile care vor fi, vor avea de suferit din cauza asta. Se schimbă lucrurile într-un fel în care nici ei nu-l cunosc. Și simte că într-un fel ei tinerii vor plăti un preț pentru chestia asta. Probabil că multe din universități și locuri își vor schimba modul de admitere de intrare. Probabil că economia pe care el se specializează va fi altfel decât până acum.
Cum vede moartea?
Nu cred că s a gândit foarte serios. dar acum e filosof si e atasat de tatăl lui, care l-a îndrumat în aceste lucruri. Ciclul vieții, viața de după moarte. Lucrarea sa de an este despre modul în care este privită moartea în religiile lumii și i-a pus cu adevărat problema despre el însuși, dacă ar fi să se întâmple. Cum te desprinzi totuși de moment? Știi, prefer muzica din care nu înțeleg niciun cuvânt. Muzica africană. Și mă uit la filme. Am un prieten care trimite diverse de pe net, filme franțuzești vechi, filme norvegiene, daneze. Îmi plac filmele inspirate din realitate, dar si cele romantice, cu prințese, cu rochii din alea din 1800 și cu Făt Frumos călare pe cal, care ignoră frumusețea prințesei la început, dar după aceea este topit.
Ce te ține în viață?
Profesional? Eu mă simt foarte privilegiată. Provenind din România, din țara aia unde se spune că nu se poate mai nimic face, mă simt responsabilă să dau maximul. Multă lume ar fi renunțat, dar chiar mă ține chestia asta să fac bine, să fac conexiuni între oameni la limită. Deci am oameni care mă sună din diverse părți ale lumii, am mailuri din diverse părți ale lumii și îmi zic copilul sau fata are tuberculoză, ajută-mă! Și fac legătura dintre doctor și omul care-mi cere ajutor. În viața mea, mă ține puternică faptul că-l am pe fi-miu. De el am grijă, mare grijă.
11
8
