Cazul: “Anatol Vieru un tip genial de rangul lui Enescu” - articol în presa germană

de Eugen Istodor     HotNews.ro
Marţi, 15 mai 2018, 16:29 Actualitate | PERSPEKTIVA


Anatol si Andrei Vieru
Foto: Arhiva personala
​​Fono Forum, publicație germană de muzică clasică, a publicat portretul compozitorului Anatol Vieru. Spune clar articolul: „Anatol Vieru, cel mai mare geniu al României alături de Enescu, nu poate fi ignorat la nesfârșit“. Anatol Vieru este un simfonist de primă mărime, care ar trebui pomenit în compania celor mai mari compozitori ai secolului XX, Mahler, Sibelius, Skriabin, Șostakovici și Pettersson“. Întrebarea mea este de ce nu se știe mare lucru despre Anatol Vieru în România? Și cu întrebarea mea am ajuns tocmai la Paris, unde trăiește Andrei Vieru, fiul, dar și pianistul și eseistul. Cine este Anatol, mi-a răspuns Andrei Vieru, premiant al Academiei de Arte Frumoase franceze și autor al “Elogiului vanității”- premiul Casanova (atribuit autoriloreuropeni care scriu direct în franceză).

Reporter: Cum explici: Anatol Vieru un tip genial de rangul lui Enescu? Dar: ignorat în România? 




Andrei Vieru: Lui Enescu i-a trebuit mult timp, chiar și după moarte, să fie luat în serios ca compozitor. Faima violonistului o precedase pe cea a compozitorului și, într-o mare măsură, i-a dăunat. Nici contemporanii din România nu-l agreaseră de la început. În memorille sale, Argetoianu, care de altfel îl aprecia mai mult ca pianist decît ca violonist, scrie undeva despre el: "eminentul dirijor dar mediocrul compozitor".

  

Anatol Vieru nu e tocmai ignorat în țară, deși e adevărat că România funcționează, total contraproductiv, pe principiul valorii unice, pe acela al unui singur șef de trib. În tribul muzical, Enescu; în acela al artelor plastice, Brâncuși etc. L-am avut cîndva și pe Ceaușescu ca șef al tuturor triburilor. Era și el unic. Toate festivalurile și concursurile din România e musai să se cheme Enescu, nicicum altfel. Deși, dacă mă-ntrebi pe mine, un concurs de violoncel ar fi fost mai firesc să-i fi fost consacrat lui Anatol Vieru.

 

Sigur că spunînd-o risc să fiu acuzat de subiectivitate filială. Dar nu eu am inventat-o: în afară de abundența operei lui pentru acest instrument, de la violoncelistul Marin Cazacu știu că lucrarea concertantă românească cel mai des cîntată (oricare ar fi instrumentul solist) e Concertul 1 de violoncel al lui Vieru și nu, cum m-aș fi așteptat, simfonia concertantă de Enescu. Nu mi se pare o nedreptate la adresa acestuia.



Există un concurs Lutosławski, fiindcă polonezii știu că-l au nu doar pe Chopin, sau pe Szymanowski. Maghiarii știu și ei că-l au nu numai pe Bartók, ci și pe Ligeti, Kurtág sau Eötvös. Numai noi credem că muzica românească poate face gaură în cer doar cu Enescu.


  

Reporter: Cine este tatăl tău, în fapt? 



Andrei Vieru: Un supraviețuitor. "Amintirea omului pe acest pămînt nu ține la nesfîrșit. Mai mult de o sută de ani nu-și aduce nimeni aminte de un om. Încă la o sută de ani după moartea lui își aduc aminte de el copiii sau nepoții care au apucat să-l vadă la față, dar pe urmă, chiar dacă-l mai pomenește cineva, îl știe numai din auzite, după nume, fiindcă toți care l-au cunoscut la față au murit pe rînd." (Dostoievski) Uneori supraviețuiește și rămîne, totuși, muzica.

  

Reporter: Ce trăsături de caracter ai moștenit de la el?  
Andrei Vieru: Timiditatea, un anumit fel de a rata ocazii, un anumit fel de a mă raporta la defectele propriei firi.
Reporter: Dar gesturi? 
Andrei Vieru: Gestul de a pune obiecte în locuri în care ele nu mai pot fi găsite în minutul următor altfel decît întorcînd un pahar. 
Reporter: Ce lucrări îl inspirau? Andrei Vieru: Lista incompletă a autorilor/artiștilor care l-au inspirat: Eminescu, Caragiale (unele momente și schițe), Pușkin (Mozart și Salieri), Bulgakov (Ultimele zile) Eugène Ionesco (Scaunele), Mihail Sorbul (Praznicul calicilor), Ion Neculce, Thomas Mann (Iosif și frații săi), Federico Garcia Lorca, Heidegger, Urmuz, Escher, Goya (frescele din biserica San Antonio de la Florida), Buñuel (Viridiana). N-aș uita nici Biblia, care ce-i drept nu știu dacă se poate numi lucrare…

  

Inspirația literară contează cel mai mult în genul operei. Așa încît, dacă e să spun două vorbe, atunci tocmai despre ele: Îmi aduc aminte că pe la sfîrșitul anilor 1970, după prezentarea în concert la Sala Radio a operei sale Iona după piesa lui Marin Sorescu, acesta din urmă, vanitos și orgolios, îi spune lui tata: "tu ai scris opera, eu am scris capodopera". (Sorescu în viață n-avea umor; l-am cunoscut și eu suficient.) Tata nu i-a răspuns cum n-aș fi făcut-o nici eu în locul lui. Aveau relații prietenești de pe vremea cînd fuseseră bursieri DAAD la Berlin. Deși libretul operei Iona e piesa lui Sorescu, strict teatral vorbind, la temelia operei stă o idee care nu vine din Iona lui Sorescu. Spre deosebire de piesă, unde Iona e singur pe scenă, întrupat de un actor, în operă, personajul cu același nume e întrupat de trei cîntăreți (un tenor, un bariton și un bas) fiecare cu stratul lui din personalitatea personajului. Aici e vorba de un personaj "despicat" (ca să evit termeni din psihologie). Pe întreg parcursul operei lui Vieru Ultimele zile, ultimele ore, destinele lui Mozart și Pușkin din cele două acțiuni paralele ale libretului se contopesc. Aici ideea e inversă, însă după părerea mea nu mai puțin îndrăzneață.



 

Reporter: Comunism. Cum definea compromisul? 
Andrei Vieru: "Și acum, dacă stau să mă gîndesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine, dar drumul, el a greșit-o. Trebuia s-o iau în partea cealaltă. E invers. Totul e invers. Dar nu mă las." Cuvintele sunt ale lui Iona, din piesa și din opera cu același nume.



  

Știind că întrebarea ta se referă la ideologie și nu la economie, mi-ar fi mai ușor să-ți dau un răspuns aplicînd cuvintele lui Iona la situația de azi, fiindcă deși pare diferită, asistăm la o evoluție desfășurată după o schemă asemănătoare. Progresiștii care sunt azi oficial etichetați ca de "centru-stînga" vor fi, dacă nu evoluează în pas cu timpul, considerați peste cinci ani ca de "extremă dreaptă". Compromisul tocmai asta înseamnă: "să fii în pas cu timpul". Să fii mereu de partea "bună", "corectă", a istoriei, sau mai exact cu turma. 

Reporter: Ce sunete atribuia Revoluției? 


 

Și, dacă-mi dai voie, lungii tăceri care i-a premers: 

  

Reporter: Cum vedea viața? 
Andrei Vieru: Cam așa cumva: "Sunt nemulțumit de mine, dar sunt mulțumit de viață." Reporter: Cum vedea moartea? Andrei Vieru: Nu vorbea despre moarte pentru că scria despre ea. Muzica lui e totdeauna și despre moarte. Într-o comedie muzicală precum Sita lui Eratostene

 

e vorba și despre "erodarea prin și în timp". În Țara de piatră cu atît mai mult.

 

Hăituirea de către timp

Dar pentru cine vrea vorbe, pot reproduce cîteva, rostite de taică-meu cu două luni înainte de moarte: "Vorbeam de hăituirea de către timp; o amintire: acum vreo 50 de ani în timpul unei vizite făcută lui Dimitrie Cuclin i-am admirat o partitură la care tocmai lucra, o simfonie. Cuclin scria partitura direct cu tocul cu peniţă „Klaps” muiată în călimară; pe partitură era şi o hârtie sugativă, ustensilă de care elevii şi studenţii de azi nu au mai auzit. Partitura se oprea brusc la o măsură cu bara trasă curat, cu rigla, probabil în chiar ziua aceea. La privirea mea interogativă, Cuclin mi-a răspuns: „Compun în fiecare zi, direct pe partitură; nu mă grăbesc niciodată; eu nu am frica aceea de moarte a lui Beethoven care se vede şi în manuscrisele partiturilor sale”. Cuclin a vrut să spună că pe el timpul nu-l hăituieşte; ştia oare că va trăi 90 de ani?"  

O capacitate de abstragere pe care n-am întîlnit-o la nimeni 

Reporter: Cum lucra? În ce condiții? Care erau obsesiile lui simfonice? 
Andrei Vieru: Cred că un creator nu se lasă obsedat de altceva decît de ce (lu)crează. Lucra oricînd și în orice condiții. O capacitate de abstragere pe care n-am întîlnit-o la nimeni. 
Reporter: Compunea cu tine în cameră? Cu tine la pian? 
Andrei Vieru: Cu mine la un pian și cu soră-mea la celălalt. Nu știu cum reușea să nu ne audă. Auzul cu care compui nu e același cu urechea îndreptată spre exterior. Și totuși… mă mai mir încă și azi că reușea să nu se plîngă de nimic…  

Pe mine, muzica, literatura și matematica mă ajută să înțeleg ceva din mecanismele gândirii

Reporter: De unde ai luat microbul pianului și al scrisului eseistic? Cum se împacă în sufletul tău? 



Andrei Vieru: Se împacă foarte bine. În mintea mea, nici nu se pune problema conflictului. Cîntatul meu la pian e "eseistic", chiar și în piesele muzicale, să le zicem așa, mai narative. Iar eseurile mele sunt, într-un anume sens, muzicale, chiar cînd în ele nu e vorba de muzică deloc. Mă întreb dacă unora dintre cititori nu le e lene s-o descopere. Oricum, e dreptul lor… Pe mine, muzica, literatura și matematica (acea mică parte la care am acces) mă ajută în egală măsură atunci când încerc să înțeleg ceva din mecanismele sau legile generale ale gândirii. Nici vorbă de conflict 
Reporter: Dacă ai imagina un dialog peste ani ce ți-ar spune despre vanitate? 
Andrei Vieru: Ambele mele cărți sunt un dialog cu el despre asta. Probabil că mi-ar spune să nu uit că "vanitatea" are și un sens pe care avem tendința să-l uităm: "deșertăciune". Apropierea dintre titluri (Ecleziastul vesel și Elogiul vanității) ar fi un indiciu că n-aș fi uitat. Pe parcursul lor, eu nu-i pun însă cititorului nimic "sub nas". Dacă aș face-o l-aș împiedica să mai și râdă pe alocuri.

CREDIT FOTO: Frank Horvat / Hermance Triay/Seuil


Citeste mai multe despre   

















3564 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    About time (Miercuri, 16 mai 2018, 18:44)

    almaviva [anonim]

    Cred sincer ca Vieru este cel mai mare compozitor roman de la Enescu incoace. Era si timpul ca muzica lui sa inceapa sa fie recunoscuta pe masura calitatii ei. Si ca de obicei, tot strainii sunt cei care apreciaza valorile noastre, noi neffind in stare de asa ceva. In orice caz, salut acest interviu, Andrei Vieru este un pianist (si ganditor) exceptional!
  • -4 (8 voturi)    
    Zău ?! (Miercuri, 16 mai 2018, 19:15)

    Observatory [utilizator]

    Mare geniu muzical? Pe unde se cânta intr-o Nebunie pe tot globul?

    Mare geniu muzical ca Ceaușescu și ăla a compuse cateva imnuri comuniste la Scornicești.....what? Nu era compozitor ca era analfabet, ca cei de azi ...

    Nație de genii, de aceia se afla intr-o cocina economică și politica ....

    La mai mare !
  • 0 (0 voturi)    
    Pleiada din care (Joi, 17 mai 2018, 3:33)

    Namaste [utilizator]

    era Vieru avea multe valori dar e o muzica exclusiva, nu poate concura cu Enescu. Dealtminteri compozitorii si artistii au dreptul la modestie, nu costa!
  • +2 (4 voturi)    
    ANATOL VIERU ? DOAMNE... (Joi, 17 mai 2018, 23:25)

    solar [utilizator]

    Ce de amintiri ma napadesc, Doamne Dumnezeule... Eram elev de liceu în clasa a X-a la ARAD cand l-am vazut si cand l-am ascultat la Filarmonica de Stat din Arad . Acestui om îi datorez educatia mea muzicala, atat cata o am ! Era un tanar , foarte tânăr pe atunci. Barbat frumos, stilat ,usor distant, senin , introvertit totusi.... A apărut pe podiumul filarmonicii locale aflata si azi la PALATUL CULTURAL din oras in calitate de tanar compozitor, ceea ce mi-a produs o impresie extraordinara... Auzi, domnule, sa vad in carne si oase un ...compozitor !!! Mare minune pentru baietandrul care eram prin 1957 -1958 .... Daca bine imi amintesc era intr-o zi de luni după masa cand la Filarmonica se țineau gratuit si cu regularitate zilele educatiei muzicale cu exemplificari de orchestra. Am parasit orasul ajungand student la Cluj Napoca si disparut mi-a ramas din memorie pana... acum ! MULȚUMESC PANTRU AMINTIRI HN SI ANDREI VIERU !!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version