Mizil, oraș al miștourilor lui Caragiale și Geo Bogza. Mizil, oraș cu faimă mai mare decât o-ntreagă Românie – povestea orașului în viziunea lui Cosmin Manolache. VIDEOinterviu #cabinetuldeperspektiva

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Miercuri, 10 aprilie 2019, 17:18 Actualitate | PERSPEKTIVA


Cosmin Manolache
Foto: Hotnews
Jurnalismul anilor 1990 are Pașcaniul care a dat "găina care naște pui vii". În secolul trecut Mizilul era ciuca bătăilor de joc. În 1990, gogorița promovată de jurnaliștii marca Cristoiu a anunțat fake-news-urile de astăzi. Miștourile cu Mizil, de la Cilibi Moise la Caragiale, au dat un reportaj de Geo Bogza un secol mai tărziu, un reportaj despre destinul de nimic al omului. Cosmin Manolache este din Mizil și cercetător la Muzeul Țăranului Român. El a făcut o incursiune în mitologia Mizilului.Cartea sa, scrisă împreună cu Gheorghe Iova, "Etalon Mizil" adună știri-glume-arhive despre Mizil. Mizilul? Poți să-l vezi nu doar ca un loc straniu, ci și ca unul din puținele orașe despre care știm câte ceva, de bine de rău. Altfel, în afară de câteva orașe mari pe care le numărăm pe degete, România rămâne o necunoscută. Mizilul e mai cunoscut decât România. Nu-i așa?

AICI AI VIDEO #cabinetuldeperspektive PERSPEKTIVA 2.0




CITEȘTE FRAGMENTE DIN #cabinetuldeperspektive

Reporter: Mizilul, absurd, între Ploiești și Buzău. Poate fi ghinionul care obsedează. La jumătatea distanței mereu, mereu.
Cosmin Manolache: Da. A fost o competiție. Mizilul s-a vrut capitală de județ, dar era mult prea aproape de Ploiești și de Buzău. Chiar la jumătatea dintre cele două orașe. Mizil era stație de poștă. Mizil, numele, asta înseamnă "poștă". Și Mizil era la distanța regulamentară între două stații.





Reporter: De unde începe istoria Mizilului?
Cosmin Manolache: Orașul era proprietatea lui Ioan Cantacuzino care fusese ministru de Interne. Tot orașul era al lui. Erau terenuri cumpărate sau motenite prin familia Brâncoveanu. Ca să nu se spargă orașul, a hotărât să dea pământ localnicilor. Mă rog, să vândă felii din teritoriu. Reporter: De unde mitologia asta a Mizilului?
Cosmin Manolache: Sper ca în basmele românești cu balaurul care are o putere ascunsă undeva într-o fântână părăsită.
Reporter: Ce are Mizilul pentru tine, afară că e locul unde te-ai născut? Cosmin Manolache: Sunt drumurile cu vii, este un farmec al locului, recunosc.
Reporter: Farmec?
Cosmin Manolache: Eu de pildă îi găsesc farmec toamna, în perioada asta a viilor cu struguri. Am prins vremurile în care mergeam la cules, și nu știu cum, era o lumină foarte specială. Farmec poate înseamnă și altceva. Eu am prins doar orașul nou. Din păcate, orașul vechi a fost pus la pământ în numele cutremurului din 1977. A fost un oraș negustoresc aproape în întregime. Dacă te uiți în cărțile poștale din anii 1920 ai senzația că vezi un film de western. Au chemat de la uzina militară unde se repara tancuri, au adus un tanc și practic au tras de clădirile care nu vroiau să se dărâme. Ne-au dărâmat unele case care erau foarte trainice. Cutremurul nu a distrus propriu zis centrul orașului ci pur și simplu au profitat de unele distrugeri. Eram pe lista marilor distrugeri închipuite ca la Zimnicea.
Reporter: De unde au început miștourile? A fost primul Caragiale? Cosmin Manolache: Nu, la început nu Caragiale a fost, ci Cilibi Moise. Are el câte o zicere despre multele orașe din Țara Românească. "Mizil pod mare, apă nicidecum”.

Reporter: Caragiale?
Cosmin Manolache: A scris undeva, într-un supliment, în 1877, că în timp de război portul Mizil a fost bombardat cu pachete cu zahăr, ceva de genul ăsta. Apoi a fost "O zi solemnă" cu primarul Leonida Condeescu care ar fi vrut să facă port la mare din Mizil. Dar Bassarabescu a scris o piesă de teatru "Pe Drezină" cu un amor mizilian.

ASCULTĂ AICI TEATRUL RADIOFONIC


Reporter: Ce are Caragiale?
Cosmin Manolache: Înțeleg că a pornit de la un fapt. Caragiale era prieten cu primarul Condeescu. Caragiale venea la Mizil, a avut într o perioadă când avea restaurant în Buzău, după ce dăduse faliment cu afacerea din București. Lua vinuri din zona Mizil. Când a scris despre Mizil Caragiale soția lui Leonida a zis "Ia uite ce țeapă ți-a dat grecu ăsta. Primarul a zis: m-a făcut celebru. Și este și ipoteza că de fapt asta era reclamă în favoarea primarului, că se apropiau alegerile.

DAI CLICK PE FRAGMENT CITEȘTI “O zi solemnă” de Caragiale

Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900.

Reporter: Ce-i cu acest Condeescu?
Cosmin Manolache: Un primar inimos care vrea să facă din orășelul lui ceva important, dei nu știe mai nimeni despre el. E luat la mișto de Caragiale. Că vrea să facă din Mizil port la mare, că vrea să mute Facultatea de Medicină la Mizil, să facă din Mizil capitală de județ. TotuȘi insistențele lui au dat roade: a propus măcar să oprească două minute Expresul București-Berlin. Asta a fost marea lui a realizat. Dincolo de Caragiale, persoana primarului e foarte interesantă. Sfârșitul i se trage tot de la tren. S-a sinucis, luptându-se să coboare din tren cu orice preț. Reporter: Hahaha. Ranetii era mizilian. El a râs de propriul oraȘ. Cosmin Manolache: N-a stat prea mult la Mizil. Taică su era din câte mi-aduc aminte cizmar i l-a dat la coală la Buzău. A venit în București. Ironiile lui despre Mizil probabil veneau impulsionate de către Caragiale. Erau prieteni, au lucrat împreună. Ce și-a zis haide să făc din Mizil un oraș celebru. Și a scris multe texte în revista lui Furnica. Dar mai interesantă este piesa de teatru Romeo și Julieta la Mizil.

CLICK pentru a afla ce-I cu Ranetti

Reporter. E farmecul scufundării într-un loc în care nu se întâmplă nimic.
Cosmin Manolache: Ce să spun? Geo Bogza a insistat pe chestia asta în 175 e minute la Mizil. Localnicii spun bine, dar dacă stătea mai mult i se întâmpla ceva, nu? De pildă, am auzit o poveste. După primul război mondial într o cârciumă au făcut unii un pariu că unul dintre ei va da cu căruța o săptămână prin oraș și o să bea. Nu știu exact ce a câștigat pariorul dar povestea este foarte cinematografică și merită recuperată într un fel. Dincolo de această curiozitate, sunt convins că se întâmplau foarte multe lucruri în Mizil. Cel puțin dacă o iei numai după ce apărea în presă. Ce bătăi erau când se organizau alegeri! Au venit niște afaceriști din București și dintr-o neînțelegere s-a tras cu pistolul Și a murit un lăutar care făcuse conservatorul la București. Adică niște întâmplări tot au fost, lucruri care puteau fi bune de un film de epocă.

CLICK Pentru GEO BOGZA

Că nu e nimic formidabil în Mizil - asta a făcut un text formidabil. Ai senzația că ești într un tablou de Chirico. Acum un mizilian observa că textul a apărut toamna și Bogza a fost în Mizil în perioada culesului. Alt mizilian observa că Geo Bogza s-a învârtit într-un perimetru foarte mic.

Așa se scrie istoria unui loc. N-ai timp prea mult, știi tu mai bine. Și așa pui o ștampilă. Și ștampila devine reper pentru cei mulți care n-au timp, știu ei mai bine. Și se mulțumesc cu puțin, cu ștampile, nu?

ARHIVA IMAGINE COSMIN MANOLACHE

O gară de poveste. Pentru că aici: coboară fratele lui Eminescu, Matei, pentru a-și lua în primire postul de ofițer (1889); oprește de mai multe ori, întîmpinat cu fast, Regele Carol, pe cînd călătorea spre locurile unde se desfășurau manevrele regale; sînt coborîte din tren moaștele Sfintei Filofteia (1898); are loc fuga pe drezină a șefului gării Mizil cu soția șefului gării vecine, Vintileanca (e doar o ficțiune! – IA Bassarabescu); oprește expresul București-Berlin pentru un minut (Caragiale – 1900); Leonida Condeescu, primar și personaj, se aruncă în fața trenului într-o noapte de sîmbătă spre duminică (1906); oprește și primarul Vienei, aflat în drum spre București, pentru a participa la Expoziția Națională (1906); se filmează secvențe din producția „Joffre la Mizil” (1914); coboară trupele aliate, francezi, unde li se servește o gustare (1918); lucra acarul Păun, țapul ispășitor al marelui accident feroviar de la stația vecină, Vintileanca (1923); profesorul-belfer-scriitor Ioachim Botez deambula pentru a-și aduce aminte de civilizație (1932-34); coboară F. Brunea-Fox pentru a scrie un reportaj la moartea unui lăutar vestit (1936); coboară și Geo Bogza pentru a scrie un reportaj (1938); după al doilea război mondial este dărîmată. Se pare că la proiectare și construcție a lucrat și Anghel Saligny.

Strada Carol, plămînul orașului, Corso, negustorime, culoare, mărfuri autohtone și de aiurea, zeci de cîrciumi, politică și bătaie, pistoale, căruțe, automobile, lăutari, faliment, bănci locale, Ranetti, Agatha Grigorescu devenită Bacovia,. Aici se coborau din constelația de sate dimprejur oameni și priceperile lor. Din licitația deschisă pentru a scoate la mezat toate bunurile unuia ajuns la faliment se poate observa că deținea lucruri pe care le puteai găsi și în București. Un veritabil decor de western. Cutremurul din 1977 a fost ocazia de a rade tot pentru a ridica blocuri. Socialismul învingea. După război străzii i s-a spus N. Bălcescu, precum bancnotei de 100 lei. Măcar că i s-a păstrat cota.

"La Mizil, unde am coborât din trenul de Berlin, munții se aflau din nou mai departe, atingând înălțimi demne de tot respectul. (...) În trap vioi am mers pe un drum prăfuit, intrând în orășelul care număra 5000 de locuitori, unde am coborât la o gospodărie dintr-un cartier animat de activitatea comercială și de piață. Cei doi vizitii au fost nevoiți să se ducă înapoi la grajdurile lor, pentru că voiau să înhame câte trei cai la vehicule. În această vreme, mi-am omorât timpul fotografiind câteva scene de la piață și de pe stradă. La ora 11, totul era gata pentru o frumoasă călătorie la munte.” (Ramund Netzhammer, episcop catolic – Românii, 1912)



Un grup de liceeni, anii 30, pe unul din tunurile din primul război mondial, așezate deoparte și de alta a Monumentului Eroilor. Al doilea din stînga avea să moară pe front, pe cînd trupele române avansau spre munții Tatra. Dintr-o familie de negustori, de pe strada Carol, a ajuns numele unei străzi dintr-o zonă nouă a orașului. În spate, liceul orașului, ridicat din donația unui negustor local cu origini aromâne (Tase Dumitrescu). Trecutul acestui liceu avea să fie împrumutat în 1969 celuilalt liceu, înființat în anii 50, pentru a putea beneficia de facilitățile unei legi ce sprijinea școlile care celebrau semicentenarul. Prin acest tertip primăria orașului reușea să păcălească administrația centrală de atunci pentru a obține extinderea noului liceu, care astăzi intenționează să-și celebreze falsul centenar. Dacă-i centenar, să fie pentru toată lumea! Ca-n provincie... În anii de democrație populară, orașul trece de la ocupațiile preponderent comercial-agricole la o dezvoltare orientată spre industrie. În anii 80 creșterea demografică atinge nivelul de aproape 17.000 de locuitori. Socialismul dădea semnele unei victorii pe linie, iar Mizilul părea să aibă de toate. Faima proastă de altădată fusese uitată. Nu mai era un oraș atît de luat la mișto. Mai ales că avea o echipă de fotbal respectabilă. Steaua Mizil, fostă Rapid, era cunoscută și de temut în jumătatea estică a diviziei B, în anii 80. Era îmbinarea fericită între jucătorii bătrîni și combinagii ai Petrolului, și juniorii Stelei București. La Mizil se făceau multe din jocurile de culise pentru promovarea în divizia A. Stadionul era noul plămîn al orașului, unde se respira din două în două săptămîni.




AICI AI VIDEO #cabinetuldeperspektive



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















8477 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Mizil (Joi, 11 aprilie 2019, 15:35)

    Cosmin (altul) [anonim]

    Dau o suta de plimbari prin Cismigiu pe o zi la cules de struguri, pe dealurile Tohaniului, si cinci meciuri MU-BAR pe un Steaua Mizil - Steaua Bucuresti (2-1 in '85, toamna parca).


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version