În 1947 arhitectul GM Cantacuzino scria ‘“nicăieri în lume Statul nu este mai puţin prezent în oraş decât în cele româneşti”. Verdictul lui Cantacuzino cade nemilos şi sugerează în acelaşi timp o anumită aşteptare că noul stat socialist se va apleca cu atenţie asupra problemei reconstrucţiei urbane. Această aşteptare continuă visele şi planurile din a doua jumătate a secolului 19 şi prima jumătate a secolului 20, speranţele şi eforturile construirii unei Românii moderne , europene. România Unită, odată cu modernizarea administrativă şi a modelului de guvernare, încerca modernizarea oraşului romanesc. Apar acum edificii noi şi reprezentative cu o arhitectură europenizată , străzile podite cu lemn sau pământ devin de piatră sau asfalt, oraşul intră într-o nouă epocă a mobilităţii şi dezvoltării odată cu transportul public dar şi a altor facilităţi pe care revoluţia industrială le integrase de mult în viata oraşelor vest-europene. Cu toate acestea, în 1947, procesul modernizării este departe de a se fi încheiat iar distrugerile războiului aduc o sarcină în plus în sensul reconstrucţiei.
O scurtă perspectivă istorică
Comunismul confiscă ideea modernizării dar îndreaptă procesul către modelul unei dezvoltări industrial-constructiviste ce mizează pe obiectivele “globale” ale blocului estic în a demonstra superioritatea modelului socialist. Evoluţia urbană a oraşului socialist românesc ilustrează ideea exprimată de Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale Pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România care spune: “vreme de patru decenii şi jumătate, statul românesc a fost confiscat de un grup politic străin de interesele şi aspiraţiile poporului român”. Într-adevăr, noul proiect de reconstrucţie la scară naţională, prin care acest stat doreşte să se facă prezent în toate localităţile romaneşti, în noi edificii publice şi bulevarde mărginite de nesfârşite maşini de locuit pentru cei mulţi care construiesc zi de zi socialismul, ignoră valorile şi aspiraţiile tradiţionale şi creează un oraş dormitor, artificial şi dens, de multe ori clădit prin deconstruirea ţesutului istoric.
Post-comunismul ne găseşte în oraşul eternei tranziţii, dominat de decăderea industrială dar şi de degradarea mediului construit, un peisaj ce pare la extreme post-war. Această situaţie este accentuată de performanţa scăzută a guvernării publice centrale şi locale, dar şi de decăderea planificării urbane ca disciplină şi abordare, într-un soi de protest faţă de planificarea forţată de sus în jos a ultimilor 45 de ani.
Problemele sunt multe şi ţin de toate domeniile . Ne confruntăm nu numai cu “odioasa moştenire”, aşa cum le plăcea să susţină politicienilor anilor 90, dar şi cu incapacitatea de integrare într-un sistem economic european dacă nu global, de care nu mai suntem izolaţi de Cortina de Fier.
Contextul european şi global
Paradigmele noului oraş global, “endless city” cum îl numeşte Deyan Sudjic, un oraş ce polarizează problemele actuale ale dezvoltării globale dar care este cel ce trebuie să ofere soluţiile viitorului, ne găsesc într-o poziţie periferică conceptual.
Trăim un tip “pivotal” al regenerării urbane spune Sir Rogers în debutul raportului Urban Task Force ce investighează soarta oraşului britanic modern în încercarea de a găsi răspunsuri la provocările locale dar şi globale.
Strategiile de dezvoltare europeană sunt centrate firesc pe oraş, mai ales că tendinţa urbanizării globale găseşte Europa pe un loc fruntaş (aproape 75% din europeni trăiesc în oraşe). Politica de coeziune poziţionează oraşul pe un palier strategic esenţial, şi identifică ca zone de interes şi acţiuni principale :
- îmbunătăţirea competitivităţii
- echilibrare economică şi dezvoltare echilibrată între oraşe
- îmbunătăţirea calităţii vieţii în oraşe
- dezvoltarea de strategii de dezvoltare participative economice , de mediu şi sociale
- promovarea antreprenoriatului, crearea de locuri de muncă locale şi dezvoltarea comunităţii
- atragerea de personal calificat şi foarte calificat şi îmbunătăţirea mediului cultural şi de învăţământ
- îmbunătăţirea coeziunii sociale şi integrare culturală
- pregătirea unui plan de regenerare urbană pe termen mediu şi lung
Studiile şi investigaţiile actuale converg cel puţin asupra liniilor directoare principale care poziţionează oraşul în centrul preocupărilor în privinţa dezvoltării umane. Dar cea mai importantă idee, un soi de corolar al tuturor acestor noi teorii, analize şi planuri de acţiune, este faptul că oraşul trebui sa fie dedicat oamenilor, rezidenţilor, comunităţii.
citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
