Hai s-o luăm ușor. A protesta în sine este totul. Nu contează: numărul protestatarilor, schimbarea mentalităților, dărâmarea Puterii. A protesta este bine. Iată de ce:

Proteste 10 august 2018Foto: Hotnews

1. Ești de acord cu oameni pe care nu i-ai văzut în viața ta. Nu-s prietenii de la șpriț, uite, acum sunt oameni veniți de la șdemii de kilometri de România.

2. Împarți cu ei idei de mai bine. Idei pe care le-au "trăit pe propria piele", nu?

3. Protestând, vezi lumea dincolo de propriu tău nas, de propriile tale app-uri și fitness-uri.

4. Cuvintele pe care le tot sporovăiești, nu-s goale. Se întâmplă. Au putere.

5. Empatie? Se numește acum “scos din sărite”. Ești deasupra tabieturilor, țăcănelilor tale zilnice. Și nu ești doar tu de capul tău.

6. Trăiești, tu, experiența ta pe asfalt. Nu amețit de oferte, șprițat, drogat, la Disneyland, download-spărgând parole pe net, văzând Netflix. Nu ești personaj de film, de autoiluzionare. Ești în acțiune. Dece-s aici? Ce-i de făcut?

7. Schimbi mentalități? Nu, nu-i chiar așa. “Tu, Putere, nu ești de capul tău!” - "Faci ceva greșit" - asta-i tot ce spui, protestând. Poți strecura întrebarea: De ce n-ai face mai bine ceea ce faci? Chiar de ce nu poți face mai bine ceea ce faci? Chiar cu mâna pe bulanul Jandarmeriei, Puterea aude.

8. Tu îi strigi: Ești neputinciosă că n-ai carte, că n-ai decât principiul propriului interes, că nu ești ca mine. Da, îi strigi. Dar în fapt Puterea aude un singur lucru: lucrurile pot fi făcute mai bine. Pot să mă ascund mai bine, pot să mint mai bine. Nu te înfuria, e un pic și de: "Băi, și dacă ciumpalacii, golanii ăștia au dreptate?"

9. Și aici cercul se-nchide. El n-o să spună sunt tâmpit, incompetent, răuvoitor. Nu recunoaște nimic, nici în Justiție. Protestul este totul. Creează mari iluzii.

10. Protestul e mișto, nu? Atunci protestatarii sunt Puterea. Și cu toții, protestatari și dușmani, văd bine că lumea poate fi mai bună. Protestul este momentul în care Puterea este înfricoșată și vede cât de strâmbă este lumea pe care a gândit-o.

11. Mișto să protestezi. Nasol să ți se pară că e prea puțin câștigul.

12. România am ridicat-o pe nedreptăți, pe indiferență și pe interes. Protestul înfricoșează Puterea care a legiferat nedreptatea, injustiția, interesul. Nu-i puțin lucru.

13. Vedeți, o asemenea Putere poate să se facă de râs arestând o simplă plăcuță auto.

Ce-o să facă Puterea c-un ditamai Protestul? Vezi, de asta e mișto să protestezi. Nu-l poate aresta pe tot, nu?