Actuala criză a datoriilor din Europa ar fi mai întâi un prilej pentru un veritabil devotament european exprimat prin “generozitate” financiară decât o șansa istorică de a readuce pe tapet vechile planuri de hegemonie germană in Europa. După părerea reputatului economist Albrecht Ritschl de la London School of Economics, Germania ocupă la falimente in ultimii o sută de ani primul loc din lume si o avertizează totodată, că starea de spirit in Europa s-ar putea întoarce împotriva ei in cazul in care Berlinul nu reușește să țină in frâu criza monetară.
- Republica de la Weimar (1924 - 1929) a trăit pe spinarea banilor împrumutați de către SUA pentru reparaţiunile din primul război mondial
Cu toate că germanii sunt susceptibil in această privința, considerându-și mereu ţara o victima a plaților de despăgubi de după război, nu există pentru atitudinea atot știutoare a Germaniei si pentru modul cum acționează, după motto-ul “primiți bani doar dacă faceți ce spunem noi” niciun temei justificat. In secolul al XX-lea Germania a avut probabil cele mai mari falimente din istoria modernă a omenirii. Statutul de dascăl al Europei și stabilitatea financiară se datorează doar SUA, care au renunţat atât după primul cât şi după al doilea război mondial la despăgubiri. Din păcate acest lucru se uită mult prea ușor:
In primul rând a fost Republica de la Weimar (1924 - 1929) care a trăit pe spinarea banilor împrumutați de către SUA pentru reparaţiunile din primul război mondial. Odată cu criza mondială din 1931 s-a prăbușit si acest sistem piramidal de credite care a generat niște pierderi fenomenale pentru băncile din SUA şi efecte dezastroase pentru întreaga economie globală. Cele 110 miliarde de euro pentru Grecia par de-a dreptul o sumă neglijabilă, in comparație cu criza din 1931, estimând pierderile băncilor din SUA prin falimentul german la dimensiunea crizei financiare din 2008.
In al doilea rând a fost situația după al doilea război mondial, deoarece SUA au avut grijă să nu fie pretinse nici un fel de reparațiuni de la Germania. Cu puţine excepţii (despăgubirea victimelor Holocaust), toate pretenţiile astfel au fost amânate pe viitor până la o unificare a Germaniei. Pentru Germania, această decizie adoptată la Conferința de la Londra in 1953 a fost vitală, deoarece a fost baza financiară pentru miracolul economic. In acelaşi timp victimele ocupației germane din Europa, printre care si Grecia au trebuit sa renunțe la pretenții de despăgubire împotriva Germaniei, precum si România sa renunțe la creanțele comerciale in 1947.
- In opinia publică internațională Germania este simbol al stabilităţii, cu toate că a avut in ultimul secol trei falimente naționale
Din fericire însa renunțarea României la creanțe pare datorită unei greșeli in formularea tratatului de pace de la Paris este mai mult decât discutabilă si încă actuală. Firesc că dezvoltarea economică a acestor țări, a fost mult mai dificilă, având de suportat atât pagube de război cat si in cazul României o plata de despăgubiri Uniunii Sovietice.
In opinia publică internațională Germania este simbol al stabilităţii, cu toate că a avut in ultimul secol trei falimente naționale: După falimentul Republicii de la Weimar în anii treizeci, in 1953 Germania a fost scutită de toate pretențiile de despăgubire de război si compensare a conturilor de cliring deficitare precum si de datoriile Reichului acumulate înainte, cât şi din timpul războiului. Ultimul faliment apoi in 1990 prin refuzul cancelarului Helmut Kohl să pună în aplicare Acordul de la Londra din 1953, scutind Germania încă odată de plata de sute de miliarde. Inițial s-a stabilit ca plăţile germane de reparaţiune si compensare a conturilor de cliring după al doilea război mondial urmează sa fie reglementate în caz de reunificare.
Ea s-a obligat in 1990 sa plătească doar niște mici sume reziduale pe urma unor obligațiuni a Republicii Weimar. Germania nu a achitat după 1990 nicio reparațiune, cu excepția compensării muncii forţate - şi, de asemenea nu a rambursat creditele stoarse prin cliring din țările ocupate precum si costurile ocupație militare; nici față de Grecia si nici față de România. La fel ca în anii cincizeci, în cazul Germaniei, este iluzoriu să credem că grecii ar plăti vreodată datoriile lor fără nici un sprijin extern. Industria exportatoare a Germaniei a profitat considerabil de comenzile de la periferia Europei.
- Sentimentul anti-elen, care actualmente este destul de larg răspândit în mass-media german este extrem de periculos
Să nu uitam că Germania a început in secolul al XX-lea doua războaie mondiale iar ulteriori foștii dușmani au iertat-o de datorii intr-o proporție extrem de generoasă, ceea a facilitat o relansare economică a țării si prosperitate. Sentimentul anti-elen, care actualmente este destul de larg răspândit în mass-media german este extrem de periculos. Daca Germania a uitat acest lucru, Grecii si alții încă nu au uitat că succesul Germaniei de după război se datorează si gratiei altor popoare. În cazul în care starea de spirit din Grecia sau alte state Europene se deteriorează ne putem aștepta ca să reapară cererile vechi de reparațiuni de război si compensarea conturilor de cliring. Salvarea Greciei sublinează si profesorul Alfred Ritschl este o soluție convenabilă pe lângă sumele care ar avea Germania sa le plătească dacă țările europene și-ar prezenta facturile neachitate de după război. Acest pericolul exista daca Germania continuă să facă atmosfera si sa fie dascălul Europei.
Europa nu are nevoie de un dascăl sfătos care ridica mereu degetul si mustrează la capitolul „austeritate” un întreg continent, cât de o unitate bazata pe principiul autodeterminării popoarelor și suveranității statelor. Dar de unde provine și care este rațiunea acestei atitudini de dascăl? Intr-un memorandum adresat 1918 împăratului Wilhelm al II-lea, cancelarul Max von Baden explică cum ar trebui Germania să acționeze pentru a-şi atinge țelurile in Europa: „Astfel deforţă extraordinară, aşa cum am desfăşurat în acest război, de vrea să fie îndurată, trebuie să fie justificată în lume din punct de vedere etic… Prin urmare, trebuie să integrăm la atingerea obiectivelor noastre țeluri comune ale umanităţii, deoarece a colonializa înseamnă a misiona".
- Germania a ajuns acum in apropiata sa expansiune spre est la acel punct in care s-a oprit de doua ori in trecut
Klaus Kinkel, fostul ministru german de externe declară intr-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung (3/19/1993), ca Germania a ajuns acum in apropiata sa expansiune spre est la acel punct in care s-a oprit de doua ori in trecut. Se pare ca istografia nu este încă atât de avansată sa considere două războaie mondiale drept un efort de integrare al Europei. Sugestia lui Kinkel pentru rolul Germaniei in Europa - nu doar datorită poziției centrale geografice, cât ș datorita limbii și culturii este similara cu recomandările lui Werner Daitz discutate in ultimul articol (Continuitate istorica: guvern economic european).
Găsirea unui rol care corespunde dorințelor şi potențialul Germaniei, precum subliniază fostul ministru german de externe, dovedește intr-o forma impresionanta ambițiile recurente ale Germaniei. Nu cred ca rețeta Prusiei din secolul al XIX-lea de a unifica restul țărilor vorbitoare de limba germană, poate fi aplicată la scala unui întreg continent.
Dar totuși care ar fi cea mai bună soluţie pentru Grecia - şi Germania? Precum învățam din istoria Germaniei, tăierea datoriilor este cea mai sigură rețeta pentru a face un început nou. Probabil ar avea așa nu numai Grecia dar și alte țari o șansa pentru o relansare a economiei dar și Germania o oportunitate sa oprească asemenea discuții neplăcute. Deoarece Europa nu este un câmp experimental pentru diferite tehnici de integrare, ar trebui să fim mai sceptici si prudenți in ceea ce înseamnă predarea responsabilității unui continent unei singure țări, egal cât de bune ar fi sfaturile economice, financiare si politice și să nu dăm curs speculațiilor pe tema suveranității.
Radu Golban este politolog şi jurist, master in studii europene avansate si doctor în ştiinţe economice
3
5
