Criza Greciei, a Portugaliei, a euro, revoluţiile din ţările arabe şi fenomenele migratorii ulterioare, toate acestea au contribuit la crearea în Uniunea Europeană a unui climat „de criză”, caracterizat de neîncrederea crescândă între statele membre. Această atmosferă se resimte în mod acut şi în cazul dezbaterilor din jurul reformării Schengen unde două poziţii antagoniste pot fi identificate: re-naţionalizarea acestui acquis major al construcţiei europene versus aprofundarea europenizării sale. Aşa cum vom arăta în prezentul articol, extinderea acestui spaţiu la România şi Bulgaria nu poate fi înţeleasă în afara acestei discuţii mai largi, viitorul aderării fiind strâns legat de rezultatul acestei dezbateri.
În 14 iunie 1985, ziua semnării acordului Schengen, Robert Goebbels, Secretar de Stat luxemburghez pentru Afacerile Externe, declara cu satisfacţie că semnarea acestui acord simbolizează caracterul comun al construcţiei europene. Douăzecişişase de ani mai târziu, dezbaterile în jurul Schengen-ului pun sub semnul întrebării durabilitatea solidarităţii europene în ceea ce priveşte libertatea de circulaţie a persoanelor, acestea opunând două tendinţe: re-naţionalizarea şi europenizarea.
Re-naţionalizarea…
Lăsând deoparte cazul aderării României şi Bulgariei la zona europeană de liberă circulaţie, care este întru-câtva deja o primă dovadă a lipsei de solidaritate europeană, semnalul vizibil al re-naţionalizării Schengen vine odată cu scrisoarea din 26 aprilie adresată de Franța si Italia Comisiei Europene prin care se cere acesteia revizuirea acquis-ului Schengen. Scrisă în contextul “crizei” provocată de imigranţii revoluţiilor arabe din Africa de Nord, aceasta face apel la o reflecţie asupra unei metode prin care frontierele interne să poată fi reintroduse în cazuri “excepționale”.
Comisia Europeană a răspuns prompt acestei cereri venită din partea celor doi “grei” ai scenei europene prin publicarea unei Comunicări privind Migraţia. Prin aceasta, Comisia propune instituirea unui mecanism la nivel european prin care, în situaţii “excepţionale” ce urmează a fi precizate se introduce posibilitatea controalelor la frontierele interne Schengen. Ideea a fost susținută în mod explicit de Consiliul European din iunie, care a cerut de altfel Comisiei să vină cu o propunere concretă în acest sens în luna septembrie 2011.
Re-naţionalizarea gestiunii frontierelor se poate observa şi din anunţul Danemarcei privind decizia sa, unilaterală, de a reinstitui controalele vamale la graniţele sale cu statele Schengen. Această decizie, venită pe fondul presiunilor unuia din partidele naționaliste daneze aflate la putere, este privită de Comisie ca un atac frontal adus nu doar libertăţii de circulaţie, ci şi principiilor de baza ale pieței unice care se bazează tocmai pe lipsa acestor bariere naționale.
…versus europenizarea gestiunii frontierelor europene
Dacă Comisia Europeana a adoptat mai degrabă o poziție de mijloc în ceea ce privește cererile guvernelor statelor membre, Parlamentul European a fost vocea care a criticat cel mai mult tendințele de re-naţionalizare a spațiului Schengen. În viziunea acestuia, exprimată printr-o rezoluţie recentă susținută de toate marile grupuri politice, deputaţii europeni contestă schimbările propuse de Comisie şi susținute de Consiliul European, arătând ca ele nu vor conduce la ameliorarea guvernantei Schengen, ci din contră, pot avea ca efect disoluția zonei europene de liberă circulație, una din cele mai mari realizări din istoria UE.
Abordarea Parlamentului în ceea ce privește îmbunătățirea gestionării spațiului Schengen este legată nu de posibilitatea de a introduce noi prevederi pentru a putea introduce mai ușor frontierele interne, ci de monitorizarea mai atentă a implementării regulilor deja existente. În acest sens, acesta susţine instituirea unui sistem de evaluare Schengen mai eficient care, contrar celui existent, să fie coordonat la nivel comunitar de către Comisie şi să se aplice nu doar statelor candidate la intrarea în spațiul Schengen, ci şi celor deja membre. Mai mult decât atât, acesta ar trebui sa prevadă atât un mecanism de asistenţă pentru statele care au probleme în acest domeniu, cât şi un sistem de sancțiuni care să poată merge până la instituirea temporară si limitată a frontierelor interne. Viziunile concurente dintre Parlament și Consiliu se regăsesc de altfel şi la nivel pur inter-instituțional, acesta din urma contestând, prin intermediul unei confruntări interne între Serviciile Juridice ale celor doua instituții, dreptul primului de a fi asociat deplin în procedura de codecizie.
Observăm, aşadar, în dezbaterile din jurul Schengen două tendinţe opuse: gestionarea frontierelor la nivel european într-un spirit inter-guvernamental, la nivelul Consiliului şi gestionarea frontierelor la nivel european într-un spirit comunitar, Parlamentul fiind reprezentantul acestei abordări.
România și Bulgaria prinse în dezbaterea Schengen
Aderarea României şi Bulgariei la spațiul Schengen trebuie înțeleasă în acest context al eroziunii constante a solidarității şi încrederii reciproce de la nivel european. Cele două state nu pot deveni membre depline ale zonei europene de liberă circulație atâta timp cât încrederea celorlalți faţă de capacitatea lor de a gestiona frontierele externe dar şi încrederea în spaţiul Schengen, în general, sunt puse sub semnul întrebării.
Desigur, aderarea la Schengen nu depinde doar de eforturile celor două state însă acestea au totuși cel puțin două mijloace la îndemnă pentru a-şi maximiza treptat șansele de reușită.
În primul rând, România şi Bulgaria trebuie să contribuie activ la (re)construirea încrederii statelor membre în proiectul Schengen ca întreg. În acest sens, susținerea soluției comunitare la răspunsul privind ameliorarea guvernanţei Schengen este fundamentală. România şi mai ales Bulgaria au un interes vital în a susține ameliorarea sistemului de evaluare Schengen întrucât este cunoscut si larg împărtăşit în instituţiile de la Bruxelles faptul ca slăbiciunile zonei europene de liberă circulaţie nu ţin de statele din afara ei cum sunt România și Bulgaria ci de incapacitatea unor state deja membre Schengen de a se conforma standardelor europene privind gestionarea frontierelor. Atâta timp cât probleme grave persistă la frontierele maritime din Mediterană sau la cea greco-turcă, șansele de primire a unor noi membri care sa adâncească, în mod potențial, aceste probleme este extrem de redusă. Mai mult decât atât, potrivit unor surse din sfera instituțională europeană, susținerea unui mecanism de evaluare comunitar care să prevadă sancțiuni în caz de nerespectare a acquis-ului Schengen, propunere ce se înscrie în logica europenizării mai profunde a Schengen-ului, ar putea face ca poziția Germaniei şi chiar a Franței vizavi de aderarea României şi Bulgariei să devină mai flexibilă.]
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro\
