Dacă tot stai zi de zi cu prietenii prin cafenele sau cluburi, n-ai putea încerca, măcar o săptămână, să stai și prin săli de teatru? Am făcut un asemenea experiment și n-am murit...încă

de Dana Cristescu     HotNews.ro
Vineri, 27 decembrie 2019, 10:01 Actualitate | PERSPEKTIVA


Piese de teatru
Foto: Hotnews
Intuiesc că e un experiment ce ar putea intriga pe mulți, nici măcar la cinema nu se mai duce nimeni, nu o săptămână la rând, nici măcar două zile. Atracțiile și distracțiile sunt atât de multe, încât, e greu să te mai concentrezi pe ceva. Și, oricum, spre deosebire de occident, la noi, obiceiul mersului la teatru s-a pierdut pentru 65% din populație (așa zice un barometru cultural). La Londra, de exemplu, în 2018 au fost 15, 5 mil. (fără operă și balet/dans) de bilete vândute (8 mil. locuitori), cu regula de trei simplă, la noi ar fi trebuit să fie vreo 3,8 mil. de bilete vândute, haha! Nici nu există această capacitate. Totuși, nu poți avea pretenții de la cineva, dacă nu îl convingi să încerce, first.

În final, se poate ajunge la două rezultate: dependență sau rejectare. E adevărat că, înmulțirea pieselor bulevardiere, a contribuit semnificativ la creșterea numărului de bilete vândute și obținerea procentului de prezență în săli de 35%, chiar și-așa, cred că e exagerat, după ce se vede în teren. Bănuiesc că nimeni nu vrea să facă parte din procentul de turmă? Și-atunci, cel mai bine, ca să-ți dai seama dacă teatrul (la modul serios, deștept) e pentru tine sau nu, este să înghiți bulk mai multe pastile, într-un tratament șoc (format festivalier să-i zicem). Dacă devii ”dependent”, înseamnă că ești calificat pentru diploma de spectator profesionist, pregătit pentru faza următoare de director spectator (lider de opinie), nu, că, doar ce face românul dacă nu e un pic director?! Aici se vor regăsi prezentările unor piese vizionate într-un astfel de experiment, dar, în niciun caz, nu sunt cu titlu obligatoriu. Pentru cei care vor să aleagă cu mintea lor, câteva observații (sfaturi) free of charge:

1. Nu vă opriți din prima la distribuții. Mintea noastră este setată să facă alegeri pe model TOMA-Top of mind awareness, mai precis, pe ceea ce cunoaștem deja. În felul acesta se ratează noi experiențe și rămânem într-un loc închis. Începeți cu titlu, autor... regizor, actori.

2. Nu vă lăsați intimidați de ce citiți/auziți în presă, recomandări sau critici. Poate că, și recomandările apropiaților au ceva nociv, deși, dacă nu sunteți într-un grup care frecventează teatru, n-o să aveți parte de ele. Ce vreau să spun, eu nu citesc înainte/după de vizionare nimic din această categorie, iar cei din anturaj, dacă nu am văzut piesa, nu suflă o vorbă, ha. Cu vreo lună și ceva în urmă, la vizionarea unei piese de teatru, două tinere vorbeau între ele în timpul pauzei: „Băi, eu nu înțeleg de ce au scris ăia că e nasoală, că e foarte tare” (chiar și faptul că nu plecaseră la pauză, era un indiciu că piesa le-a plăcut).

3. În general, evitați, distribuțiile cu actori care joacă în prea multe piese odată (diferite teatre). La roluri total diferite (uneori și două pe zi) mintea, corpul, oricât de antrenate, nu mai au aceleași reflexe, se pierde din acuitate și spontaneitate (ca la șoferii de tir, ei au tahograf, în schimb), și-atunci, tonusul piesei are de suferit iar la final s-ar putea să nu vă placă. În occident, programările au o altă structură. O piesă se joacă pe o perioadă limitată în stagiune, zilnic (zi/le de pauză), astfel că, actorii joacă numai același rol. Concentrarea lucrează la cote maxime.

4. Nu vă lăsați foarte influențați de pozele de pe site-uri. Excepții (mă refer la fotografi) confirmă regula că, pozele nu sunt întotdeauna vreun instrument de atracție (ar trebui să vă gândiți când v-ați dus la teatru uitându-vă la poze). Fotografii noștri foarte buni sunt, în general, și foarte scumpi, deci, inabordabili. Așa că, se rămâne pe mâna celor care au avut cumva acces în culise și un aparat foto. Nici afară nu se excelează la acest capitol, cu excepția cazului când sunt prezente vedete (din alea de la Hollywood).

5. Am zis, până acum, doar: să nu..., totuși, doar nu se fac alegeri blind ca la Vocea României. Prezentările de pe site-uri (eventual, citită piesa, don’t worry, e în paranteze) sunt ok ca prim pas, dacă sunt suficient de scurte, iar înainte de spectacol în loc de nelipsita bântuială pe Insta/Whatt/FB..., mai pot fi citite trei cuvinte și despre autor. Nici după nu e târziu. Nu e cazul la o piesa de Caragiale, Ion Creangă, cred...

6. Afiș - Afișul e foarte important. Acum, când, pe stradă, la capitolul afișe spectacole, vezi că n-am coborât din copaci și, pur și simplu, cei care le promovează ar trebui acuzați de terorism vizual, la care dacă mai picurăm și ceva panotaj, deja simți cum îți răsucește cineva furculițele în ochi, ei, bine, aceste bucăți de hârtie (sau pixeli în net) pot fi mici realizări artistice. Din păcate, nu toate. Ele sunt un indiciu dacă piesa va fi bună sau, oricum, muncită, gândită. Însă, sigur, le diferențiază de spectacolele ”ușoare”. Și cam atât cu trucurile, nu e un decalog, dar mesajul cred că, e destul de clar: gândește pentru tine! Experimentul meu s-a desfășurat la Teatrul Mic (Sala Atelier și Studio).

Precizez că, vizionările sunt făcute pe bază de bilete cumpărate, nu gratuități sau alte favoritisme, deci, nu este un articol publicitar. Prezint pe scurt piesele, pentru detalii trebuie să mergeți la fața locului, nu e ca la școală că, poți citi referatele pe net.

„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, traducere Smaranda Nicolau, regia Vlad Massaci




Probabil, mulți (sau toți) din cei care au ajuns să citească până aici sunt familiarizați cu ecranizarea după piesa lui Letts (Pulitzer) ”August: Osage County” care a beneficiat și de prezența a numeroase staruri, Meryl Streep, Julia Roberts, Ewan McGregor, regretatul Sam Shepard etc. În aceste condiții, șansele de a câștiga pariul montării la București erau mult diminuate. Dar, ca la pariuri, s-a produs surpriza. Massaci, Iuliana Vîlsan (decor, costume, lumini), Vongehr (muzică și ilustrație muzicală) fac o treabă inimaginabilă și dau naștere, poate, celei mai bune producții care se joacă în prezent pe scenele românești (din ce-am văzut eu, nu puține). Evident, aici intră în calcul, în primul rând, actorii. Recunosc, acum era a zecea vizionare. Este modelul acela în care totul se leagă, curge. Este ritmat, bogat, inteligent, emoționant. Interpretarea este amețitor de bună iar Rodica Negrea îți smulge capul de pe umeri, cu tot cu lacrimi. Și este doar o banală poveste de familie, despre cum viața lucrează asupra noastră precum sculptorul asupra pietrei, cu dalta.

„Legaturi primejdioase” de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos „Legături primejdioase”, traducere Irina Velcescu, regia Cristi Juncu



E cineva care n-a văzut filmul, păcătoșilor! Stephen Frears face un film show. Dar, stai, și Juncu face teatru la fel. Arta seducției un subiect scandalos din 1782, iar bătălia sexelor e, oricum, o temă eternă. Și pentru că o montare clasică nu-și avea rostul, Juncu a comprimat timpurile și stilurile. Scenografic (Cristina Milea) îi pune pe Valmont și Madame de Merteuil să se dueleze chiar pe ”planșa” de scrimă plasată între două podiumuri, unul schițând un budoar, celălalt o cameră pentru lucruri serioase, chiar de rugăciuni. Totul desenat cu ingrediente bourgeois, fluffy, elemente florale în culori pastelate, ca într-o grădină a desfătărilor, iar costumele vin din zona de inspirație Jean Paul Gaultier (pentru că a creat un standard odată cu costumația Madonnei, ”Like A Virgin”). Multe detalii care construiesc atmosfera, inclusiv muzica semnată de Ada Milea. Florin Piersic Jr. și Diana Cavallioti într-un recital de zile mari, alături de colegii lor care fac memorabil fiecare personaj. Sigur, e dramatic cât de ușor cădem prizonierii propriilor simțuri, dar un pic reconfortant că dragostea învinge la final.

„Desteptarea primăverii” de Frank Wedekind, traducerea Victor Scoradeț, regie și scenografie: Vlad Cristache, muzica și interpretare live Daniel Rocca (FiRMA)






Poem Teatral Rock scrie pe afiș și se țin de promisiune. Atenție, muzică live se mai cântă și în alte piese, dar muzica nu devine chiar un personaj. Vlad Cristache, un tânăr regizor, a înțeles foarte bine cum trebuie montat textul (1891), nu pentru a atrage în mod special tinerii, ci pentru a trage acel semnal de alarmă că lucrurile se repetă. Fiecare nouă generație, vrând-nevrând, vine cu visurile, cu puritatea sa pe care le opune lumii adulților, una deja roasă de viață și urâțită sufletește. Ce face școala, ce fac profesorii, ce face familia? O echipă de actori tineri, din care aș alege fără nicio o problemă viitoarele staruri, unii chiar sunt bine de tot în ascensiune, la alții simți potențialul, și trebuie urmăriți pentru momentul în care se vor întâlni cu Rolul, pur și simplu, te ”sug” în piesă, mai ales că, spectatorii din primele rânduri stau chiar în bănci de școală. Se plânge, se râde, trăiești la intensitate maximă fiecare cuvânt, notă, imagine, este, fără doar și poate, un alt hit al TM.

„Romeo și Julieta” de William Shakespeare, regia Liliana Pană





O dramă atât pasională ca aceasta nu poate fi lăsată să zacă prin sertare, ea trebuie să existe permanent în stagiuni. Dar cum să încapă în și mai micuța sală Studio? Foarte inteligent. O variantă Shakespeare FreeStyle cu decupaj inteligent (s-a renunțat chiar la personaje) și o perspectivă originală. Părintele Lorenzo este cel care deschide povestea, devine un ghid/custode al poveștii, asumându-și vinovăția, și a lor, și a noastră. Atemporal, minimalist, spectacolul are câteva super atuuri ca punere în scenă. Decor (Francesca Cioantă) sumar, dar deștept creat. Costumele (Silvia Șerban) au un rafinament aparte, eleganță și concept dramatic, foarte stilate. Muzica (Sebastian Androne-Nakanishi – un tânăr de mare perspectivă) este un element important in definirea scenelor și este foarte buna, bine, cu o aromă de Prokofiev, nici nu se putea altfel. Echipă tânără, în care sunt aceste fețe noi îți fac plăcere, au naturalețe, grație (coregrafia Raluca Zetu), dedicare. Și o scenă de-a dreptul iconică pe care, însă, trebuie s-o descoperiți.

„Martiri” de Marius von Mayenburg, traducere de Elise Wilk, regie: Vlad Massaci




S-a nimerit să dau peste o altă piesă semnată de Massaci. Ceea ce e foarte bine. Așa poți vedea cât e de captiv un regizor în propriile forme și mijloace. Deci, dacă nu citești afișul, nu recunoști nimic din ce știai. Scenograf, aceeași Iuliana Vîlsan. Trecem de la figurativ, la abstract. O „instalație”, să-i zicem, în care iluzia optică (perspective, grafism), efectele de scenă, costumele se reunesc genial să suporte mesajul textului conform căruia îndoctrinările, de orice natură, dar cele religioase în primul rând, sunt la fel, dacă nu chiar mai, toxice decât drogurile, astfel, încât, societatea trebuie să își inventeze metode de salvare, să nu se înece (o imaginară piscină în care se consumă acțiunea), de progres nu se mai pune problema. Textul este atât de provocator iar Alex Bogdan atât de implicat în rolul lui Benjamin Sudel (elev), încât, pur și simplu, greu te abții să nu iei parte la demascarea ipocriziei celui care ajunsese să se creadă noul profet, în timp ce, cei din jurul lui se mulțumesc să fie doar martori dojenitori. Cu răstălmăciri din texte biblice, asistăm la un duel evoluționism - creaționism (înglobând teme ca natalitate, sexualitate, etc). Dură.

„Mama” de Stanisław Ignacy Witkiewicz, traducerea de Olga Zaicik, regia: Nona Ciobanu, Muzica Electric Brother



Pentru că, oricărui spectator deștept de teatru îi stă bine să vadă cu teatru absurd, iată, aceasta este piesa. Smells like gothic-grotesque-avant-garde. Personajele principale, Leon, interpretat de Rareș Florin Stoica, pentru care mă mir că nu fac coadă fanele, este, de departe, nu numai un fabulos tânăr actor, dar se încadrează și în ”măsurile” de star, este un filozof aspirant și mama sa o alcoolică obsedată de tricotat. Evoluția legăturii celor doi este explorată, ”țesătura” relației, decorul fiind un suprarealist război de țesut. Muzică jazzy-atonală, coregrafie, aș spune că, e o piesă doar pentru deștepți, dar rularea scenelor și interpretarea sunt consistente, ritmate, vizuale, încât, ar prinde și pe cineva care a intrat din greșeală de pe stradă. În încheiere, mergeți sau nu, rugămintea este să vă uitați puțin pe afișele acestor spectacole. Dacă eu n-am avut șansă, poate ele vă vor convinge.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3047 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    pff (Vineri, 27 decembrie 2019, 10:26)

    Martha Logu [utilizator]

    duce-ti-va ba cu salile voastre de teatru.. traiti in bula voastra.
  • +2 (4 voturi)    
    Lasatii acolo in cluburi (Vineri, 27 decembrie 2019, 11:21)

    rov [utilizator]

    Si asa au inceput sa vina la teatru un nou val care comenteaza si se comporta ca pe stadion...
    • -3 (3 voturi)    
      teatrul in 2020 (Sâmbătă, 28 decembrie 2019, 11:19)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui rov

      Nu ar fi mai frumos sa mergem la tara si in loc de masina sa facem o plimbare cu calul? sigur ca da. Dar sa il aducem in Bucuresti si sa inlocuim masinile cu cai ar fi putin deplasat. La fel cu teatrul, isi are locul lui si nu trebuie pus nici in fata si nici in spate decat unde e normal sa fie. Cred ca invitatiile acestea la popularizare cu forta sunt cel putin deplasate daca nu penibile si chiar nu se potrivesc cu teatrul.
  • +1 (5 voturi)    
    rusinos (Vineri, 27 decembrie 2019, 11:34)

    Silviu [anonim]

    Un text cu o abordare superioara, rusinos pentru un site atat de serios.

    Doamna sau domnisoara pleaca de la premiza ca cititorii hotnews sunt prosti si needucati, ca "ar muri" daca ar merge sa vada teatru.

    Sunt atat de multe prostii in acest text, incat ma intreb daca aveti un editor care sa le citeasca redactorilor dvs munca inainte de a fi facuta public.

    Absolut oribil, promovarea culturii nu se face punand cititorii la colt, va spune cineva care are exact aceasta meserie - promovarea evenimentelor culturale.
    • -1 (5 voturi)    
      Nu cred ca asta e sensul... (Vineri, 27 decembrie 2019, 18:09)

      lili [anonim] i-a raspuns lui Silviu

      Copiii mei(mari, la casele lor!), nu merg la teatru, dar sunt pasionati de turism, viziteaza cu placere si Romania si in afara Romaniei, citesc mult, sunt oameni bine Educati, dar nu prefera Teatrul...
      La Teatru e mai pretentiios, turism fac ei si cu Bebe mic de mana sau in carucior....la teatru, nu se poate...abia asteapta insa sa il duca pe Bebe la Teatrul de papusi!!!
  • -1 (5 voturi)    
    prezentati va rog si (Vineri, 27 decembrie 2019, 11:43)

    andrei1245 [utilizator]

    un tur al cafenelelor si cluburilor. ca teatrul nu m a convins
  • +3 (3 voturi)    
    sau prin muzee... (Vineri, 27 decembrie 2019, 14:05)

    lili [anonim]

    Periodic, la cativa ani, ajungem la Bucuresti, sa vizitam Muzee, Biserici, parcuri, sa ne culturalizam, cum glumesc copiii nostri...
    Asta vara am planificat Muzeul Colectiilor de Arta(Muzeul National de Arta(fostul Palatul Regal) l-am vizitat in 2016!), Muzeul Zambaccian si Muzeul Teodor Aman...plus Herastru si Parcul Carol..
    La Muzeul Zambaccian, o casa superba(greu am ajuns, dar a meritat, am vazut locuinte interbelice deosebite in cartierul Dorobanti!) am intalnit 4 persoane, 2 erau inauntru cand am intrat si 2 tineri vorbitori de Engleza cumparau bilete la Intrare cand noi am iesit...
    Gazdele, incantate ca i-am vizitat ne-au dat un Bonus: sa vizitam Gradina Muzeului Zambaccian, o minunatie in aer liber, mult bun gust si Colectia de sculpturi mari...
    La Muzeul Aman, un afis la intrare: SUNATI!
    Adica, NU era nici un vizitator inauntru, trebuie sa suni sa iti deschida... doamnele au fost uimite ca venim din Brasov sa vizitam Muzee la Bucuresti, ne-au spus ca foarte putini bucuresteni vin, prefera terasele din Centrul Vechi... si noi am ajuns seara in Centrul vechi...au stat permanet cu noi si ne-au explicat multe..au fost minunate...
    Muzeul e minunat, in spatele Ateneului, e locuinta lui Aman, interiorul casei superb, are picturi originale realizate de pictor..tine de Primaria Bucuresti, impreuna cu Palatul Sutu...
    Muzeul National de Arta al Romaniei e vizitat Anual de putin peste 100000 de turisti, comparativ, Galeria Nationala Maghiara(Hungarian National Gallery)-Budapesta vecina, e vizitata de peste 3 Milioane vizitatori Anual..
    Vizitati Muzeele minunate ale Bucurestiului, merita!
  • +2 (2 voturi)    
    Serios.. (Sâmbătă, 28 decembrie 2019, 0:53)

    Observatory [utilizator]

    Teatrul românesc a fost foarte popular in epoca de “glorie” a comunismului.
    Putini se duceau de dragul artei.
    Mulți se duceau pentru ca erau bilete obligatorii de la sectorul de partid.
    Actorii erau cei care meritau deranjul, stadartul era foarte ridicat și competiția pe aceiasi măsura .
    Presupun doua probleme :
    Multi iubitori de teatru ,sunt afara la un bănuț mai bun...
    Presupun, ca pe vremurile “glorioase “ ale comunismului nu exista un adevărat program la TV. Aproape inexistent !
    Acum omul cam poate admira ceva de valoare, câteodată , la tv.

    Calitatea , gradul și talentul in meseria de actor fără competiție este la nivel mai scăzut .
    Poate greșesc, dar, Andrei Șerban nu poate fi ignorat... acesta este un geniu greu dengasitnin lume..PS
    Scuzați gramatica, de acum 40 de ani...

    Succes snaplauze la scena deschisă !!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by