Cum devine fiul unui autocrat comunist versiunea contemporana a lui Caligula? Ce legatura exista intre adolescenta, poate chiar copilaria timpurie, si momentul cand ajunge aproape de puterea absoluta? Cum, cand si prin ce canale absoarbe el dogmele de care se serveste regimul? Intrarea la facultate in 1970 a insemnat o recompunere de profil politic pentru Nicu Ceausescu. Baiatul hiper-rasfatat si putin isteroid din scoala, cel care inca pe la 16 ani mai obisnuia sa traga fetele de par pe coridoare, era acum pregatit sa devina un activist devotat, un exemplar promotor al „normelor eticii si echitatii socialiste” (aplicate intotdeauna altora). Ca elev, Nicu nu era un rebel, ci mai degraba un puber imprevizibil, inhibat si complexat, uneori chiar violent, mai ales in relatiile cu fetele. Cum imi scrie Radu Stern:
Evocind aceasta perioada, doua alte episoade mi-au venit in minte : pubertatea lui Nicusor nu a fost lipsita de probleme. De fapt, era destul de timid, departe de aroganta de mai tirziu. Mai ales cu fetele. Daca era o fata care-i placea pe la paisprezece ani, avea doua metode de a-i atrage atentia. Prima, tinea in ambele miini cite un ac cu gamalie si o intepa pe aleasa in fese, Cum avea doua ace, daca biata fata se apara, putea s-o intepe in fesa neprotejata cu acul din cealalta mina. “Jocul” asta il amuza la culme. Sint sigur ca “intepatele” isi aduc aminte ! A doua metoda nu era mai putin brutala : Nicu poseda o cantitate de parfum de trandafiri bulgaresc, probabil primit de mama lui intr-o calatorie in tara prietena. Mai avea si un pistol (cu apa) rusesc de mari dimensiuni, in forma de racheta. Parca-l vad si azi ! Rosu ! I-a venit ideea sa le combine ! Incarca pistolul cu parfum, care mirosea oribil si alegea o fata care-l interesa si o stropea cu pistolul. Nenorocita, stropita cu cca jumatate de kiliogram de parfum, era invoita de profesori sa se duca acasa casa faca dus si sa se schimbe complet. Noi deschideam geamurile asteptind ca mirosul greu si dulceag sa treaca. A facut asta de doua sau trei ori, probabil directorul Barbulescu a informat-o pe tovarasa Lenutza si calvarul a incetat.
Odata iesit din adapostul liceal, in care isi putea ingadui “distarrctiile” descise mai sus, impermeabil la priviri crutice din afara zonei, Nicu pasea in lume. Incetau, macar aparent, furorile adolescentine. Se punea capat vechilor amicitii, incepeau prieteniile, daca prietenii puteau fi numite, cu politrucii recrutati pe baza de dosar, servilism si devotament neconditionat. In anul doi de facultate Nicu era de-acum vicepresedinte al Consiliului Asociatiei Studentilor pe Universitatea din Bucuresti. In anul trei era propus pentru pozitia de vicepresedinte pe Centrul Universitar Bucuresti. Presedinte era Ion Sasu, asistent la Facultatea de Filosofie, ulterior director al Centrului de Cercetari pentru Tineret si, un timp, sef de cabinet al Elenei Ceausescu. Dupa 1990, Sasu a fost unul dintre liderii Partidului Socialist al Muncii, impreuna cu un alt favorit al lui Nicu, Tudor Mohora. Era perioada in care urca vertiginos in aparatul UASR Ion Traian Stefanescu, asistent la Facultatea de Drept, un activist inteligent, cinic si extrem de arogant.
Arivist perfect si oportunist desavarsit, Traian Stefanescu l-a cultivat pe Nicu cu asiduitate. Impreuna au ticluit schimbarea numelui organizatiei din UASR in UASCR. Revista „Universitas” devenea „Universitatea Comunista”. Ideea venea, desigur, de la parintii lui Nicu. Isi aminteau de balul de 1 mai 1939, cand Elena fusese “regina”.
Citeste articolul complet si comenteaza pe Contributors.ro
