Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care a preluat toate dosarele de daună și cererile de plată ale Euroins, fostul lider RCA intrat în faliment, a contractat prin licitație servicii de peste 311.000 de euro pentru evaluarea mașinilor încadrate la daună totală, constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurător și efectuarea plăților către păgubiții Euroins.

Accident autoFoto: Tommaso79 / Dreamstime.com

Ce achiziție spune FGA că a fost „imperios necesară” în falimentul Euroins

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a demarat la finele lunii mai din acest an o licitație deschisă penru o achiziție catalogată drept „imperios necesară” după intrarea în insolvență a Euroins:

  • „Odată cu retragerea autorizației de funcționare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi intrarea în insolvență a societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A (Decizia ASF nr. 262/17.03.2023, publicată în M.O. nr. 223/17.03.2023), FGA este obligat la preluarea evidențelor tehnice în 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei, având totodată obligația să preia cererile de deschidere dosare daună și cereri de plată.
  • De asemenea, conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, Fondul este în drept să deschidă dosare de daună, să efectueze constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurător și să efectueze plățile către creditorii de asigurare în 60 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei.
  • Având în vedere această situație, este imperios necesară achiziția de sisteme de evaluare specializate pentru serviciile de licitare epave și calculații devize ale vehiculelor.”, se arată în anunțul publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

FGA a cerut servicii de evaluare pe 3 ani. Valoare estimată - peste 318.000 euro

Serviciile solicitate de FGA au implicat încheierea unor acorduri-cadru pe 3 ani, cu o valoare estimată la peste 318.000 euro, împărțit în două loturi:

Lotul 1 - servicii de licitare epave: obținerea pe baza unei platforme specializate de licitație on-line a unei oferte valorice pentru vehicule avariate care au fost încadrate la daună totală economică și pe care Beneficiarul, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților, este obligat să le valorifice cu respectarea prevederilor legale în vigoare

Lotul 2 – servicii de calculații devize ale vehiculelor: achiziția unui sistem de specialitate (aplicație informatică) care să permită:

  • efectuarea și emiterea de calculații (devize estimative) de către inspectorii de daună din cadrul FGA;
  • verificarea devizelor de reparatii întocmite de unitățile reparatoare aferente cererilor de plată depuse de către creditorii de asigurări sau împuterniciții acestora;
  • emiterea direct din aplicația informatică a Procesului-verbal de constatare a avariilor cu ocazia deschiderii dosarului de daună având la bază cererea de deschidere a dosarului de daună depusă la Fondul de Garantare a Asiguratilor de către creditorii de asigurări sau reprezentanții acestora, pe baza unui sistem de evaluare specializat;
  • interogarea istoricului de daune a vehiculelor, prin intermediul seriei de șasiu (Vehicle Identification Number), respectiv a severității daunelor.

Procedura de licitație urma să se finalizeze prin atribuirea de acorduri-cadru pentru cele două loturi cu perioade de valabilitate de trei ani. Numărul de contracte subsecvente ce urmează a se atribui: maxim 4 pentru fiecare serviciu în parte, pentru perioada 2023 - 2026.

Ce firme au câștigat contractele: Valoarea finală - peste 311.000 de euro

La finele lunii iunie din acest an, Fondul de Garantare a Asiguraților a atribuit cele două acorduri cadru, astfel:

  • primul lot de servicii a fost atribuit către firma Autoonline Sisteme Informatice (CIF RO22727914) pentru suma de 98.000 de euro
  • al doilea lot de servicii a fost atribuit către firma Audatex Services (CIF RO17948862) pentru suma de 213.300 de euro.

Ambele firme au ca reprezentant pe Diana Mariana Nicolescu.

Primele plăți în falimentul Euroins: Peste 650.000 de lei în luna mai

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat în data de 17 mai 2023 că a aprobat o primă tranșă de peste 1.000 de cereri de plată care vizează restituirea de prime pentru unii asigurați care și-au reziliat contractele de asigurări cu fostul lider RCA.

Aceste prime plăți depășeau 658.000 de lei.

Până la data de 16 Mai 2023, FGA a recepționat un număr de 71.774 cereri de plată, pentru Euroins. Dintre acestea, Fondul a înregistrat: 38.492.

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvență, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată.

FGA face angajări pentru a putea face față instrumentării tuturor falimentelor

Tot atunci, FGA anunuța că face angajări pentru a face față tuturor falimentelor pe care le gestionează.

  • „Având în vedere situația generată de intrarea în insolvență a Euroins Asigurare-Reasigurare, asigurător cu un număr de 2.769.770 polițe RCA valabile la momentul ridicării autorizației de funcționare, precum și faptul că, FGA gestionează cereri de plată pentru mai multe societăți aflate în faliment: Astra SA, Carpatica Asig SA, Forte SA, Certasig SA, City Insurance SA, FGA este în proces de redimensionare a schemei de personal.”, preciza FGA.

Peste 1,8 milioane de mașini aflate în trafic au asigurare RCA validă emisă de Euroins

Mai mult, dincolo de dosarele de daună preluate de la Euroins, FGA trebuie să facă față altor dosare de daună care mai apar din cauza unor șoferi care au mașinile asigurate RCA la Euroins.

Surse din cadrul ASF au precizat vineri pentru HotNews.ro că la data de 19 iulie 2023 erau în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, respectiv 25% din totalul celor peste 7,2 milioane de polițe RCA din țară.

Toate polițele RCA emise de Euroins care sunt încă în vigoare vor expira automat după 8 septembrie, astfel că șoferii în cauză trebuie să-și facă din timp altă asigurare RCA. Pentru a evita apariția unor posibile probleme, ASF propune majorarea perioadei în care contractul RCA poate intra în valabilitate de la momentul semnării acestuia.

Sursa foto: Dreamstime.com