Sure Seems Strange. Marcian Petrescu, un roman printre cei mai tari muzicutisti ai lumii. Lanseaza Drifting Blues

de Ioan Big     HotNews.ro
Miercuri, 7 martie 2018, 15:55 Actualitate | PERSPEKTIVA


Marcian Petrescu
Foto: Hotnews
Canta la muzicuta. Este muzicutist. Marcian Petrescu este cel mai valoros muzicutist din Romania. A reinterpretat Elton John şi Peter Green, sau Paul Rodgers şi Jim Payne. Si isi lanseaza “Drifting Blues”, pe 10 martie, ora 21.00, la Clubul Taranului din Bucuresti. 

Reporter: De ce ‘drift’ şi nu ‘shift’ în Blues-ul? 
Marcian Petrescu: Ştii ce-i nostim? Nu am maşină, nu mă dau în vânt după variantele extreme ale sporturilor cu motor, nu am făcut în viaţa mea drifturi cu maşina, nici măcar în vreuna condusă de un profesionist... dar am ales să fac nişte drifturi în blues-ul meu drag. Pentru că aşa am simţit. Nu ştiu de ce abia acum. 

 

Ca să-mi parafrazez titlurile albumelor mele de până acum, am început prin a fi “dependent de blues”, am continuat să spun “poveştile bluesului” şi pe urmă m-am adâncit în “descântece de blues”. Willie Dixon spunea la un moment dat foarte simplu “Respect the tradition, but don’t be afraid to innovate”! Revin. ‘Drifting’-ul meu cu acest album se înscrie exact în acest spirit. M-am gândit... de ce să nu ofer o idee despre cum aş fi compus eu aceste piese? 

 

Reporter: Simt ca ai aranjat cumva “Drifting Blues”. 
Marcian Petrescu: Pot spune ca-i viata mea. Amintiri cu rădăcini în copilărie (la vârsta de 8-9 ani), anumite întâlniri cu anumiţi muzicieni plus experienţele a două concerte care mi-au marcat viaţa cu un an înainte de a mă apuca de cântat la muzicuţă (iunie 1996). Dacă vrei, piesele în ordinea lor pot să fie privite/ascultate/înţelese şi ca un fel de “coloană sonoră” a unor momente din viaţa mea. Să o iau în ordine... 

LOVE HER DON’T SHOVE HER. Un omagiu adus lui Carey Bell, unul dintre muzicuţiştii mei preferaţi din Chicago Blues. La el am descoperit piesa în chiar anul lansării albumului “Good Luck Man”. Textul m-a cucerit. E compus de Matthew Skoler, dar varianta lui Carey este bestială. În concertele mele are un succes nebun. 

DON’T BE AFRAID OF THE DARK. Am descoperit-o în 1990, pe o compilaţie de blues de pe celebrele casete audio care s-au vândut în Bucureşti până prin 1996. M-a lovit rău de tot. Varianta lui Robert Cray este în opinia mea una dintre cele mai frumoase piese de dragoste din blues-ul modern. Când am avut ocazia să ascult şi să analizez toate albumele lui Robert Cray, am realizat că el a făcut prima fuziune cu adevărat credibilă între blues şi pop, pentru care a fost de altfel şi extrem de blamat (de o parte a criticilor), în ciuda succesului nebun la public şi la box-office-ul anilor ’80. 



THE SON I NEVER KNEW. După părerea mea una dintre cele mai ‘grele’ piese din blues-ul modern. Un text sfâşietor, cu o poveste comună atâtor bluesmeni ‘rătăcitori’, acei ‘drifteri’ care lăsau în fiecare oraş pe unde treceau, după o noapte de amor, fie inimi sfărâmate, fie câte un copil despre care aveau sau nu să afle vreodată. Eu nu mă regăsesc în situaţia din titlul piesei, dar... am văzut destule faze din astea la viaţa mea! Kenny Neal, autorul ei, e băiat de bluesman şi un cantautor de mare talent.  

RUNAWAY TRAIN. Fără prea mare legătură cu seria de filme “Lethal Weapon”, unde piesa apare abia pe genericul de final al părţii a treia. Chestia care m-a frapat a fost asocierea Eric Clapton/Elton John. Blues-rock fuzionat cu pop, o melodie beton şi, mai ales, un text plin de înţelesuri. Cum să rezişti? 

SURE SEEMS STRANGE. Capodoperă a blues-ului modern! Şi nu exagerez deloc! Rick Estrin e unul dintre bunii mei prieteni din blues-ul american, mentor în acelaşi timp, un muzician care ilustrează cel mai bine ideea de continuare a tradiţiei prin inovare, totul dublat de un talent fantastic de a se juca cu vorbele, mai ales în cheie de satiră (amară în cazul de faţă, dar atât de plină de adevăruri). Pentru mine este cea mai reuşită colaborare de până acum cu un bluesman american, după cele cu Sugar Blue (2009) şi Charlie Musselwhite (2012). 







Reporter: De ce? 

Marcian Petrescu: Pentru că am reuşit performanţa de-al convinge pe Rick să-şi reviziteze şi să reînveţe o piesă compusă în urmă cu 25 de ani pentru albumul “Night Vision” din 1993, şi pe care nu a cântat-o deloc în concerte. Ideea nu a fost doar de a cânta pur şi simplu împreună pe o piesă de-a lui, ci mai ales de a ilustra muzical o “ciocnire” între două culturi, cea Est Europeană (Romania) şi cea Vestică (SUA), liantul fiind ţambalul lui Marius Mihalache, gândit într-o manieră de interpretare de tip “pianistic”.

 

“Mergând pe firul atât de bogat în sensuri al cuvintelor”, ca să-l citez din memorie pe Toma Caragiu, mi-am permis să adaug şi eu nişte versuri pline de tâlc textului original. Sunt tare mândru de piesa asta şi cred că mi-a reuşit cel mai bine în calitate de producător.  

Reporter: I DON’T WANNA GO ON WITH YOU LIKE THAT?
Marcian Petrescu: Din nou Elton John? ‘What’s wrong with this picture?’ s-ar putea întreba unii. Când stau să mă gândesc, mi-au plăcut multe piese din muzica pop a anilor ’70-’80, aveau tot ce trebuie, ritm, melodie cu o logică clară, se puteau fredona... apoi vine anul 1990, dedicaţii muzicale la televiziunea naţională şi apare clipul acestei piese. Dragoste la prima vedere. Nu pentru Elton John, he, he, he... Text deştept, rupt din viaţă, linie melodică super-catchy. Citesc despre Elton mai multe detalii şi descopăr că influenţele lui într-ale pianului vin printre altele din blues şi rock’n’roll deci totul se leagă, ha, ha, ha... 

I SMELL SMOKE. Din nou Kenny Neal. Anul de graţie 1997. Intru într-o consignaţie şi văd albumul “What You Got” pe CD. Nu am CD-player dar totuşi îl cumpăr. Îl trag pe casetă, ajung acasă, o pun în casetofon, mă aşez în fotoliu şi dau ‘play’. Nici nu apuc bine să mă aşez şi mă izbeşte prima piesă de pe album... în mintea mea atât am putut să spun: DA! Încă de la primul concert în care am prezentat-o a prins perfect, mai ales prin text! 

THE THRILL IS GONE. 1981. Aveam şapte ani. Bunicul meu pune o bandă pe bătrânul magnetofon Tesla Sonet Duo (pe lămpi). După câteva minute, aud piesa asta. Sunt transpus şi-l rog s-o pună din nou. Aveam să ascult banda aia în următorii ani până a căzut oxidul de pe ea. Cinci ani mai târziu de la momentul revelaţiei încerc să găsesc un profesor de chitară în Oneşti care să mă înveţe să cânt blues ca B.B. King... nu am găsit profesor. Nu a fost să fie sau poate că a fost mai bine aşa, cine ştie? Varianta mea este un tribut adus lui B.B. King şi mai ales lui Paul Butterfield, muzicuţistul care m-a influenţat enorm şi care a dat live una dintre cele mai bune versiuni cu muzicuţa. 






SOUL OF LOVE. 20 Mai 1995, Sala Palatului din Bucureşti, concert Paul Rodgers Band. Legenda este pe scenă, eu în genunchi lângă scenă timp de două ore şi nu-mi revin. Apoi mă trezesc în culise faţă-n faţă cu Paul, stau de vorbă cu el preţ de câteva minute şi, înainte să plec, îmi oferă cu zâmbetul pe buze un autograf. Primul concert care efectiv m-a marcat pentru tot restul vieţii! Paul Rodgers a fost şi va rămâne vocalistul meu preferat din blues-rock-ul britanic al perioadei de aur din anii ’60-’70. Cea mai ‘blues’ voce de hard-rock, chiar şi atunci când s-a asociat cu un alt nume gigantic, Queen. În 1997 lansa albumul “Now”, în aceeaşi formulă de trupă cu care venise la Bucureşti.

  

Am avut aceeaşi senzaţie ca şi în cazul albumului lui Kenny Neal. Prima piesă de pe album, “Soul Of Love”, mă ‘dărâmă’ efectiv! Sincer, sunt uimit că am avut atâta tupeu încât s-o atac pe acest album, regândind-o aşa cum aş fi compus-o eu.  

THE SUPERNATURAL. 23 Mai 1995. Trei zile mai târziu după întâlnirea cu Paul Rodgers, al doilea şoc major al vieţii mele, John Mayall la Bucureşti pe aceeaşi scenă a Sălii Palatului. Pentru mine Mayall este cel care mi l-a livrat pe Eric Clapton şi pe Peter Green. De pe albumul “A Hard Road”, pe care l-a lucrat cu Green, am fost captivat din primul moment de piesa “The Supernatural” care reprezintă pentru mine o chintesenţă, un punct de referinţă major, ce uneşte cumva, prin sunetul şi modul în care este compusă, destinele a trei chitarişti şi sound-urile lor inimitabile: Peter Green, Carlos Santana şi Gary Moore. Toţi sunt preferaţii mei, iar cine nu ştie despre ce vorbesc... e cazul să pună mâna să se documenteze. O altă doză de ‘nebunie’ din partea mea pentru că “these are some gigantic shoes to fill”. 







Reporter: Muzicuţist? Ce anume te-a determinat atunci să crezi că poţi pune zilnic ceva de mâncare pe masă suflând într-un ‘instrument mic’? 
Marcian Petrescu: Simplu, pasiunea pentru muzică, cultivată în familie, şi mai ales pentru BLUES. Am început ca un simplu colecţionar, am devenit cu timpul un erudit, am făcut emisiuni radio pe plan local şi la un moment dat, am zis să mă şi joc un pic. Cum nu am găsit profesor de chitară, am zis, în naivitatea mea, că muzicuţa e mult mai uşor de învăţat fără profesor... Măiculiţă cât m-am înşelat! Nu intru în detalii, că-s multe şi cam ‘dureroase’ chiar şi după atâţia ani. Glumesc. Dacă la început a fost pasiune, cu timpul a devenit şi meserie. Mi-am dat seama după prima experienţă live alături de o trupă de amici, când am cântat “Hoochie Coochie Man” (cu textul corect!), că mă simt bine pe scenă şi că nu am trac. Când am considerat că ce suflu eu în muzicuţă este destul de coerent, am pus-o de-o trupă. Pe la finele lui 1999 se năştea TRENUL DE NOAPTE, iar restul e deja ‘istorie’. Nu sunt bogat şi nici nu o să fiu vreodată cântând blues în România. Mă descurc onorabil şi sunt cel mai fericit om de pe pământ. Fac ce-mi place şi câştig destul cât să duc o existenţă decentă. Dacă voiam altceva, nu mai stăteam acum de vorbă... 




Marcian Petrescu a intemeiat formatia Trenul de noapte. A colaborat cu Marcel Pavel, 3 Sud Est, Victor Socaciu, Guess Who. A conceput un sistem de sunet unic în lume, care-i permite să fac în concert ceea ce în mod normal nu ar putea obţine decât în studio prin înregistrări separate destul de elaborate. Este singurul muzician din Europa Centrală şi de Est pe al cărui albume editate în România apar trei dintre cei mai faimoşi performeri de gen americani, Sugar Blue, Charlie Musselwhite şi, acum, Rick Estrin. 

Albumul “Drifting Blues” (2018, Soft Records) a fost înregistrat de Marcian Petrescu la VdV Music Studio sub supervizarea lui Sorin “Pupe” Tănase şi Adrian Despot, împreună cu invitaţii săi speciali: Mişu Constantinescu (clape, pre & postproducţie), Marius Mihalache (ţambal), Nicu Patoi (chitară), Marian “Mac” Aciobăniţei (chitară), Mihai Alexandru Tacoi (chitară) şi Alex Vişan (chitară)... plus surpriza formidabilă: Rick Estrin (muzicuţă & voce pe “Sure Seems Strange”).


Citeste mai multe despre   


















2692 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Felicitari (Miercuri, 7 martie 2018, 16:09)

    asasasa [anonim]

    Maestre, muzicuta este un instrument exceptional si foarte pretabil si muzicii psyhedelice. Mark Feltham e preferatul meu, cu toate colaborarile lui.
    • 0 (0 voturi)    
      MarkFelthman (Joi, 8 martie 2018, 8:02)

      cristache [anonim] i-a raspuns lui asasasa

      Pe Mark Felthman il veti putea vedea in Romania, anul acesta, pe 1 septembrie.
      Dar nu in Bucuresti. :)
      • 0 (0 voturi)    
        Concert (Joi, 8 martie 2018, 19:10)

        Tudor [anonim] i-a raspuns lui cristache

        Unde are concert? Am cautat pe net dar nu vad sa fie ceva in 2018 :)
      • 0 (0 voturi)    
        am aflat (Vineri, 9 martie 2018, 9:36)

        Levellers [utilizator] i-a raspuns lui cristache

        de pe un site ca ar fi fost in Bucuresti in februarie anul asta.
      • 0 (0 voturi)    
        se va anunta curand (Vineri, 9 martie 2018, 14:49)

        dichis [anonim] i-a raspuns lui cristache

        1 septembrie.
        stay tuned :)
  • +2 (2 voturi)    
    brevet (Joi, 8 martie 2018, 12:01)

    Ilidia [utilizator]

    "Inventatorilor de cuvinte", cum ar fi "muzicutist", nu li se dau brevete, eventual si un premiu ptr. prostie?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version