Republica. De la Ploiești (1870) până-n ziua de azi (2018) - eveniment Cabinetul de Perspektive cu Silvia Marton. 18 iulie 2018, ora 19,30 la Fotocabinet - București

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Vineri, 13 iulie 2018, 18:48 Actualitate | PERSPEKTIVA


Silvia Marton
Foto: Hotnews
​Probleme în Republica lui Iohannis-Dragnea? Dar cum a fost în democrația lui Iliescu, Constantinescu sau Băsescu? Dar pe vremea lui Dej și Ceaușescu? Haideți să dăm pe față mecanismul democratic românesc cu lector universitar Silvia Marton. Și să pornim de la începuturi, cu Republica de la Ploiești din 1870. Bucurați-vă de democrația dezbaterii în ambianța Fotocabinetului. Strada Lipscani 41. Pe 18 iulie 2018, ora 19,30. Rezervări pentru această dezbatere a Cabinetului de Perspektive la facebook/perspektiva.ro sau eugen.istodor@hotnews.ro.

 Republica? Da, democrație, alegeri libere, participare egală a membrilor societății la decizie. Așa ne mai place nouă s-o idealizăm. 

 Cum a fi fost în realitate, în zorii democrației românești? În plină monarhie a lui Carol Întâiul? Republica aceasta de la Ploiești din 8 august 1870 are monografia ei de căpătâi scrisă de lector universitar Silvia Marton.

 

Și are satira de soi scrisă de I.L.Caragiale. Nuvela "Boborul". 

Republica în plină monarhie? Unii o numesc farsă, alții conspirație liberală eșuată. 

Marton ne va lămuri ce a fost. Este coordonatoare, alături de Constanța Vintilă Ghițulescu, a grupului de reflecție asupra secolului 19 de la New Europe College și lector universitar al Facultății de Științe Politice.  

La Fotocabinet amănuntele de la 1870 vor deschide apetitul. Beție democratică în 1870? Dar cum a fost așezarea și adaptarea felului românesc la democrații? 

Cea din 1947 a lui Groza-Dej. Republică comunistă care a durat cel mai mult până astăzi. Este Republica despre care Raportul Tismăneanu este elocvent: crimă, impunere cu forța, alegeri și democrație simulate, duplicitate ca standard omenesc.

Indiferent cum numim bariera de la 1989, din decembrie, multe lucruri s-au schimbat în felul nostru de a fi. Dar cum se explică lipsa de maturitate a instituțiilor și a noastră în democrația lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și cum este în cea a lui Iohannis-Dragnea? 

Chestionată, în ambianța FotoCabinetului, miercuri 18 iulie 2018, Silvia Marton va răspunde sau ne va nedumeri.  De la Cabinetul de Perspektive, se pleacă, e regulă, fără certitudini.



În orice caz, Silvia Marton va fi mai presus de Caragiale, republicanul din 1870, căruia maică-sa i-a ascuns sabia, ghetele și pălăria. Să nu-i mai ardă de revuluție. 
Citește aici nuvela Boborul ca să vezi cum a râs Ion Luca Caragiale.


Citeste mai multe despre   


















997 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version