1. Primul obiectiv: sa nu se afle calitatea precara a educatiei, la toate nivelurile si ciclurile de invatamant, pentru a nu periclita salariile celor aproximativ 11.000 de functionari din minister si structurile subordonate, pentru existenta carora statul cheltuie circa 200 milioane de euro anual.
Exista, totusi, cel putin 3 evaluari care pun diagnostice clare invatamantului romanesc :
- Raportul Miclea : invatamantul romanesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.
- Evaluarea EDU CER : invatamantul romanesc este incremenit in paradigma comunista a ultimilor 30-40 de ani.
- Aprecierea SAR: invatamantul romanesc este fabrica auohtona de mediocritate.
Pentru realizarea acestui obiectiv sunt relevante cel putin 3 actiuni :
a. Blocarea evaluarii externe a calitatii educatiei. Asa cum cere directiva Uniunii Europene aceasta evaluare trebuie realizata de catre agentii independente, de terta parte. Desi Legea 87/2006 prevede acelasi lucru, evaluarea calitatii educatiei se face in continuare la furnizor, adica de catre minister si structuri sau agentii subordonate acestuia.
b. S-au desfiintat testele nationale, care, mai ales in ultimii ani, dadeau o masura mai exacta a calitatii educatiei in gimnaziu si au fost inlocuite cu tezele unice, care nu mai arata nimic.
c. Bacalaureatul, prin modul de organizare, conduce la procente de promovare de peste 90%, dupa cele doua sesiuni, in timp ce in Franta procentele de promovare nu trec de 60-70%. Intre judete se inregistreaza diferente la procentele de promovare de 30-40 puncte, diferente ce sfideaza legile statisticii.
d. Nu se realizeaza studii credibile, de terta parte, avand ca tema adecvarea invatamantului la piata muncii.
2. Al doilea obiectiv : drum intins, pentru toti elevii, spre studiile superioare, pentru care platesc taxe din greu, dar din care, foarte multi se aleg cu….nimic, daca nu punem la socoteala hartia fara valoare, numita diploma.
Actiuni relevante :
a. Eliminarea, acum 3 ani, a restrictiei prin care elevii care nu promovasera testele nationale, mergeau la SAM (scoala de arte si meserii) si nu puteau sa obtina bacalaureatul pentru a merge apoi la universitate
b. Desfiintarea testelor nationale, a caror nepromovare ii plasa pe elevi pe ruta progresiva (profesionala), de unde acestia intrau, de regula, in piata muncii.
c. Desfiintarea, in proiectul legii invatamantului preuniversitar a scolii profesionale, care deasemeni ar fi fost o invitatie pentru elevi de a intra in piata muncii, fara a mai « cotiza » la universitatile de stat, sau private.
d. Presedintii de comisie de la examenele de Bacalaureat sunt universitari, al caror interes este ca elevii, daca se poate toti, sa promoveze examenul de bacalaureat, pentru a plati apoi taxe la universitati.
Profitand de naivitatea si aspiratia spre studii superioare a mai tuturor elevilor, autoritatea de reglementare a netezit drumul spre universitati pentru toti elevii, indiferent de performantele lor, ignorand faptul ca piata muncii are in primul rand nevoie de muncitori, de lucratori specializati in constructii, servicii, turism, etc.
3. Al treilea obiectiv : ascunderea modului in care au fost cheltuiti circa 2 miliarde de dolari pentru educatie, din imprumuturi externe.
Pana in prezent nici un ministru al educatiei nu si-a propus o analiza a investiilor in educatie facute din fonduri externe in ultimii 15 ani.
Ministrul Miclea a inteles multe lucruri si a plecat dupa 9 luni, ministrul Hardau a inteles prea tarziu si n-a avut puterea sa faca lumina, iar ministrul Adomnitei nu intelege nimic, venind din afara sistemului.
Este adevarat ca banii alocati de la buget au fost putini. Dar sa nu uitam ca in ultimii 15 ani, sistemul de educatie din Romania a beneficiat de o asistenta financiara externa (Banca Mondiala, BEI, PHARE, BED, BDCE) de circa 2 miliarde dolari. Sistemul a reusit sa « absoarba » aceste fonduri fara a lasa mai nimic in urma, astfel incat acum nici macar DNA-ul nu mai poate, in lipsa unor auditori specializati, sa faca lumina in aceasta jungla. Institutiile statului, (ex. Curtea de Conturi), au verificat numai partea de cheltuieli corespunzatoare cotei de co-finantare din fonduri publice, adica in limita a 30%. Restul, adica 70% reprezentand circa 1,4 miliarde dolari au fost cheltuieli de achizitii, servicii, bunuri si lucrari care au fost in sarcina exclusiva a unitatilor de management. Aparent aceste cheltuieli au fost supraveheate de finantatorii de mai sus. Numai ca aceste institutii financiare straine, atata timp cat statul roman nu a fost interesat de auditul acestor cheltuieli, fiind credite externe – deci bani returnabili din buget – n-au avut capacitatea institutionala de a se substitui statului roman.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
