In “Financial Times” de ieri, 18 august, reputatul economist american Jeffrey Sachs publica un articol “The Great Failure of Globalisation”, in care, dupa ce face o fotografie a actualei crize, lanseaza cateva recomandari privind actiunea economica – inevitabil si politica – a statelor occidentale. Eu imi propun sa le trec in revista si sa le compar cu actiunile intreprinse de noi, aici, acasa.
“Am urmarit de aproape duzine de crize financiare – spune autorul – si stiu ca succesul depinde de capacitatea de a demonstra publicului o iesire curajoasa din acestea, care sa fie corecta din punct de vedere tehnic si bazata pe valori sociale. Leadership-ul transatlantic nu raspunde la niciuna din aceste cerinte. Nici SUA, nici Europa nu au reusit macar sa determine care este problema fundamentala, si anume ca ambele regiuni sunt supuse simultan la fortele opuse declansate de globalizare”.
Daca lasam la o parte faptul ca, la sfarsitul acestei crize, Occidentul va fi deposedat de initiativa din sistemul international, pe care o detine de o jumatate de mileniu, lucru care se va face in favoarea Asiei, ceea ce in sine reprezinta un fapt urias pentru lumea viitorului, ramane sa intram putin in amanuntele economice.
Jeffrey Sachs spune: “Vreau sa fie foarte clar: o buna politica sociala nu echivaleaza cu sustinerea unor mari deficite. Datoria publica este déjà prea mare atat in Europa, cat si in SUA. Dar – accentueaza el – aceasta inseamna un echilibru complet diferit intre taierile de sercivii sociale si cresterea taxelor pentru cei bogati (s.n.) Simplul adevar este ca globalizarea a lovit greu munca necalificata, dar s-a dovedit in acelasi timp si o adevarata ‘bonanza’ pentru superbogatii lumii. Acestia au fost capabili sa investeasca in proiecte noi si inalt profitabile in economiile emergente …” In final, conchide Jeffrey Sachs, “saracii au fost loviti de doua ori, prima data de fortele pietei, apoi de abilitatea bogatilor de a-si depozita banii in ascunzatori cu taxe scazute in jurul lumii.”
Daca privim la situatia de la noi, din Romania, aceasta regula a fost respectata deplin: greul crizei il duce marea majoritate a populatiei, in timp ce “bogatii” (inclusiv politicienii) nu numai ca nu au saracit, ci au continuat sa se imbogateasca, dar nu atat ca urmare a exploatarii functionarii pietei, cum au facut-o superbogatii de afara, ci mai mult ca urmare a avantajelor create prin rasplata loialitatii politice. Cine sprijina coalitia de la guvernare, primeste acces la contractele publice, care aduc profit, urmand ca o parte din acesta sa se reintoarca apoi in pusculita partidului care le-a facilitat accesul la contractele respective. (O alta diferenta este si ca Warren Buffett nu isi etaleaza bogatia in slumsurile sarace din Statele Unite, ca sa ii racaie si mai mult pe cei nevoiasi, cum se intampla la noi, ci are atat decenta, cat si prevederea sa se invarta exclusiv in cercurile celor ca el…)
“O politica fiscala imbunatatita in economiile transatlantice – arata Jeffrey Sachs – trebuie sa se bazeze pe trei realitati. Prima, va trebui sa extinda investitia in capitalul uman si in infrastructura.” Daca tinem seama ca la noi, exact acestea sunt domeniile care sufera cel mai mult de pe urma neglijentei guvernamentale, vom vedea ca ne situatm la ani lumina de aceasta recomandare. La noi scolile mai degraba se inchid, iar nivelul invatamantului scade vazand cu ochii, poate si ca urmare ca s-a decretat ca aveam nevoie mai mult de tinichigii si frizeri, decat de ingineri si oameni de litere (care au si dezavantajul politic ca nu pot fi manipulati atat de usor cand vin alegerile …).
“A doua [realitate] – spune Jeffrey Sachs – o reprezinta taierea cheltuielilor inutile, de pilda, angajamentele militare gresite din locuri ca Irak, Afganistan si Yemen”. Sigur, la nivelul nostru, nu avem asemenea angajamente (iar acolo unde le avem, si acelea minore, facem bine ca le pastram), insa nu numai ca taiem la greu din cheltuielile utile, dar ne-am lansat intr-un adevarat “festival” de cheltuieli inutile (telegondole intre nimic si nimic, parcuri in sate uitate de lume, bazine inchise imediat dupa inaugurare, din lipsa de personal pentru exploatare etc. etc), campionul fiind de departe Ministerul Dezvoltarii. (Sigur, toate fac sens atunci cand vine vorba de recompensarea clientelei politice, insa or’s’cat ….)
“A treia [realitate] – conchide Jeffrey Sachs – este echilibrarea bugetelor pe termen mediu, indeosebi prin cresterea taxelor pentru cei cu venituri personale ridicate si corporatiile internationale care isi strecoara banii prin lacunele legilor si si-i tin in paradisuri fiscale in strainatate.” La noi, doar a pune problema asa inseamna sa fii crucificat in piata publica, dar sa te mai si bati pentru implementarea unor asemenea masuri.
In suma, fiecare cititor poate sa masoare singur unde ne aflam noi cu masurile anti-criza, comparativ cu aceste recomandari, pe care nu le face oricine, ci unul dintre cei mai mari economisti contemporani. Din pacate, realitatea din Romania este ca, in timp de cetateanul este tot mai impovarat de taxe, atat suma, cat si calitatea serviciilor puse la dispozitie de stat in schimbul acestor bani este tot mai mica si mai scazuta!? Cu alte cuvinte, astazi dai tot mai mult pentru tot mai putin… Ori, in atari conditii, “contractul social” care sta la baza oricarui stat, deci si al nostru, este practic rupt de una din parti, respectiv de statul insusi!
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
