Financial Times scrie ca Romania este singura surpriza placuta din Europa Centrala si de Est in ce priveste cresterea economica pe trimestrul al doilea al acestui an, raportat la acelasi trimestru al anului trecut. Pe de alta parte, o analiza Reuters apreciaza ca Emil Boc este un "elev model al austeritatii FMI", dar ca, fara o politica prudenta si echilibrata in viitorul an electoral, toate eforturile de pana acum pot fi anulate.

Foto:

Stim foarte bine ce pericole ne asteapta si nu vom cadea in capcana populismului socialist cu care ne preseaza constant Opozitia iresponsabila a celor din USL. Socialistii nu stiu decat sa ceara marirea salariilor, a pensiilor si a cheltuielilor cu aparatul bugetar, fara a propune calea corecta pentru a le putea obtine. Ori PDL si Guvernul stiu ca toate aceste majorari nu pot fi sustinute decat de o crestere economica solida, de o politica de precautie, moderatie si echilibru in pofida faptului ca vine un an electoral.

Statele membre ale Uniunii Europene stiu si ele ce au de facut, chiar daca nu sunt in acorduri specifice cu FMI si chiar daca o fac cu intarziere. Ele sunt nevoite sa ia masuri de austeritate foarte dure in anul 2011, similare cu cele asumate in Romania in anul 2010, ancorate in problemele specifice ale fiecarei natiuni. Toate cu acelasi scop: pentru a-si reechilibra cheltuielile cu veniturile, pentru a-si diminua datoriile suverane. Cu alte cuvinte, pentru a croi politici economice sustenabile prin care se pot onora obligatiile sociale fara a incarca suplimentar deficitul bugetar si datoria publica.

Despre ce masuri europene de austeritate este vorba?

1. Inghetarea salariilor: Bulgaria, Italia, Polonia, Spania, UK

2. Inghetarea pensiilor: Bulgaria, Italia, Letonia, Portugalia, Spania

3. Reducerea salariilor: Cehia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, Slovacia

4. Reducerea / impozitarea pensiilor: Cehia, Irlanda, Italia

5. Cresterea varstei de pensionare: Danemarca, Franta, Grecia, Italia

6. Reducerea numarului de angajati din sectorul public: Bulgaria, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia

7. Reducerea altor cheltuieli publice: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, UK, Ungaria

8. Cresteri de taxe / cresterea veniturilor: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, UK, Ungaria

  • I.    Inghetarea salariilor 

Bulgaria: Salariile din sectorul public vor fi inghetate din anul 2011 pana in anul 2013.

Italia: Au fost inghetate salariile si s-au suspendat mecanismele automate de avansare in functii pentru judecatori, avocati si persoanele din mediul academic in perioada 2011 - 2013.

Polonia: In anul 2011, salariile sunt inghetate in sectorul public, cu exceptia invatamantului.

Spania: Salariile sunt inghetate in anul 2011.

UK: Salariile din sectorul public sunt inghetate pentru 2 ani, cu exceptia celor mai mici salarii.

  • II.   Inghetarea pensiilor

Bulgaria: Pensiile vor fi inghetate din anul 2011 pana in anul 2013.

Italia: Noi masuri: in perioada 2012 - 2013 nu se va admite indexarea pensiilor mai mari de 5 ori decat pensia minima calculata de Institutul National de Protectie Sociala (INPS), cu exceptia partii din suma cu valoare de 3 ori mai mica decat pensia minima INPS, fata de care indicatorul de recalculare automata se va aplica in masura de 70%.

Letonia: Pensiile sunt inghetate in perioada 2011-2013.

Portugalia: Pensiile sunt inghetate pana in anul 2013, cu exceptia celor cu niveluri reduse.

Spania: Pensiile sunt inghetate in anul 2011, cu exceptia pensiilor minime garantate pentru persoanele sarace.

  • III. Reducerea salariilor

Cehia: Reduceri de salarii, mai mici de 10%, la latitudinea fiecarui ministru. In domeniile apararii si ordinii publice veniturile au fost diminuate cu 10%. Salariul Presedintelui va fi impozitat.

Grecia: Salariile vor fi diminuate cu 15%, iar in cazul angajatilor din companiile de stat salariile vor fi reduse cu 30%. Se va impune o limita maxima pentru salarii si bonusuri. Cheltuielile cu salariile vor scadea cu 770 mil. euro in 2011.

Irlanda: Salariile Primului-Ministru, al Viceprim-Ministrului si ale Ministrilor sunt reduse. Se stabileste un nivel maxim al salariului de 250 000 euro in sectorul public, inclusiv in agentiile de stat.

Italia: Se reduc salariile in sectorul public de la 1 ianuarie 2011 pana la 31 decembrie 2013 cu 5% pentru veniturile peste 90 000 Euro si cu 10% pentru partea din venituri care depaseste 150 000 Euro. In perioada 2011 - 2013, remunerarea angajatilor din sectorul public nu trebuie sa depaseasca nivelul din anul 2010. Acest lucru semnifica neinnoirea contractelor nationale colective, care sunt in vigoare pe toata perioada 2010 2013.

Portugalia: Salariile din sectorul public au fost reduse cu 5% in acest an, cu exceptia salariilor cu niveluri reduse.

Slovacia : Guvernul intentioneaza sa reduca cu 10% salariile ministrilor si parlamentarilor.

  • IV  Reducerea / impozitarea pensiilor

Cehia: Se introduce impozitarea pensiilor in cazul pensionarilor care cumuleaza pensia si alte venituri (cum ar fi salarii, venituri din afaceri, inchirieri) si depasesc astfel limita de 840.000 coroane anual (aprox. 34.000 euro). In prezent este in curs de adoptare un nou cadru legislativ privind sistemul de pensii, care va aduce schimbari in calcularea pensiilor. Pensiile care se vor calcula conform acestui algoritm nou dupa data de 30 septembrie 2011, pentru categoriile 2 - 8 (exista 10 categorii de pensii, in functie de marimea contributiilor, 10 fiind cea mai mare), vor scadea treptat in decursul a cinci ani, cu procente intre 1-3%. Remuneratia si bonusurile platite pensionarilor militari sunt impozitate cu 15%.

Irlanda: Pensiile de stat mai mari de 12 000 euro se reduc cu 4% in medie. Reducerea cu 10% a pensiilor celor care se pensioneaza in prezent si modificarea drepturilor la pensie pentru noii pensionari.

Italia: Noi masuri: in perioada 1 august 2011 - 31 decembrie 2014 pensiile a caror valoare bruta este mai mare decat 90.000 euro se impoziteaza, astfel: 5% in cazul sumelor excedentare cuprinse intre 90.000 si 150.000 euro si 10% in cazul celor care depasesc 150.000 euro.

  • V   Cresterea varstei de pensionare

Danemarca: A fost luata decizia de modificare treptata a varstei de pensionare, care prevede cresterea varstei de pensionare anticipata si la termen, astfel: Salariatii care aveau 57 de ani in 2010 vor continua sa beneficieze de actualele prevederi legale, si anume, dreptul de a se pensiona anticipat la 60 de ani si de a se pensiona la termen la 65 de ani. Salariatii care aveau 55 de ani in 2010 vor putea solicita pensionarea anticipata la 62 de ani si pensionare la termen la 67 de ani. Salariatii care aveau 51 de ani in 2010 vor putea solicita pensionarea anticipata la 64 de ani si pensionarea la termen la 67 de ani.

Franta: Varsta de pensionare a fost majorata de la 60 la 62 ani, iar pentru pensia publica cu stagiu complet de cotizare, varsta de pensionare a crescut de la 65 la 67 ani.

Grecia: Varsta de pensionare va fi majorata la 65 de ani, fiind nevoie de 40 de ani in campul muncii pentru a primi pensia intreaga, iar aceasta va fi calculata in functie de contributiile de-a lungul vietii.

Italia: Noi masuri: creste gradual, de la 1 ianuarie 2020, varsta de pensionare a femeilor din sistemul privat de la 60 la 65 ani in anul 2032.

  • VI.  Reducerea numarului de angajati din sectorul public

Bulgaria: Numarul de angajati din sectorul public va fi redus cu mai mult de 10%.

Finlanda: Programul de crestere a productivitatii vizeaza reducerea numarului de angajati din aparatul public central cu 4 800 persoane in perioada 2011 - 2014 prin neinlocuirea celor care se pensioneaza.

Franta: Reducerea personalului operatorilor de stat (agentii) cu 1,5% in fiecare an. Continuarea reducerii personalului bugetar prin neinlocuirea unui functionar din doi care ies la pensie.

Germania: Reducerea posturilor din sectorul public cu 10.000 locuri pana la sfarsitul anului 2014.

Grecia: Personalul din sectorul public va fi diminuat cu 25% (150.000 functionari vor parasi sectorul public). Toate contractele temporare din sectorul public vor fi incheiate. Doar unul din zece functionari publici care se pensioneaza anul acesta va fi inlocuit si doar unul din cinci in anii urmatori.

Letonia: In perioada 2008 - primul trimestru din anul 2011, numarul angajatilor din sectorul public a fost redus constant. Reducerile au fost de 23% in cazul angajatilor din institutiile finantate de la bugetul de stat, si de 15% in cazul institutiilor cu finantare din bugetele locale (in primul trimestru din anul 2011 fata de acelasi trimestru din anul 2008).

Polonia:Personalul din sectorul public va fi redus cu 10%.

Portugalia: Se reduce numarul de angajati din aparatul public central cu cel putin 1% pe an si cu cel putin 2% in cazul autoritatilor locale. Se vor reduce pozitiile de management si unitatile administrative cu cel putin 15% (in medie, fata de nivelurile de la sfarsitul anului 2010), pana la sfarsitul anului 2011 in cazul aparatului public central si pana la finalul lui iunie 2012 pentru guvernele locale.

  • VII. Reducerea altor cheltuieli publice

Austria: Planul de consolidare prevede economii in valoare de 1,5 mld. euro. Bugetul pentru sanatate s-a redus cu 125,5 mil. euro in anul 2011 fata de anul precedent. Au fost prevazute reducerea cheltuielilor cu personalul, a cheltuielilor materiale, a transferurilor si a alocatiilor familiale.

Belgia: Guvernul intentioneaza sa reduca cheltuielile din sanatate cu 0,22% din PIB in acest an.

Bulgaria: In anul 2011 sunt prevazute reduceri de cheltuieli de 584 mil. $ provenind din reducerea fondurilor alocate ministerelor.

Cehia : Vor fi aplicate reduceri importante de cheltuieli in domeniul asistentei sociale. Statul va plati concediile medicale doar incepand din a 22-a zi de boala, si nu din a 15-a, asa cum era pana acum. Angajatorii vor continua sa plateasca prestatiile o saptamana in plus. Alocatiile pentru nasterea copilului vor fi platite doar pentru primul copil nascut si pentru familiile al caror venit nu depaseste de 2,4 ori nivelul de subzistenta. Se vor face economii de pana la 1,3 mld. coroane. Persoanele inregistrate la o agentie de ocupare a fortei de munca nu vor putea lucra si primi indemnizatie in acelasi timp. Se asteapta ca economiile sa se ridice la 820 mil. coroane. Persoanele care renunta la locul de munca la cererea lor sau cu acordul angajatorului vor avea dreptul la o indemnizatie de somaj mai mica, de 45% din venitul lor lunar net. Cel mai redus nivel al subventiilor pentru ingrijirea unei persoane apropiate va fi diminuat de la 2 000 la 800 coroane lunar, economiile ridicandu-se la 1,53 mld. coroane. Se reduc sumele prevazute pentru scutirile fiscale si se elimina anumite scutiri fiscale. Suma prevazuta pentru scutirile fiscale se reduce cu 1.200 coroane in anul 2011, pentru a acoperi pierderile cauzate de inundatii. Masura se va aplica doar in anul 2011. Se elimina scutirile fiscale acordate angajatorilor pentru incadrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati - companiile in care persoanele cu dizabilitati angajate reprezinta mai mult de jumatate din intregul personal nu vor mai beneficia de scutiri fiscale. Se reduc subventiile acordate. Se introduce impozitarea subventiilor acordate deputatilor. Se impoziteaza cu 50% subventiile acordate de stat pentru construirea de locuinte. Se reduc cu 5% subventiile acordate de stat partidelor si miscarilor politice in anul 2011. Subventiile acordate presedintelui vor fi impozitate. Acelasi lucru se aplica la subventiile pentru chirie si la alte subventii financiare acordate fostilor presedinti.

Danemarca :O serie de scoli nu isi vor relua activitatea in luna august 2011, o data cu inceputul noului an scolar. Elevii din scolile respective vor fi preluati de scoli din localitati invecinate. Incepand cu data de 1 iulie 2011, pacientii care nu vorbesc daneza sau engleza vor trebui sa acopere costurile traducatorilor. O parte dintre serviciile sociale oferite persoanelor in varsta au fost sistate incepand cu acest an. Strategia urmarita de autoritati a fost de a reduce numarul persoanelor in varsta eligibile pentru a primi asistenta.

Franta: Reducerea cu 10% a cheltuielilor de functionare ale statului si ale operatorilor de stat (agentii) in perioada 2011-2013, din care 5% in 2011. Reducerea cheltuielilor de interventie ale statului cu 10% pana in 2013.

Germania: Reducerea cheltuielilor administratiei publice. Reducerea subventiilor. Reducerea indemnizatiei pentru cresterea copilului. Prestatiile sociale sunt diminuate pentru somerii pe termen lung. Bugetul pentru aparare va fi redus cu 8,3 mld. euro pana la sfarsitul anului 2014. Fortele armate germane vor fi restructurate.

Grecia: Cheltuielile din domeniul sanatatii vor fi reduse cu 310 mil. euro in anul 2011 prin rationalizarea prescriptiilor medicale si prin utilizarea unor medicamente mai ieftine. Cheltuielile cu educatia vor fi reduse prin inchiderea sau fuziunea a 1 976 de scoli. Cheltuielile din domeniul asistentei sociale vor scadea cu 1,09 mld. euro anul acesta. In anul 2011, investitiile publice vor fi reduse cu 850 mil. de euro, iar subventiile cu 500 mil. de euro.

Irlanda: Alocatiile sociale pentru cei in varsta de munca se reduc cu circa 4%. Alocatiile pentru cresterea copilului se reduc cu 10 euro. In domeniul fiscalitatii, se elimina sau se restrang numeroase scutiri fiscale, iar creditele fiscale se reduc cu 10%.

Italia: Toate ministerele trebuie sa taie cheltuielile cu 10% in anul 2011. Drept consecinta a neinnoirii contractelor colective de munca, bugetul Casei Nationale de Sanatate este diminuat cu 418 mil. euro in anul 2011. Noi masuri: Pachetul a fost consolidat si prevede, in termeni de reducere a deficitului, aprox. 80 mld. euro in perioada 2011 - 2014. Pentru atingerea obiectivului de echilibru bugetar in anul 2013, masurile se vor concentra in 2012 - 2013. Reducerile de cheltuieli vor fi stabilite la fiecare minister. Nu se vor taia cheltuielile pentru sistemul universitar, cultura si cercetare. La nivel local, reducerile de cheltuieli vor fi recompensate in baza unor parametri stabiliti: combaterea evaziunii fiscale, reducerea costurilor administrative, etc. Reducerea beneficiilor acordate unor titulari de functii politice si sefi de institutii publice: reducerea numarului si costurilor masinilor oficiale, a zborurilor oficiale, reducerea rambursarilor cheltuielilor electorale pentru partidele politice. Beneficiile acordate nu trebuie sa depaseasca media ponderata in PIB a beneficiilor analoage aplicate in principalele 6 state din zona Euro. Desfiintarea si reorganizarea unor entitati publice. In domeniul educatiei sunt prevazute reducerea numarului de institutii scolare autonome si a profesorilor, reduceri de personal si rationalizarea cheltuielilor de organizare scolara. Reducerea facilitatilor fiscale cu 5% din anul 2013 si cu 20% din anul 2014.

Letonia:Pe partea de cheltuieli au fost eliminate / revizuite anumite subventii si prestatii sociale. Se reduc sumele alocate pentru sanatate, programe sociale si aparare. Se reduc subventiile din educatie si sumele alocate pentru acoperirea pierderilor suportate de furnizorii de servicii feroviare.

Olanda: Bugetul pe anul 2011 prevede economii bugetare de 3,12 miliarde euro, provenind in principal din: Costurile pentru cursurile de integrare ale imigrantilor (cca. 510 milioane euro); Plafonarea salariilor bugetarilor (cca.1 miliard de euro); in invatamant salariile vor fi majorate numai in marja ratei de inflatie; Diminuarea alocarilor pentru inovatii cu cca. 700 de milioane de euro prin filtrarea riguroasa a proiectelor finantate; diminuarea subventiilor pentru tratamentele contraceptive (la persoane de peste 21 ani), pentru tratamentele dentare (la persoane de peste 18 ani), pentru dispozitive medicale ortopedice si pentru schemele de ajutorare pentru pesoanele cu handicap (120 de milioane de euro); Subventiile acordate ingrijirii copiilor (cca. 440 de milioane euro pana in 2015); Reducerea numarului de ministri (de la 16 la 12) si de ministere (unele ministere au fuzionat).

Polonia: A fost introdusa o regula de disciplina bugetara, care limiteaza la 1% cresterile la fiecare capitol de cheltuieli bugetare. Se reduc ajutoarele pentru inmormantare.

Portugalia: Cheltuielile vor fi reduse cu 0,3% din PIB, sub forma diminuarii subventiilor catre companiile de stat si a reducerii cheltuielilor din sanatate. Perioada maxima de acordare a ajutorului de somaj va fi redusa la 18 luni.

Slovacia: In anul 2011 sunt prevazute economii in valoare de 1,7 mld. euro. Acestea includ reducerea cheltuielilor si anularea unor proiecte publice.

Spania: Bugetul de austeritate votat de Parlament la sfarsitul anului 2010 include reduceri de cheltuieli atat la nivel central, de 7,9%, cat si la nivel local, de 16%. Noi masuri: Reducerea cheltuielilor cu medicamentele, prin compensarea celui mai ieftin medicament cu aceeasi substanta activa. Se vor economisi astfel 2,4 mld. euro anual. Plafonarea cheltuielilor pentru comunitatile autonome. Plafonul va fi fixat ulterior.

UK: Cheltuielile administrative ale Guvernului se vor reduce cu 34% pana in 2014-2015. Nu se fac recrutari in sectorul public in viitorul apropiat. In perioada 2011-2012, pragul de venit pentru obtinerea de credite fiscale a fost redus de la 25.000 Lire la 10.000 Lire si la 5.000 Lire in perioada 2013-2014. Alocatiile pentru copii sunt inghetate timp de 3 ani, incepand din 2011. Subventiile pentru plata chiriei vor fi limitate in cazul familiilor cu venituri mici la maximum 400 lire. Incepand cu anul 2011, prestatiile sociale, creditele fiscale si pensiile de stat vor fi indexate cu indicele preturilor de consum (economie la bugetul de stat in valoare de 10,6 mld. Lire pana in 2015). Somerii care refuza un loc de munca fara motive intemeiate isi pot pierde indemnizatia oferita pentru cautarea unui loc de munca (jobseekers allowance).

Ungaria: Noua constitutie a Ungariei include reducerea obligatorie a datoriei pana la 50% din PIB. Reducerea perioadei de somaj de la 9 luni la 3 luni si introducerea notiunii de munca in folosul societatii, cu program de 4 ore pentru primirea asistentei sociale - Lege votata in Parlament la 12 iulie 2011. Redimensionarea cheltuielilor bugetare pentru bunastarea sociala - restructurarea sistemului de asistenta sociala (800.000 de asistati social) - conform legii bugetului pentru anul 2011.

  • VIII.    Cresteri de taxe / cresterea veniturilor

Austria: Au fost prevazute venituri de 1,16 mld. euro provenind din cresterea taxelor. De la 1 ianuarie 2011 a fost introdusa taxarea bancilor. Se estimeaza ca veniturile anuale se vor ridica la 500 mil. euro.

In pachetul de masuri aprobat de Parlament la sfarsitul anului 2010 au mai fost prevazute: cresterea accizelor la tutun, cresterea taxelor la biletele de avion, cresterea impozitarii fundatiilor (foundations) de la 12,5% la 25,5%, cresterea taxelor pe investitiile imobiliare realizate de fundatii (foundations) si cresterea taxelor la combustibili.

Belgia: Spre deosebire de alte state, Belgia si-a concentrat eforturile de consolidare in proportie de 60% pe cresterea veniturilor. Pe partea de venituri, Guvernul a decis sa impuna taxarea bancilor si a companiilor listate pe bursa de la 1 ianuarie 2011. Astfel veniturile vor creste cu 0,16%. Campaniile impotriva evaziunii fiscale (plata taxelor si a contributiilor sociale) vor conduce la venituri suplimentare de 0,1% din PIB.

Bulgaria: Incepand din anul 2011, contributiile la sistemul de pensii vor creste pana la 17,8%, conform cu recomandarile FMI.

Cehia: Recent a fost majorata taxa care se plateste pentru o zi de spitalizare, de la 60 la 100 Czk (aprox. 4 euro). De asemenea, medicamentele mai ieftine de 50 Czk (2 euro) au fost eliminate din lista medicamentelor compensate, iar taxa de 30 Czk se va aplica intregii retete si nu fiecarui medicament prescris, cum se proceda pana acum. Noile prevederi vor intra in vigoare incepand de la 1 august 2011.

Cipru: De la 1 ianuarie 2011, a fost majorat TVA-ul la produse farmaceutice si alimentare de la 0% la 5%. Anul acesta a fost adoptata taxarea bancilor, ca masura permanenta. Depozitele bancare ce depasesc 100.000 euro sunt impozitate cu 0,05% pentru o perioada de 2 ani. Incepand cu 1 aprilie 2011 a avut loc o majorare a taxei pentru combustibil cu 1%. In anul 2011 se aplica o taxa de 30% la tigarete.

Germania : Se impun taxe noi asupra energiei produse in sectorul nuclear si asupra traficului aerian. Se previzioneaza venituri de 940 mil. Euro pe an din taxele asupra traficului aerian. Contributiile la asigurarile de somaj si de sanatate au fost majorate cu 0,2 p.p., respectiv 0,6 p.p.

Grecia : Majorarile de taxe vor aduce 2,32 mld. euro la buget anul acesta. Cresc cotele de TVA, de la 19% la 23%, de la 11% la 13% si de la 5,5% la 6,5%. TVA - ul in cazul barurilor si restaurantelor se majoreaza de la 13% la 23% si se intensifica lupta impotriva evaziunii fiscale si a muncii la negru. Se introduc taxe pe lux privind piscinele, iahturile si autovehiculele de mare putere. Statul va impune o "taxa de solidaritate" intre 1% si 4% din salariile cu niveluri ridicate. Taxa va fi de 5% in cazul ministrilor, parlamentarilor si a altor categorii de functionari publici cu venituri importante. Impozitul anual va fi majorat cu 300 euro in cazul liber profesionistilor (ex. avocati, instalatori, soferi de taxi). Pragul minim de exceptare de la plata impozitelor scade de la 12.000 la 8.000 euro, cu exceptia angajatilor cu varsta sub 30 de ani si a pensionarilor.