In perioade de stress ale economiei, institutiile financiare care functioneaza bine in timpuri normale pot deveni contraproductive. Acest fapt a fost demonstrat cu prisosinta atat in timpul Marii Depresii din 1930 cat si mai recent, in 2008, dupa colapsul bancii de investitii Bear Stearns. Tensiunile recente de pe pietele internationale ameninta, intr-un scenariu pesimist, reiterarea unui episod similar. Chiar daca de aceasta data cauzele sunt oarecum diferite, efectul va fi acelasi si anume cresterea riscului de contrapartida concomitent cu reducerea semnificativa a accesului la creditare.
Trei elemente sunt definitorii ca si cauza a recentelor evenimente de pe pietele financiare: criza datoriilor suverane care a atins un nivel critic, absenta unor strategii de politica economica coerente si o lipsa de credibilitate crescanda a reprezentantilor clasei politice in fata electoratului.
Daca SUA se afla intr-o pozitie oarecum mai favorabila pe termen scurt, in principal datorita rolului dolarului ca moneda globala de rezerva, pentru zona euro necesitatea ajustarii politicilor economice la evenimentele curente este imediata. Nivelul ridicat al datoriilor suverane din zona euro limiteaza considerabil raspunsul autoritatilor din tarile membre in ipoteza unei incetiniri puternice a economiei in a doua jumatate a anului. Ca si procent in PIB, datoria publica a Germaniei, Frantei si Italiei, tarile care impreuna cumuleaza doua treimi din PIB-ul zonei euro, este de 82%, 85% si respectiv 120%. Iar proiectiile FMI arata ca, si in eventualitatea unei cresteri economice de 2% pe an, nivelul acestora va ramane pe termen mediu in jurul acestor valori. Istoria sugereaza ca tarile in care datoria publica a depasit 90% din PIB incep sa aiba probleme cu refinantarea acesteia. Chiar si asa insa, un soc negativ care ar inhiba cresterea economica in zona euro pentru 1-2 trimestre nu ar avea, probabil, efecte destabilizatoare majore.
Situatia se poate schimba radical insa daca va fi necesara majorarea, inca o data, a nivelului de garantare al Facilitatii de Stabilitate Financiara Europeana (EFSF). Exista voci care sustin ca, pentru a fi credibila, limita de garantare a EFSF ar trebui sa fie undeva in jur de 2 000 miliarde euro, fata de 726 miliarde cat este acum, pentru a putea oferi ajutor atat Italiei cat si Spaniei, daca va fi necesar. Paradoxal, in acest scenariu, in cazul in care garantiile ar fi activate in totalitate, situatia fiscala a Frantei si Germaniei, garantorii majori ai EFSF, ar deveni nesustenabila. Contributia ambelor tari la EFSF ar trebui sa creasca cu peste 20-25% din PIB, aruncand datoria lor publica potentiala in aer, undeva in jurul a 110% din PIB. Privita din aceasta perspectiva nu este de mirare opozitia Germaniei de a accepta o noua majorare a limitei de garantare a EFSF. Realitatea este ca pozitia fiscala a tarilor membre considerate mai puternice este ea insasi mult prea precara in acest moment pentru a garanta un EFSF cu o limita superioara.
In acest context de incertitudine ridicata, mecanismul de functionare al pietelor financiare sufera mutatii majore. Capitalurile ies din activele considerate riscante si sunt investite in asa numitele active ‘sigure’: titluri de stat ale SUA, francul elvetian, yenul japonez sau aur. Dorinta de conservare a capitalului poate duce la anomalii pe pietele financiare, ca cea din zilele trecute cand rata implicita a dobanzii pentru francul elvetian a devenit negativa. Adica investitorii sunt dispusi sa plateasca pentru a se putea imprumuta sau economisi in franci elvetieni. Aceasta goana dupa active percepute ca fiind sigure creeaza dezechilibre puternice pe pietele financiare si poate duce la inghetarea anumitor segmente a acestora. Bancile grecesti, irlandeze sau portugheze depind de multa vreme de Banca Centrala Europeana (BCE) pentru a se refinanta. Recent, bancile italiene au pierdut accesul la finantare pe termen scurt pe piata SUA si este posibil sa fie urmate in scurt timp si de alte institutii financiare ale altor tari.
Absenta leadership-ului si a unei strategii de crestere economica tinde sa creeze un cadru periculos pentru viitorul zonei euro. Este nevoie de recastigarea increderii pietelor financiare in soliditatea politicilor economice a zonei euro. Concentrarea asupra politicilor, in esenta penalizatoare, ca si aplicarea taxei pe tranzactiile financiare sau restrictionarea accesului la fondurile UE pentru tarile care nu respecta parametrii fiscali , pe langa faptul ca nu adreseaza cauza, au si un efect contractionist. UE in ansamblu are nevoie de crestere economica. Aceasta se poate realiza creeand conditiile pentru investitiile in capitalul fizic si uman. De exemplu, in tarile care s-au confruntat recent cu proteste, Spania, Grecia sau Marea Britanie, rata somajului in randul tinerilor este de 45%, 38% si respectiv 20%. Deficitul de investitii in capitalul uman trebuie recuperat in masura in care este posibil.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
