Vestea iminenta, vestea de care ma temeam, a sosit marti seara. Am primit un mesaj de la Gail Kligman, profesoara de sociologie de la UCLA, care m-a anuntat ca varul meu Fernando Coronil (nascut in 1944), profesor de antropologie la City University of New York, s-a stins din viata in urma unei boli neiertatoare. In 1981 inceta din viata, rapusa de aceiasi maladie, la Caracas, mama lui Fernando, Lya Imber de Coronil, prima femeie medic din Venezuela. Mama Lyei si mama tatalui meu au fost surori. Famila Imber a ajuns in Basarabia imediat dupa revolutia bolsevica, de la Odessa. Au plecat spre Statele Unite in 1930, dar pe drum, convinsi de un prieten, au decis sa se indrepte catre Venezuela. Sora Lyei, Sofia Imber, jurnalista celebra si distins critic de arta, a fost mai intai casatorita cu scriitorul Guillermo Meneses, clasic al literaturii venueliene (tatal celor patru copii ai sai, Sara, Daniela, Adriana si Pedro), apoi cu ganditorul politic liberal anticomunist Carlos Rangel, autorul cartii “Du bon sauvage au bon revolutionnaire”.
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/11/histrionism-resentiment-mit-chavez-la-moscova/
Impreuna cu Carlos, ani indelungati, Sofia a fost gazda emisiunii televizate de imens succes ”Buenos dias, Venezuela”. Amandoi au fost activi in demascarea dictaturii lui Castro si a regimurilor totalitare din alte tari. Au fost prieteni apropiati cu Vladimir Bukovski, Carlos Franqui, Armando Valladares, Guillermo Cabrera Infante, Heberto Padilla, Jean-Francois Revel. Sofia a fondat Museo de Arte Contemporaneo (MACSI) care i-a purtat numele pana in clipa cand colonelul Hugo Chavez a decis sa-l elimine de pe frontispiciul cladirii ca razbunare pentru criticile ei tot mai transante. Au protestat atunci figuri marcante ale vietii culturale si politice din intreaga lume, inclusiv Mario Vargas Llosa.
http://www.saatchi-gallery.co.uk/museums/museum-profile//3232.html
Am locuit cateva luni la Sofia si Carlos, la Caracas, in 1982, am lucrat un timp la muzeu, l-am cunoscut atunci pe Fernando, venit pentru o scurta vizita. Casa lor, din cartierul Altamira, se numea, dupa Lya, “Quinta Lychka”. Am comunicat imediat fara probleme, ca si cum ne-am fi cunoscut de-o viata. Devenisem de-acum prieten cu sora sa, Maria Elena, o cunoscuta psihiatra si ma atasasem de tatal sau, chirurgul Ruben Coronil (ruda prin alianta cu fostul presedinte Romulo Betancourt). Sofia, Carlos si Ruben m-au ajutat enorm, spiritual si material. Au facut-o in memoria tatalui mei si a Lyei care copilarisera impreuna, la Soroca. Intre Lya si Sofia era o mare diferenta de varsta, dar surorile fusesera inseparabile.
Fernando a studiat in Statele Unite unde s-a s-a imprietenit cu Gail si cu Katherine Verdery. Imi amintesc si acum stupoarea lui Gail cand i-am spus ca sunt var cu Fernando. Nu vorbisera niciodata despre radacinile est europene ale acestuia. Am o fotografie facuta aici, la Washington, in locuinta lui Gail (preda atunci la Georgetown), a fost de fapt o minunata, as spune magica, reuniune de familie si de prieteni, cu sotia mea Mary Sladek si cu Gail. Fernando era extem de curios in legatura cu destinul ramurii din familie ramasa in Romania. Acum zece ani urma sa mergem impreuna, Fernando si cu mine, la o conferinta despre sfidarile globalizarii culturale organizata de Bashkim Shehu la Barcelona. Fernando mi-a scris incantat de sansa acestei reintalniri. I se parea fantastica ideea ca vom fi impreuna in locurile unde si tatal meu, dar si tatal lui Bashkim (Mehmet Shehu, fostul premier comunist albanez care s-a sinucis in circumstante inca misterioase), luptasera candva. Fernando fusese el insusi atras, in tinerete, de utopia marxista.
A venit 11 septembrie, eu mi-am anulat calatoria, el a mers. Era profesor, impreuna cu Katherine, la University of Michigan din Ann Arbor. Emanuela Grama si Mihai Neamtu mi-au vorbit despre el. Nu mult timp dupa ce Katherine s-a mutat la CUNY, Fernando a decis sa mearga si el tot acolo. Intre timp publicase lucrari influente despre occidentalism, post-colonialism si mai ales despre tara sa natala. In ultimii ani a fost des citat, in “New York Times” si in “Washington Post”, pe tema miscarilor protestatare din Venezuela. A devenit unul dintre principalii comentatori ai politicii lui Chavez, pastrand mereu un ton academic, dar indicand fara echivoc orientarea dictatoriala a regimului
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
