Dl Neacșu se întreabă într-un articol publicat săptămâna trecută de ce abia acum se discută despre ”confiscarea extinsă” a averilor obținute ilicit. Dl judecător mai susține că nu există niciun fel de obstacol împotriva adoptării unei astfel de legi. Autorul a primit răspunsul în comentarii, explicația nu reprezintă niciun fel de mister. Înainte să îl repet aici, însă, am și eu o întrebare. Ce semnificație și ce efect are pasajul constituțional : ”Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” ?
Nu de alta, dar toată disputa din ultima vreme a pornit de la acest pasaj, de la faptul că Curtea Constituțională, urmând opinia exprimată de CSM, a decis că el nu poate fi scos din Constituție pe calea revizuirii. Judecătorii ambelor instanțe au spus că pasajul este nu mai puțin decât o garanție a proprietății, ceva foarte important, cu alte cuvinte. După care, când a venit vorba de ”confiscarea extinsă” constat că pasajul nu mai reprezintă nimic, sau cel puțin nimic care să aibă vreun sens. Unul din colegii din CSM ai dlui Neacșu a explicat că el înseamnă că ”plecăm de la premiza că nu toți românii sunt infractori”. Cu alte cuvinte, că nu înseamnă nimic. Avem nevoie de un pasaj constituțional pentru a exprima un truism? Alt membru al CSM argumenta că acest pasaj constituțional cere existența unor indicii de dobândire ilicită pentru a opera o confiscare. Dar de aici s-ar deduce imediat că, în lipsa lui, ar fi constituțională confiscarea averii fără să existe niciun indiciu de ilicitate! Absurdul e cât se poate de evident.
2. Justiție fotbalului
Și atunci? Care e semnificația pasajul constituțional subliniat? Mai încearcă cineva un răspuns? Poate dl judecător Neacșu? Poate un cor anonim de specialiști, care să se plângă apoi că se bagă și ”profanii” pe subiect? Altcineva? Nu. De fapt chiar modul de a pune problema în acest fel e fundamental greșit. Și, ajunși aici, aș vrea să fac un act de justiție. Nu (doar) pentru domeniul juridic, ci pentru cel fotbalistic. Căci dl Neacșu a comparat dezbaterea pe acest subiect cu vacarmul unei galerii la un meci de fotbal, și mă tem că, poate fără să vrea, a făcut o mare nedreptate acestui sport.
I se spune sportul rege, dar, dacă e așa, atunci cu siguranță că e o monarhie constituțională. Un meci de fotbal este guvernat de reguli foarte clare și precise, pe care spectatorii le cunosc bine și jucătorii trebuie și sunt făcuți să le respecte. Regulile nu sunt o chestiune secundară în sport, din contră, sunt trăsătura fundamentală, definitorie. Ceva tot s-ar întâmpla pe teren și fără ele, dar mă îndoiesc că ar putea fi numit ”fotbal”. De asta există acolo oameni puși să apere regulile, și pentru nimic altceva. În ciuda titulaturii lor, arbitrii nu acționează deloc arbitrar. Deciziile lor luate în teren sunt irevocabile exclusiv din motive practice. Nici prin cap nu trece cuiva, spectatorilor, jucătorilor și nu în ultimul rând arbitrilor înșiși, că asta înseamnă că ei au voie să schimbe, să ignore sau să reinterpreteze reguli după bunul lor plac. Nu știu de vreun meci în care arbitrul să fi acționat după tipicul, ”ascultați aici, ofsaid nu există și e gol și dacă dați mingea în bară”. Arbitrii își aud huiduieli dacă nu aplică regulamentul, este un mod mai puțin civilizat de a li se reaminti faptul foarte rezonabil și pertinent că există regulament și că pot greși în raport cu el. În clipa în care s-ar considera că arbitrii nu pot niciodată greși și că doar ei decid ce reguli aplică atunci fotbalul n-ar mai fi fotbal, și huiduieli nu s-ar mai auzi din singurul motiv că tribunele ar fi goale.
3. Confiscarea Constituției
Acestea fiind spuse jocul de-a ”haide să vă dictăm noi ce e în Constituție” trebuie oprit, cel puțin dacă justiția dlor Zegrean și Dumbravă vrea să se mențină mai responsabilă și mai rezonabilă decât fotbalul dlor Dragomir și Sandu. Dacă chestiunea interpretării legii este mai serioasă decât sportul, atunci haide să nu considerăm că Decemviri erau o echipă de fotbal și cele 12 table erau menite să țină scorul. Acum 25 de secole legea a fost gravată în bronz și afișată public tocmai ca să fie cunoscută de toată lumea, să nu mai fie confiscată de nimeni și nimeni să nu mai fie supus arbitrariului deciziilor celor puși să o interpreteze. În principiu nimic nu s-a schimbat de-atunci.
De asta, nu e constituțional ce zice dl Neacșu și CSM-ul că e constituțional. Nu e constituțional nici măcar ceea ce zice Curtea Constituțională că e constituțional, deși, ei fiind arbitri în acest domeniu, deciziile lor sunt singurele care au efect, fiind irevocabile și general obligatorii – exclusiv din motive practice. E constituțional doar ceea ce scrie în Constituție, ceea ce se deduce în mod logic și coerent din textul respectiv. Diferitele Curți sunt instituții sunt puse să apere Constituția, nu s-o (re)scrie sau s-o ignore.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
